VIDEO Putin a sosit în Belarus pentru discuții cu Lukașenko / Liderul rus, întâmpinat cu pâine, sare și un buchet de flori
Președintele rus Vladimir Putin a aterizat la Minsk pentru discuții cu omologul său belarus, Alexander Lukașenko, a anunțat presa rusă de stat, pe fondul temerilor tot mai mari că Moscova își împinge cel mai apropiat aliat să se alăture unei noi ofensive terestre împotriva Ucrainei, relatează The Guardian.
Călătoria liderului rus va fi prima sa deplasare la Minsk din 2019 și are loc în contextul în care acesta și-a asumat un rol mai public în războiul din Ucraina.
Lukașenko a permis anterior Kremlinului să folosească țara sa ca platformă pentru a trimite zeci de mii de soldați ruși în Ucraina, în timp ce avioane de război rusești au decolat de la bazele din Belarus. Însă Lukașenko nu s-a alăturat direct războiului și nici nu și-a trimis propriile trupe în luptă, uneori chiar criticând subtil invazia, spunând că simte că conflictul „se prelungește”.
Vorbind pentru agențiile de presă rusești, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Belarus este „aliatul numărul unu” al Rusiei, dar că sugestiile potrivit cărora Moscova ar vrea să facă presiuni asupra Minskului pentru a se alătura la ceea ce numește „operațiunea sa militară specială” sunt „invenții stupide și nefondate”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii