G4Media.ro

VIDEO Protest anti-Uber în fața guvernului: taximetriștii cer eliminarea concurenței

VIDEO Protest anti-Uber în fața guvernului: taximetriștii cer eliminarea concurenței

Circa 1000 de taxiuri, autocare şi autobuze din aproape toate judeţele au blocat miercuri dimineaţa cea mai mare parte din Piaţa Victoriei, în debutul unei manifestaţii de protest organizate de Federaţia Operatorilor Români de Transport, transmite Agerpres. Taximetriștii vor interzicerea Uber, pe care îl consideră concurent ilegal, dar cer și sancționarea ”rechinilor” care transportă ilegal pasageri pe cursele interjudețene.

În acest moment, traficul pe Bd Kiseleff e blocat.

Transportatorii sunt nemulţumiţi de întârzierea emiterii ordonanţelor de urgenţă promise de Guvern în domeniul transporturilor de pasageri. Potrivit FORT, în ultimele două săptămâni, ordonanţele de urgenţă sunt blocate pe „circuitul de avizare” din Guvern.

Federaţia Operatorilor Români de Transport „consideră că sectorul de activitate în cauză nu s-a mai întâlnit niciodată cu un asemenea moment, ce riscă să blocheze iremediabil transportul rutier naţional şi judeţean de pasageri”, după cum se precizează în comunicatul transmis de FORT.

Federaţia critică Guvernul pentru întârzierea modificării legislaţiei din domeniul transporturilor.

„Solicitările membrilor FORT sunt simple, iar argumentele au fost deja introduse în fundamentarea celor două acte normative blocate acum la nivel guvernamental, în principal din cauza aceloraşi grupuri de interese ce încearcă să folosească legislaţia pentru propriul interes şi buzunar”, acuză Federaţia Operatorilor Români de Transport, citată de Agerpres.

FORT solicită Guvernului „eliminarea sintagmei ‘în mod repetat’ din Legea taximetriei, pentru a combate eficient transportul ilicit de persoane, şi prelungirea programelor interjudeţean şi judeţene de transport pasageri”.

„Orice altă completare adusă acestor două modificări esenţiale nu reprezintă altceva decât încercări disperate ale unor indivizi de a modifica legea, pentru acoperirea unor ilegalităţi sau situaţii litigioase”, avertizează Federaţia Operatorilor Români de Transport.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

50 comentarii

  1. Concurenta ucide monopolul! Jos cu concurența! Cat tupeu auzi, sa oferi servicii mai bune la preturi mai mici! Huo!

    • Da’ nu i-am auzit pe taximetristi sa ceara sa se scoata obligativitatea celor 1543 de avize de pe la Primarie, RAR, Politie, etc. Caci, dealtfel, nici n-ar vrea: ei au platit o gramada de spagi sa le ia si acum … ar pierde banii practic. Sau numarul de licente sa fie nelimitat. Sau tariful obligatoriu. Nimic din asta nu-i deranjeaza.

      Pe ei ii deranjeaza concurenta, ca acolo se merge pe reputatie, clientii iti dau note … e nasol, ca marea majoritate dintre ei n-ar face fata intr-un asa mediu.

      Atata ipocrizie ma emotioneaza!

    • Alex Corect Si vor avea castig de cauza, ca dau spagi grase. Ce transportatori ilegali? Cine trebuie sa aplice legea in cazul acestora, ca legi exista? Am calatorit mult cu Uber in strainatate si e cel mai convenabil. Rapid, cu bon, plata cu card daca vrei , rapid, legal, acolo unde legile sunt pe masura.

    • Alex, sunt pro Uber, civilizat platesc inainte indiferent pe unde merge, cobor fara șpagă.

  2. Taximetristii sunt majoritar niste mizerii umane, niste profitori nenorociti care abia asteapta sa traga tzepe turistilor, sa faca 3 curse pe zi a 200-300 de lei fiecare.

    Taximetristii sunt dispretuiti prin toata lumea, de fapt. Dar uite, ca vine viitorul si spala toate mizeriile.

    In plus, e tipic pentru toti ticalosii din Romania sa se planga, in loc sa-si creasca standardele. PSD se plange ca inca exista legi si oameni cinstiti si vrea sa schimbe regulile. Taximetristii se plang ca vor trebui sa inceapa sa munceasca si vor sa fie tratati preferential, incalcand principiile pietei libere.

    #muietaxi

    • Cine nu a mers vreodata cu taxiul pe vremuri cand, fara a avea o alternativa, era furat pe fata si dadea triplu pe un drum de 2-3 Km. Cine nu a trecut prin ambuscada si targuiala de la aeroport cu taximetristii „fantoma” sau legali, care iti cereau suma fixa pentru cursa sau mergeau cu taximetrul masluit sau oprit. Am patit-o si eu, au patit-o si altii, un japonez mi-a zis (prin anii ’90) ca i s-a cerut $100 pe o cursa de la aeroport pana in Baneasa. Aceste proteste sunt doar nostalgia unor scursuri dupa acele vremuri cand nu existau alternative si ei furau ca in vestul salbatic.

  3. Pai cum draq sa nu circuli cu Uber cand soferii aia sunt impecabil de curati, respectosi, iar traseele alternative sunt mai scurte decat cele normale. Ca sa nu mai vorbesc de curatenia si mirosul placut din acele masini. De preturi… nici nu mai vorbesc. Stii cat te costa cursa, inainte sa te urci in masina, pe cand la taxiurile normale, pe langa mizerie, miros de tigara imbacseala si transpiratie, mai dai si peste un libidinos lipsit de respect care te baga pe coclauri si te incarca la bani de nu te vezi. Bravo UBER, tineti-o tot asa. Eu merg cu uber de mai bine de 3 ani, iar daca cumva guvernul asta de c***t plin de corupti si infractori vor da vreodata lege impotriva Uber care dau clasa la orice firma de transport, atunci voi prefera sa circul cu autobuzul sau bicicleta.

    • Pai atunci sa nu mai plătească nimeni taxe și gata. E logica lui Dragnea in ce privește justiția doar că aplicata in economie. Pai ce sa mergem la zdup că pute. Ne facem toți Uber. Da nici pe taximetrist ști să nu-i mai amendezi nimeni.

    • Pai nu mai bine facem și noi un antiprotest, sau demonstrație de susținere a uber, a pietei libere? Că nu toată lumea poate sa meargă cu bicicleta sau cu autobuzul, și nu de oriunde către oriunde. Și la un moment dat ai putea avea nevoie și tu de taxi. Deci mai bine haideți sa spunem și noi cetățenii ce vrem. Ca dacă ii lăsăm mereu pe rechini sa decidă pentru noi, ca să-și împartă prada, pe noi adică… ați văzut unde putem ajunge. Nu v-ati plictisit de atâta „of ia uite ce ne fac ăștia? „. Nu mai bine schimbam cu un „pana când mama dracului credeți voi ca mai faceți ce vreți cu noi, cu tara noastra? Sper ca mergeți și la vot.

    • Sa ne arati si noua un bon fiscal de la uber. De la ultima cursa .

    • Câtă ipocrizie pe cei care ridică în slăvi uber si blameaza taxiurile in general!Va rog sa fiți consecventi si sa nu mai luati nicioadata taxi indiferent ca este tarif dinamic sau nu gasiti uber sau taxify.Lasati taxiurile oamenilor care nu le blameaza la modul general.Lasati taxiurile celor carora nu le put..Nu cred ca la comanda ati fost refuzati sau soferul a fost nerespectuos.Inainte de a fi taximetrist am facut uber si se face evaziune la greu cu bonuri gpl pe care sa le duci smecherului la care te ai arondat cu masina proprie!Aduceam bonuri cumparate cu 4% inclusiv pentru comisionul oprit de 10% !Asa ca ciocu mic cu uber si cu violurile din China si India facute de soferii uber ,plus accidentele facute de soferii neexperimentati veniti din alte orase care sunt in contratimp la comanda si nu stiu cu se mananca circulatia din Bucuresti.

  4. ciumpalacii pe langa ca sunt nesimtiti mai vor sa nu aiba nici concurenta.

    • Concurenta să plătească impozite și taxe și să se supună controlului autorităților competente. Și atunci nimeni nu are nicio problema cu concurenta. Dar când plătești 0 impozit și taxe e simplu sa te numești concurenta.

    • Bre, ce impozite si taxe a platit taxi total sau taxi mondial, bai, p$edacule! Hai, du-te in cotetul tau galben si lasa-ne!

    • @Doru: Tu ai vrea sa plateasca ACELEASI taxe cu voi, catre ACELEASIautoritati ca si voi (la care trebuie sa dai spaga ca altfel nu poti sa intri pe piata) si sa trebuiasca sa obtina ACELEASI autorizatii ca si voi.
      Deci, de fapt, asta este problema: taxele si autorizatiile pe care Statul te obliga pe tine sa le iei, nu impozitul pe profit.

      Tu ar trebui de fapt sa militezi pentru simplificarea legislatiei taximetriei, pentru ca tu (ar trebui sa) ai o problema cu Statul/Primaria, nu cu Uber.

      Argumentul tau este, pe langa inadecvat, si fals: Uber vireaza mai mult catre Stat decat vireaza orice companie de taximetrie (daca nu cumva cat toate la un loc).

      Alege-ti mai cu grija argumentele …

    • @Doru: Da, da…ca si voi astia „transportatorii autorizati” platiti taxe si impozite de va cocosati!!
      Noroc cu voi, ca altfel bugetul suferea groaznic…
      Da’ de ce nu vreti voi reglementare pe licente?
      Da’ de ce nu faceti voi scandal pe calitatea si siguranta serviciilor voastre?
      De ce nu cereti reglementare pe tarife?
      Doar daca ai mers pe jos toata viata, vei fi de acord ca la 1.7 lei/km se face profit in taximetrie…
      Evaziunea fiscala e inclusa in taxele si impozitele pe care le platiti??
      De ce nu solicitati (in Bucuresti, cel putin) control si eliminare a taximetrelor „pirat” sau cele din IF?
      Cand o sa faceti voi lumina in coruptia din domeniul asta? Denuntati cazurile clare si grave din gradina proprie si apoi veniti cu cereri!!
      Vreti schimbare? Ce-ar fi sa va schimbati voi mai intai?
      Pana la aplicatiile de „car sharing” aveti voi mult mai multe schelete in dulap… Dar despre alea, mucles…ca banii de-acolo se fac.
      Amice, cand n-o sa mai fiu luat la misto pe banii mei, o sa evaluez posibilitatea de a mai folosi taxi vreodata.
      Pana una alta, folosesc Uber/Taxify si orice applicatie de car sharing, constant de vreo 3 ani incoace, tot din cauza unor „transportatori autorizati platitori de taxe si impozitate”.
      O sa dea guvernul asta de patrioti (netradatori de tara si de neam, curati ca lacrima si fauritori de autostrazi interstelare, unicat in lume) ordonanta pentru blocarea aplicatiilor de car sharing? Sa o dea, oricum si-au pus lumea-n cap…ce mai conteaza inca una…
      Cu toate legile lor (si a le voastre) n-o sa ma oblige nimeni pe mine, CLIENT, pe banii mei sa folosesc cazanele alea de voi le spuneti taxi!!

    • Bai asta cu bai, nu sunt nici postac nici pesedist și nu mi-e drag pesedeul. Uitate la comentariile mele la alte articole. Uberul plătește impozite in insulele virgine poate nu la statul roman. Reglementati uberul prin lege. De ce trebuie sa circule in afara legii? Eu cred că tu nu ai argumente.

    • @doru
      și io zic că, dacă se supără taximetriștii și nu-și mai plătesc taxele, sigur intră România în incapacitate de plată! 😀
      du-te bah… impinge tava la altă masă!

  5. Ieri am avut o noua experienta neplacuta cu un taximetrist. Fiind ora 18, deci super aglomerat, soferul atotstiitor in ale politicii(marca psd), a decis sa-mi tina un discurs despre „binefacerile” psd-ului in viata romanului. Initial l-am lasat sa bata campii fara sa intru in discutie. Vazand ca nu are cu cine dezbate, ma intreaba obraznic:”dar ce doamna, nu am dreptate”? Calma, i-am raspuns ca pe banii mei nu am chef sa discut politica si ca vreau liniste. A continuat sa vorbeasca pe aceeasi tema! L-am rugat respectuos sa opreasca masina. Foc si para soferul super psd-ist. Am coborat, i-am platit cursa la centima si am plecat pe jos la o plimbare pana acasa. Concluzie? Niciodata n-am sa mai merg cu taxiul. Fie pe jos, fie taxifly sau uber. O zi frumoasa sa aveti!

    • Doamnă … du-te si locuieste in padure sau in munți daca nu iti doresti contact cu alte persoane. Cum poți sa gandesti in halul ăsta? Tu, omule, tu, trebuie sa ințelegi că platești un SERVICIU, nu un om care devine sclavul tău la dispoziție pentru niște lei. Doamneee, ce gandire ai!!! Iți dau un exemplu … ce ar fi dacă ai suferi un accident și ar veni SMURD ul si doctorul care ar veni să te ingrijească ți-ar spune „mă doare-n p… n-am chef sa te ascult sau sa vb cu tine” pentru că așa e el mai tacut si nu are chef să interacționeze cu omul pe care îl tratează, își face meseria și atât. Ți-ar pica bine asta, nu?

  6. COTAR e o gasca infecta de pe$edei abonati la stat. Conditiile pe care le ofera sunt mizerabile atat pentru calatori cat si pentru “angajati”, adica tot un fel de colaboratori dar mai evazionisti ca la uber de 100 de ori. Pentru ei standard de calitate e o gluma expirata si puteti verifica oricand luand o cursa la nimereala intre orase. Cat despre taxi…ei cred ca ne vom sui inapoi in deseurile lor galbene? NO WAY, ne-au pierdut de clienti definitiv!

    • Cotarii sunt Aripa Mecanizata a P$D unde activeaza Croncanii in shlapi ai Principelui Pandele ( nu am auzit ca taximetristii de Bucuresti sa aiba obiectii la taximetristii de IF)

  7. Taximetriștilor, prin acest protest „va iubesc” si mai mult. Dupa ce ca sunteți o mizerie, mai blocati si centrul Bucureștiului.

    • Aici cred ca n-ai dreptate, la faza cu blocatul centrului.

      Chiar daca nu ne place de ei, au si ei dreptul sa manifesteze, ca orice alti cetateni. Libertatea de exprimare e mai importanta decat discomfortul cauzat de blocarea, intr-o zi, a circulatiei.

      Ti-ar placea sa traiesti intr-o societate in care nimeni nu are voie sa manifesteze?

  8. Protestul asta a fost anuntat, aprobat ? Jandarmeria nu intervine ?
    Unde esti carmen dan?
    Sa nu creada taximetristii ca detin monopulul. UBER a apartut dintr-o necesitate si nu-l veti opri voi. Oferiti servicii mai bune decat ei – este singura solutie ca sa supravietuiti concurentei. Consumatorul cauta servicii de calitate, licenta voastra nu intra in calcul

  9. E normal ca uber sa fie reglementat in actuala configuratie. Ok, intelegem “piata libera” – but, atata timp cat taximetristii platesc o serie de taxe pe care cei de la uber nu le platesc (si sunt slava domnului taxe specifice industriei, chiar daca si uber plateste imp pe profit si contributii sociale pt soferi) si sunt reglementati, e normal ca si uber sa aplice aceleasi reguli. Confortul, serviciul efectiv prestat, masinile etc. sunt alte detalii care sunt subiect de dezbatere dupa ce pleaca toti de la aceeasi premisa: prestan servicii de transport, deci respectam legislatia in vigoare. Uber e relativ nou in piata (aprox 4 ani) – inca se simte aerul de “nou”, de curat. Dar dupa inca 5 ani oare cum va arata? Si eu, consumator de uber fiind, am nevoie sa stiu ca serviciul pe care il folosesc e protejat de stat – reglementarea nu inseamna neaparat ca il interzici, ci mai mult ca iti protejezi cetatenii – eu asta ma astept sa faca statul roman.

    So, concluzia mea e urmatoarea: fie liberalizam taximetria, fie reglementam uber. Nu putem face amandoi acelasi lucru in fond, dar sa ne supunem unor reguli diferite. Personal, inclin spre reglementare si protectia consumatorilor.

    • Tu esti taximetristul cu fata umana :)) Sa traiasca si ei dar doar daca cotizeaza si ei la primarie “neoficiala” :)) Protectia consumatorilor nu are treaba cu taxiurile, fa o plangere si o sa vezi unde te trimit :)) dar deja stii asta ca esti taximetrist!

    • Nu, nu sunt taximetrist. Nu ma refeream la ONPC, ci la principul de “protectie a consumatorului”. Discutia trebuie purtata pe fond, nu pe forma – unde, ce, cine cotizeaza.

      Iar despre cotizatia la primarie – ok – atata timp cat regula este aceeasi pentru toti avem nevoie si de alte mecanisme care sa ne asigure ca nu se dau spagi, ca ITP-ul nu se da asa cum stim cu totii, ca exista control etc. dar asta e alta discutie. Comentariul meu se refera strict la principii de concurentialitate.

  10. Sunt fraieri! Expunerea mediatica si blocarea traficului le taie craca si mai tare! Dar nu ma supar, eu boicotez taximetria oricum, de mult.
    Deh, de cand e Dancila premier s-au suit toate scroafele din tara in copac.

  11. SOLUTIA: daca astia se aduna 5000 cu masini, de ce la urmatoarele proteste nu vin 100.000 de masini pro justitie in loc, sa blocheze tot? pe ei jandarmii de ce nu ii fugaresc? mai greu de frugarit/dat cu spray o masina?
    daca lucram pe un avion, si vroiam sa protestez, ar trebui sa aterizez cu avionul in piata vitoriei?
    sau pe o vidanja?

  12. Sunt curios cati taximetristi de Ilfov participa.

  13. Protesteaza RECHINII RECHINILOR ! Taximetristii nu pot concura cu soferii Uber pentru ca sunt alta specie si atunci , singura solutie e sa-i elimine ! Aceeasi cu cea a guvernantilor !!! Cred ca va fi prima data cand guvergunoiul va negocia cu niste ”protestatari ”……….

    • Eva In Cehia (care nici macar nu e in UE) am calatorit duar cu UBER. rapid, curat GPS la vedere (poti alege si traseul singur, daca vrei) bon, plata direct cu cardul. Posibilitatea de apreciere din partea publicului (atunci este si autocontrol)

  14. Bine că la protest împotriva Uber pot aloca timp, unde au fost când au fost proteste în legătură cu OUG 114, 19 etc. Le pasa doar de afacerile lor.

  15. Si eu boicotez taximetria asa ca…

  16. Și io țin cu taximetriștii…
    jos Uber! vreau să merg „decât” cu taximetriști care sunt vara în maieu cu lanț la gât , care ascultă manele, care au portbagajul blocat de sistemul audio cu subwoofer ca să nu ai unde să-ți pui bagajul, care să mă facă de bani cu maimuța sau care pur și simplu nu pornesc aparatul de taxat.
    Sus cocalarii!

  17. Sunt client Uber si Taxify si voi fi mereu.
    Stiu cat platesc, soferul este inregistrat(foarte sigur, in special cand calatoresti in afara tarii), masina este curata, soferul politicos.
    Sper ca aceste doua companii sa se extinda in toata tara.
    Nu vreau sa am de a face cu firmele de taxi. Prin aceste proteste ei vor sa imi vanda serviciul lor pe care eu nu-l doresc!!

  18. Mamă ce idealiști sunteți. Voi credeți că Uber nu e o mafie, că e Mesia pe pământ?
    OK, există Uber, de ce nu apar 1000 de clone peste tot în lume? E un model de business mai mult decât dovedit, nu? E profit sigur cu investiții nu extraordinare, sub 1mil EUR. De ce nu sunt jdemii de clone Uber?
    Ah, de fapt apar mereu însă sunt ilegale toate în afară de Uber. Și nici macar Uber nu activează în toate orașele ci numai în unele. De ce? De legal ce e?
    Nu, Uber rezistă numai în orașele în care merită să „investească” în șpăgile aferente sistemului. E altă mafie dar cu „față umană”.

  19. Ieri, in intersectie la Salajan. Voiam sa ajung acasa, in Drumul Taberei. Ora 11. 5 taxiuri. Nu m-a luat niciunul si toti au inceput discutia cu „unde mergeti?”

    Asa ca m-am postat in fata unei masini, am scos telefonul, am deschis aplicatia Uber, am gasit masina in 3 minute (taximetristul se uita la mine asa ca i-am aratat ecranul telefonului, ca sa vada ce fac), m-am urcat in uber si am plecat.

    Cei mai mari dusmani ai taximetristilor sunt taximetristii insisi.

    • De fapt ai reusit sa ajungi la esenta. La asta se reduce toata harmalaia care s-a iscat.

  20. e cat pariu taximetristilor, ca daca uber va fi la fel de „legal si acelesi preturi ca voi, veti merge numai cu pensionari psdisti ?

  21. Uber sau alte companii de raidshare nu au nimic impotriva reglementarii, doar ca depind de autoritatile romane sa faca asa ceva.

    Dar se doreste reglementare? Pai nu.

    Uber e complet fiscalizat, nu poti sa furi cu uber (pana si bacsisul e impozitat). In schimb ne putem uita la patronatul din spatele companiilor de taxi din RO . Oare cotizeaza cu bani negri pe undeva? Poate de cand cu uberu le-a scazut acest minunat „revenue stream” si tre sa faca una alta?

    Taximetristii adunati in piata sunt praf in ochi, sunt niste amarati, iar pe cei care intr-adevar planifica lucrurile nu prea are cine sa ii (mai) verifice ( diicot? sunt ocupati cu alte lucruri se pare).

  22. Dar nu a fost un protest anti uber, a fost un protest împotriva pirateriei din transporturi si dacă cei de la uber sunt legali, nu au niciun motiv sa fie îngrijorați.

    • Legea este facuta de smecheri pentru smecheri si buna de aplicat pe prosti. Ce inseamna legal? Legal inseamna ce vor ei, tocmai de asta totul e la negociere pe taraba spagilor. Legal inseamna ca Uber sa functioneze ca si pana acum la vedere ca doar nu s-au ascuns in pestera sau legal poate sa insemne ca uber sa nu mai functioneze deloc daca decidentii vremelnici o doresc modificand legea.

  23. De fapt ai reusit sa ajungi la esenta. La asta se reduce toata harmalaia care s-a iscat.

  24. 1-uber eliberează nu bon fiscal ci factura.Online.Stiti ce e aia?
    2-soferii Uber plătesc impozit la stat,TVA intra comunitar,au autorizație transport persoane și certificat profesional- eliberate de ARR.Din păcate nu au uniforma de vara că taximetriștii: slapi,bermude,maieu și prosop de gât.

    • De copie conforma pe fiecare masina in parte ai auzit?
      Autorizatie de trasport isi ia la orice ora orice SRL.
      Cu COPIA CONFORMA ptr fiecare masina e mai greu.
      Dar ce sa faci cand vb fara stii. Sau doar daca ai un interes.

  25. Serviciile civilizate oferite de Uber și Bolt nu pot fi egalate prea curând de firmele de taxi “autorizate”. Haideți sa boicotam toți aceste taxiuri rudimentare sa vedem ce o sa mai facă! O sa meargă in fata Guvernului sa protesteze pentru introducerea obligativității cetățenilor de a circula măcar de doua ori pe luna cu ei?

  26. De la framantat noroiul la coada vacii,ati venit la Bucuresti…..dar putiti a balegar in continuare