VIDEO Protest cu lighene în fața Primăriei Capitalei: ”Noi vrem apă caldă și căldură”
Peste 50 de persoane s-au adunat joi, în faţa Primăriei Capitalei, pentru a protesta faţă de problemele privind lipsa apei calde şi a căldurii din unele zone din Bucureşti, transmite Agerpres.
„Suntem aici cu ligheane pentru că sistemul de termoficare din Bucureşti are nişte probleme foarte mari în momentul de faţă, ţevile sunt ciuruite, vechi de 50 – 60 de ani, trebuiau schimbate de acum 30 de ani şi la ora actuală nu mai poate să ducă agentul termic – ori nu ajunge la noi, ori sunt călâi caloriferele. Ce se va întâmpla la iarnă când vor fi -10 grade? Sistemul va pica, cel mai probabil”, a declarat organizatorul acţiunii, Ruxandra Burcescu.
Ea a precizat că nu este un protest, ci un flashmob, iar ligheanul pe care l-a adus are peste 30 de ani vechime şi a prins şi vremurile din timpul comunismului, când, de asemenea, erau probleme cu apa caldă şi căldura.
„La un moment dat nu am mai avut nici eu apă caldă şi căldură şi problema asta a durat şi am zis – de ce nu face nimeni nimic în sensul ăsta şi am început să fac o documentare, am văzut cât de grave sunt problemele şi am zis că este cazul să atragem atenţia Primăriei, cumva. Problema a fost că eu stau cumva pe lângă Spitalul Marie Curie şi nici ei nu au avut apă caldă şi căldură… Un spital, unde sunt copii bolnavi, să nu aibă apă caldă şi căldură. Din câte am înţeles, ‘Dăruieşte Viaţa’ s-a oferit să le doneze un cazan să se încălzească”, a mai spus Ruxandra Burcescu.
Persoanele adunate în faţa Primăriei Capitalei au bătut în ligheane şi au scandat sloganuri precum „Vrem căldură, nu doar pe factură”, „Apă caldă şi căldură, nu program ca-n dictatură”.
Protestul a fost anunțat pe Facebook:
Cu lighenele la Primărie împotriva unui Bucureşti fără apă şi căldură la început de iarnă.
Se spune că oamenii se obişnuiesc cu răul. Ai ajuns acasă de la serviciu şi în apartament e frig. Vrei să îţi faci un duş, dar nu ai apă caldă. În ziua următoare la fel. Şi în următoarea. Cât durează până când umpli cada, gândindu-te că poate se ia şi apa rece? Dar până când îţi cumperi un calorifer electric?
Acum 30 de ani, oamenii erau obişnuiţi cu răul. În fiecare apartament exista o cadă plină cu apă, lumânări pentru când se oprea curentul, butelii de rezervă şi nelipsitul lighean multifuncţional, bun şi la spălatul rufelor şi la spălatul omului. Apoi nişte oameni curajoşi au ieşit în stradă cerându-şi drepturile şi lucrurile s-au schimbat. Dar orice progres poate fi urmat şi de regres.
La 30 de ani de la Revoluţie, de când oamenii au murit pentru libertate şi demnitate, avem un primar care ne refuză dreptul la demnitate. Avem un primar care, în pragul iernii, lasă Bucureştiul fără apă caldă şi căldură. Şi care pare mai mult preocupat de a jigni nişte oameni care construiesc un spital pentru copii decât de a rezolva problema. Apropo de spitale pentru copii, doamna Firea, ştiaţi că spitalul Marie Curie nu are nici el apă caldă în aceste zile?
A venit momentul să îi arătăm doamnei Firea că, de data asta, nu ne vom obişnui cu răul. Şi să îi dăm ligheanele noastre, poate vrea dumneaei să le folosească. Noi vrem apă caldă şi căldură.
Joi, 5 decembrie, de la ora 8:30 până la 9:30 dimineaţa ne strângem în faţa Primăriei Municipiului Bucureşti cu lighene. Vă aşteptam alături de noi să ne recăpătăm demnitatea. Şi să o obligăm pe Gabriela Firea să ne vadă şi să îşi dea seama că nu administrează un oraş din Monopoly, ci unul real, cu oameni reali, care au nevoi de bază cât se poate de reale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii