VIDEO Primele camioanele cu ajutoare de la intrarea în vigoare a armistiţiului încep să intre în Gaza
Camioane cu ajutoare au început să intre în Fâşia Gaza dinspre Egipt la o oră şi jumătate după ce a început armistiţiul dintre Israel şi luptătorii Hamas, potrivit imaginilor transmise de Reuters, relatează The Guardian, preluat de News.ro.
Două dintre camioane, reprezentând organizaţii egiptene, purtau bannere pe care scria „Împreună pentru umanitate”. Pe un altul scria „Pentru fraţii noştri din Gaza”.
Potrivit The Times of Israel, Israelul a confirmat că patru cisterne de combustibil şi patru camioane cu gaz pentru gătit au intrat în Gaza ca parte a armistiţiului.
Ele au intrat vineri dimineaţă în partea de sud a Fâşiei Gaza, prin punctul de tracere de la Rafah, fiind destinate organizaţiilor de ajutor umanitar ale Naţiunilor Unite, a afirmat Coordonatorul Activităţilor Guvernamentale în Teritoriu (COGAT) din cadrul Ministerului Apărării. COGAT a precizat că livrarea se face „cu aprobarea eşalonului politic, în cadrul armistiţiului şi al calendarului de eliberare a ostaticilor convenit cu SUA, mediat de Qatar şi Egipt”.
„Combustibilul şi gazul de gătit sunt destinate funcţionării infrastructurii umanitare esenţiale din Fâşia Gaza”, adaugă acesta.
Israelul şi Hamas au început vineri să aplice un armistiţiu în Gaza, care pare să se menţină, deşi este fragil, deocamdată neexistând rapoarte majore de bombardamente, lovituri de artilerie sau atacuri cu rachete, deşi ambele părţi au fost acuzate de încălcări, a relatat Reuters.
Prima pauză într-un război care a făcut ravagii timp de 48 de zile a început la ora locală 7.00 (şi a României), implicând o încetare totală a focului în nordul şi sudul Fâşiei Gaza, apoi eliberarea a 13 femei şi copii israelieni ostatici de către militanţi, mai târziu în cursul zilei, iar în acest timp ajutorul ar urma să curgă în enclava palestiniană devastată. Un număr de deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene urmau să fie eliberaţi în schimb.
Un corespondent Reuters a văzut zeci de vehicule militare israeliene, inclusiv tancuri, îndepărtându-se de Fâşia Gaza. Mai mulţi soldaţi din coloana de blindate au declarat că au fost scoşi din teritoriul palestinian.
Trucks carrying fuel and relief supplies begin crossing into Gaza Strip through Rafah border crossing with Egypt as part of humanitarian pause between Hamas and Israel ⤵️ pic.twitter.com/zA1rNnmLCI
— Anadolu English (@anadoluagency) November 24, 2023
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank