VIDEO Protestatari aduși la Chișinău de Partidul ȘOR, din toate colțurile Moldovei. Unii vorbeau doar limba rusă, alții vizibil turmentați, au cântat și au călcat în picioare fotografia Maiei Sandu. Manifestanții au cerut ca Primăria Chișinău sau Guvernul să le plătească facturile
Zeci de susţinători ai Mişcării pentru Popor, din care fac parte Partidul Şor şi Partidul Acasă Construim Europa (PACE) au fost aduși la Chișinău din toate colțurile Republicii Moldova, pentru a manifesta împotriva Maiei Sandu și a guvernului pro-european.
Reporterii TV8.md i-au chestionat pe mai mulți dintre protestatari despre scopul venirii lor în capitala Moldovei, printre participanți numărându-se în mare parte vârstnici, mulți vorbitori de limbă rusă, dar și persoane aflate sub influența alcoolului. Într-o stare de euforie, s-a dansat și s-au scandat lozinci anti președinție, fiind călcate în picioare mai multe afișe cu președintele Maia Sandu.
Într-unul dintre dialoguri, un protestatar îi spune reporterului: „nu știu de ce protestăm, încă nu ni s-o zis…”. „Păi cine v-a zis să veniți aici?” întreabă reporterul. ”Ce întrebare e asta, am venit de plăcere”, răspunde manifestantul.
Manifestanții au cerut ca Primăria Chișinău sau Guvernul să le achite integral facturile la încălzire şi electricitate pe perioada sezonului rece.TV8 a încercat să obţină o reacţie a preşedinţiei de la Chişinău în legătură cu aceste „excese” care au avut loc la acţiunea de protest.
Reprezentanţii instituţiei prezidenţiale au declarat că nu vor face niciun comentariu legat de acest subiect. „În Republica Moldova, fiecare persoană se bucură de libertatea de întrunire şi are dreptul la liberă exprimare”, a subliniat preşedinţia moldoveană, relatează Agerpres.
În schimb, reprezentanţi ai Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, de guvernământ) au subliniat într-o declaraţie de presă că aceste manifestaţii de protest sunt de fapt „acţiuni de destabilizare a situaţiei în ţară”.
Protestul organizat de partidele de opoziţie proruse a transformat centrul Chişinăului într-un focar de tensiuni, notează publicaţia NewsMaker. Ambuteiaje, sloganuri, strigăte şi nervi întinşi la maximum atât din partea participanţilor indignaţi, cât şi a poliţiei, care nu i-au lăsat pe protestatari să ajungă în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
În acelaşi timp, la intrarea în oraş au fost oprite mai multe autocare şi microbuze care transportau persoane ce doreau să se alăture manifestaţiei. Poliţia susţine că multe dintre mijloacele auto nu întruneau condiţiile tehnice şi reprezentau un pericol pentru pasageri. De cealaltă parte, organizatorii mitingului acuză poliţia şi implicit guvernarea că ar fi blocat intenţionat accesul în capitală.
Manifestaţia urma să înceapă la ora 12:30 lângă Primăria Chişinăului. Luni, edilul Ion Ceban le-a sugerat participanţilor să stabilească un alt loc pentru desfăşurarea acţiunii de protest. Organizatorii s-au întâlnit cu manifestanţii din Chişinău – în majoritate persoane în vârstă – în faţa Academiei de Ştiinţe din Chişinău.
O mare parte dintre persoanele care urmau să ajungă la Chişinău din diferite raioane au rămas blocate la periferia capitalei, aceasta pentru că poliţia a iniţiat verificări şi a ajuns la concluzia că o parte dintre mijloacele auto nu corespund standardelor de securitate tehnică. Altora li s-a permis totuşi să treacă. În semn de solidaritate, ceilalţi participanţi au refuzat să se deplaseze, condiţionând oamenii legii ca să fie lăsat întregul grup. Într-un final, s-a ajuns la ceartă, iar traseul Chişinău-Stăuceni a fost blocat. Ulterior, autocarele au ocupat o singură bandă.
Manifestanţii şi-au dorit să ajungă la guvern, însă accesul în Piaţa Marii Adunări Naţionale le-a fost interzis de către poliţişti. Inspectoratul General al Poliţiei anunţase încă de dimineaţă restricţii de circulaţie şi de întruniri din cauza sosirii preşedintei Greciei într-o vizită oficială. La un moment dat, câţiva participanţi la miting au încercat să forţeze cordonul de poliţie şi s-au produs îmbrânceli, au transmis reporterii NewsMaker.
Manifestanţii au scandat lozinci antiguvernamentale şi „Jos Maia Sandu!”, „Achitaţi factura!”, „Jos dictatura”, „Să-l dăm cu capul de asfalt pe Dorin Recean (premier – n.r.)!”. Manifestaţia s-a încheiat cu o rezoluţie în care au atenţionat cetăţenii moldoveni, dar şi comunitatea internaţională asupra „situaţiei dezastruoase” în care se află Republica Moldova.
La fel ca la protestul precedent, şi la finalul acţiunii de marţi manifestanţii au lansat în aer un porumbel drept „simbol al păcii”.
Totodată, s-a accentuat faptul că Mişcarea Pentru Popor a adunat jumătate de milion de semnături în sprijinul iniţiativei de a obliga guvernul să plătească facturile cetăţenilor pentru lunile de iarnă. Prin urmare, mulţimea a insistat asupra achitării facturilor din bugetul pentru apărare al Republicii Moldova, care a fost majorat. Oamenii susţin că R. Moldova este o ţară neutră şi nu are nevoie de înarmare. Mai mult, participanţii la miting au cerut demisia prim-ministrului Dorin Recean, care, potrivit lor, a ajuns în această funcţie cu scopul de a declanşa război pe teritoriul Republicii Moldova, notează NewsMaker.md.
Potrivit Partidului ŞOR, la miting au participat peste 10.000 de oameni, iar alţi 40.000 au fost blocaţi de poliţie să ajungă la Chişinău. Poliţia nu a prezentat deocamdată propriile date cu privire la numărul participanţilor la această acţiune de protest care survine într-un context tensionat legat de informaţiile potrivit cărora Moscova ar avea în plan schimbarea actualei conduceri proeuropene de la Chişinău cu ajutorul partidelor proruse, profitând de situaţia dificilă economică a republicii, relatează Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank