G4Media.ro

VIDEO Reclama Apple la noul iPad stârneşte furia unor artişti care se…

Sursa foto: captură video

VIDEO Reclama Apple la noul iPad stârneşte furia unor artişti care se simt ameninţaţi de inteligența artificială

Reclama la noul iPad Pro, în care diferite obiecte reprezentând creativitatea umană sunt zdrobite şi înlocuite de noua tabletă de la Apple, a stârnit furia mai multor artişti la adresa inteligenţei artificiale (IA), relatează joi AFP, preluată de Agerpres.

„Distrugerea experienţei umane, mulţumită Silicon Valley”, a reacţionat actorul britanic Hugh Grant, pe reţeaua X (fostă Twitter).

Hugh Grant a publicat această postare drept răspuns la mesajul lui Tim Cook, şeful Apple, care a prezentat marţi noile tablete ale companiei.

„Iată noul iPad Pro: cel mai subţire produs pe care l-am creat vreodată, cel mai avansat ecran pe care l-am produs vreodată, cu puterea incredibilă a cip-ului M4. Imaginaţi-vă toate lucrurile pe care le va crea”, a spus Cook.

Apple a vorbit foarte puţin despre IA marţi şi nu a menţionat IA generativă, însă această tehnologie – care face posibilă producerea unei game variate de conţinut (texte, imagini, videoclipuri, muzică şi altele) la o simplă solicitare formulată în limbajul uzual – stârneşte îngrijorare în rândul artiştilor.

Actorii şi scenariştii de la Hollywood au intrat în grevă timp de câteva luni, cerând în special protecţia împotriva IA generative.

În reclama Apple, un metronom, cutii de vopsea, un pian, un juke-box, un manechin, un glob terestru, o sculptură, aparate foto, cărţi şi multe alte obiecte sunt zdrobite încet de o presă hidraulică uriaşă.

Aceasta se ridică apoi pentru a scoate la iveală, în locul instrumentelor muzicale şi al altor obiecte de creaţie, un iPad Pro.

Toate pe sunetul melodiei pop nostalgice „All I Ever Need is You” de la Sonny & Cher.

„Cine are nevoie de viaţa umană şi de tot ceea ce o face să merite trăită? Cufundă-te în acest simulacru digital şi dă-ne sufletul tău. Cu stimă, Apple”, a scris într-un mesaj ironic postat pe X Ed Solomon, scenaristul „Men in Black”.

Numeroşi autori şi artişti au depus plângeri împotriva unor mari jucători din acest sector, precum OpenAI (ChatGPT), acuzându-i că le-au jefuit operele pentru a-şi antrena modelele generative de IA.

Reed Morano, care a regizat primele episoade din „The Handmaid’s Tale”, producătorul Cheo Hodari Coker („Creed II”, „Luke Cage”) şi actriţa şi realizatoarea de film Justine Bateman („Family Ties”, „Desperate Housewives”, „Californication”…) s-au numărat, de asemenea, printre cei care au reacţionat la reclama Apple.

De altfel, Bateman a distribuit o versiune a reclamei, care se derulează în sens invers, cu mesajul „Tim Cook, cineva ţi-a corectat reclama”.

Apple nu a răspuns imediat unei solicitări formulate de AFP.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. aceasta reclama este socanta, fara nicio indoiala. daca e si premonitorie, atunci e tragic.

  2. Fk apple ,fk I.A