G4Media.ro

VIDEO Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea, înhumate după 16 ani…

VIDEO Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea, înhumate după 16 ani de la aducerea în țară, în Catedrala Regală de la Curtea de Argeș

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost înhumate sâmbătă, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, transmite Agerpres.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, nu a participat la ceremonia funerară, fiind reprezentată de Alteţa Sa Regală Principele Radu.

La ceremonie au fost prezente și principesele Sofia şi Maria. Printre cei care au mai participat la eveniment s-au numărat principele Nicolae şi soţia sa Alina Binder, secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, academicianul Răzvan Theodorescu, Toni Greblă, secretar general al Guvernului, Paul Lambrino şi soţia sa, Lia.

Ceremonia funerară a început cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală de un sobor de preoţi conduşi de Calinic, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, IPS Nifon, mitropolitul Târgoviştei, şi Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului.

La ieşirea din Vechea Catedrală spre Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost purtate pe umeri de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

În aceeaşi necropolă sunt înmormântaţi regina Ana şi regele Mihai I al României.

În anul 2003, după o jumătate de secol de la trecerea la cele veşnice a Regelui Carol al II-lea, în Portugalia, rămăşiţele sale pământeşti au revenit în România, fiind depuse într-o capelă a Mânăstirii Curtea de Argeş, potrivit Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.

Sursa foto: Facebook, Gheorghe Ionescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Dupa ceremonie, Mihai a fost gasit rasucit in mormant. 😥

  2. Mai bine ca l-au mutat pe Carol al- II-lea din Capela din spatele bisericii Curtea de Arges.
    Nu dadea deloc bine ca asasinul lui Zelea Codreanu sa stea intr-o capela la numai vreo 60 de metrii distanta de Biserica cu cei doi regi ai Romaniei care au murit pe tron.
    La ,,Pavilionul cu Regi Abdicati” din afara Curtii Manastirii Curtea de Arges Carol al II- lea o sa faca o buna echipa cu Mihai I. Numai ,,Reginul” Duda mai lipseste.
    Apropos de Duda. Stie cineva daca ,,Reginul” Duda a jucat in scene de teatru cu Dracula / vampiri etc. ?. Nu strica ceva experienta in domeniu cand o sa ajunga si el domiciliat in ,,Pavilionul Abdicati”. Daca se va auzii ca Pavilionul e bantuit de Duda o sa vina mai multi turisti.

    • A jucat doar in scene cu tovarăși, deci se înțelege de ce actualii conducători ai casei exregale și-au făcut carnete de membrii pcr/pezde.

    • Si nevasta exprincipelui nicolae e un fel de duda cu fustița fara epoleti la vedere. Nicolae habar nu are cine-i face jurnalul.

      Casa matritelor regale

  3. Dacă tot veni vorba, nu se mai poate trăi fără Opaschi, secretarul de stat pentru Culte, uitat în guvern de Ion Iliescu? Are peste 70 de ani, mai bine ar fi înlocuit de o curvă din trupa de amazoane impresariată de Vâlcov!

    • Ha, ha, ha!….good idea.

  4. Toni Grebla si ce a mai ramas din Casa Regala. Imagine definitorie. La fel de rau ca ruinele de la Herculane. Asta e Romania, o adunatura de oportunisti si asistati, care se adapa dintr-o istorie indoielnica si neaga un viitor ce putea fi mai bun.