G4Media.ro

Proteste violente în zona Ambasadei Franței din Niger / Macron spune că…

sursa foto: captura video AFP

Proteste violente în zona Ambasadei Franței din Niger / Macron spune că nu va tolera atacul militanților care l-au răsturnat pe președintele ales

Mii de persoane au demonstrat duminică în faţa Ambasadei Franţei de la Niamey, Niger, înainte de a fi dispersate cu gaze lacrimogene, în timpul unei manifestaţii de susţinere a militarilor pucişti care l-au răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum în Niger, relatează AFP conform Agerpres.

Ca reacţie la aceste violenţe, Palatul Elysee a transmis că preşedintele francez Emmanuel Macron „nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale” şi că Parisul va răspunde „imediat şi ferm”.

„Oricine ar ataca cetăţenii, armata, diplomaţii şi autorităţile franceze ar vedea cum Franţa va răspunde într-un mod imediat şi ferm. Preşedintele Republicii nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale”, a precizat Palatul Elysee.

„Franţa sprijină, de asemenea, toate iniţiativele regionale” care vizează „restabilirea ordinii constituţionale” şi întoarcerea preşedintelui ales Mohamed Bazoum, răsturnat de pucişti.

Şi Ministerul francez al Afacerilor Externe a condamnat „orice violenţă împotriva proprietăţilor diplomatice, a căror securitate este responsabilitatea statului gazdă”.

„Forţele din Niger au obligaţia de a asigura securitatea proprietăţilor noastre diplomatice şi consulare în conformitate cu Convenţiile de la Viena” şi „le îndemnăm să-şi îndeplinească această obligaţie impusă de dreptul internaţional”, a transmis Quai d’Orsay, a cărui ambasadă a fost vizată duminică dimineaţă de protestatarii pro-militari care l-au răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum.

Înainte de folosirea gazelor lacrimogene, unii soldaţi s-au plasat în faţa ambasadei pentru a-i calma pe demonstranţi.

Unii protestatari au insistat să intre în clădire, alţii au dărâmat placa pe care scria „Ambasada Franţei în Niger”, după care au călcat-o în picioare şi au înlocuit-o cu steaguri ruseşti şi ale Nigerului.

Franţa, aliatul Nigerului în lupta împotriva jihadiştilor şi pentru dezvoltare, şi care are 1.500 de soldaţi în această ţară, a anunţat sâmbătă că îşi suspendă ajutorul în urma loviturii de stat militare.

Demonstraţia a început cu un marş către Adunarea Naţională, cu mulţimi fluturând steaguri ruseşti şi ale Nigerului. Mişcarea civilă M62, care protestase deja împotriva operaţiunii Barkhane a armatei franceze în Sahel şi Sahara, a lansat apelul la demonstraţii.

Preşedintele demis Mohamed Bazoum, ales în 2021, îşi începe a cincea zi sechestrat în reşedinţa sa privată de la palatul prezidenţial de garda sa apropiată, al cărei lider, generalul Abdourahamane Tiani, este preşedintele Consiliului Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP), junta.

După Mali şi Burkina Faso, Nigerul, subminat de atacurile grupurilor legate de ISIS şi Al-Qaeda, este a treia ţară din regiune care suferă o lovitură de stat din 2020.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Hm, „au înlocuit-o cu steaguri ruseşti şi ale Nigerului”, daca cumva avea cinva dubii cine sunt sunt initiatorii loviturii asteia de stat…