Record de spectatori la Untold, peste 70.000 de oameni la concertul Imagine Dragons
Concertul trupei americane Imagine Dragons de la festivalul Untold a stabilit un record de spectatori, anunță publicația Actual de Cluj. Peste 70.000 de oameni au participat la concertul de vineri seară de pe Cluj Arena, alte sute rămânând în afara stadionului arhiplin.
Fanii au venit și cu patru ore înainte să prindă un loc în fața scenei sau pe scaunele din tribune pentru a-i vedea pe americanii de la Imagine Dragons care au concertat în ziua doi a festivalului Untold.
A fost cu adevărat înghesuială mare pe arena clujeană, așa cum nu s-a mai întâmplat în alții ani, fie că a cântat Robbie Williams sau a mixat Armin van Buuren, regele Untold, scrie Actual de Cluj.
Imagine Dragons a atras și mii de familii cu copii.
La 36 de ani, solistul Dan Reynold a cântat la bustul gol, într-un șort, stârnind emoții și lacrimi. Pe ecranele de pe Cluj Arena au apărut și mulți băieți care plângeau în timpul melodiilor. La fel și fanii, i-au arătat că știu versurile și au reușit chiar să îl emoționeze.
Vezi această postare pe Instagram
Vezi această postare pe Instagram
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii