G4Media.ro

VIDEO Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlineşte astăzi vârsta de…

VIDEO Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlineşte astăzi vârsta de 94 de ani

Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv suveran din istoria monarhiei britanice, împlineşte vârsta de 94 de ani marţi, într-un context marcat de anularea multor evenimente programate pentru a celebra această aniversare din cauza măsurilor de izolare implementate în scopul limitării răspândirii pandemiei de coronavirus, informează Reuters.

Regina Elisabeta a II-a îşi petrece de obicei ziua de naştere într-un cadru privat, fără prea multe evenimente publice, însă aniversarea sa din acest an va fi şi mai discretă.

Aniversările regale sunt marcate în mod tradiţional în Marea Britanie prin salve de tun ceremoniale, ce au loc în mai multe spaţii publice din Londra, însă suverana a considerat că astfel de ceremonii nu ar fi potrivite în circumstanţele actuale.

Cele mai recente statistici arată că aproximativ 16.000 de britanici infectaţi cu noul coronavirus au murit în spitalele ţării, iar Marea Britanie ocupă locul al cincilea în clasamentul global al statelor cu cele mai multe victime. Regatul Unit se află în a patra săptămână de izolare, cele mai multe companii sunt închise, iar cetăţenilor li s-a ordonat să rămână în locuinţe.

Drapelele britanice sunt ridicate de obicei pe clădirile guvernamentale pentru a marca ziua de naştere a reginei, însă mai mulţi oficiali au spus că acest lucru nu se va întâmpla pentru toate ministerele şi instituţiile publice britanice în acest an.

Regina Elisabeta a II-a se află la Castelul Windsor, la vest de Londra, alături de soţul ei în vârstă de 98 de ani, prinţul Philip.

De la Castelul Windsor, suverana a transmis mai multe mesaje către ţară, iar unul dintre ele, prin care regina şi-a încurajat compatrioţii să reziste în faţa pandemiei şi să respecte izolarea socială, a fost considerat istoric, fiind abia cel de-al cincilea discurs televizat – cu excepţia tradiţionalelor sale mesaje de Crăciun – din domnia sa de 68 de ani.

Luni, prinţul Philip a dat publicităţii o declaraţie, un eveniment rar după retragerea sa din viaţa publică în urmă cu aproape trei ani, în care le-a mulţumit tuturor persoanelor implicate în eforturile de limitare a pandemiei.

Regina Elisabeta a II-a, născută pe 21 aprlie 1926 la Londra, şi-a petrecut copilăria fără să se aştepte că va deveni regină. Tatăl ei, regele George al VI-lea, a preluat coroana după ce fratele lui mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat în 1936 pentru a se căsători cu o americancă divorţată, Wallis Simpson.

Elisabeta a II-a a urcat pe tron în 1952 la vârsta de 25 de ani şi a depăşit-o pe stră-străbunica ei regina Victoria în calitate de cel mai longeviv suveran din istoria monarhiei britanice, în septembrie 2015.

„Inevitabil, într-o viaţă lungă poţi să dobori multe recorduri”, a declarat în acel moment suverana britanică.

Palatul Buckingham a anunţat luna trecută că o paradă tradiţională, „Trooping the Colour”, organizată de obicei în luna iunie pentru a celebra ziua de naştere a reginei, nu va avea loc în acest an în formatul său obişnuit din cauza restricţiilor privind întrunirile publice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Happy birthday!🌻

  2. Tanti auguri di buon compleanno!!!!!

  3. Arest la domiciliu ? n-am mai vazut-o pe incornorta asta!

  4. La multi ani ,UK mare respect ca a iesit din UE.

  5. Corona veta

  6. La multi ani, doamna!