G4Media.ro

VIDEO REPORTAJ Miriam Bulgaru, jucătoarea de tenis de 24 de ani cu…

Miriam Bulgaru. Foto: G4Media

VIDEO REPORTAJ Miriam Bulgaru, jucătoarea de tenis de 24 de ani cu salturi impresionante în WTA. Ce presupune sportul de performanță pentru tinerii din România, de la muncă, forță mentală, la bani

Miriam Bulgaru (24 de ani), aflată în primele 225 de poziții WTA, vorbește despre ce presupune sportul de performanță pentru tineri: muncă, atitutine, forță mentală și nu în ultimul rând, bani.

Miriam joacă tenis de la 5 ani. Tatăl ei a dus-o atunci pe un teren din Alba Iulia, iar ei i-a plăcut imediat. De atunci, viața ei s-a schimbat. A stat mult pe zgură, s-a antrenat zi de zi și a făcut multe sacrificii pentru a se ridica, pas cu pas, spre elita mondială a acestui sport.

În mai puțin de un an, Miriam a urcat 200 de poziții în WTA, clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume, o performanță impresionantă.

G4Media a discutat cu ea despre performanță, sacrificii, bani și despre ce trebuie să facă un tânăr sportiv, pentru a reuși să aibă rezultate extraordinare.

Din punct de vedere financiar, cel mai greu este pentru tinerii sportivi care trebuie să joace la nivel profesionist, dar nu au ajuns încă destul de sus în ierarhie pentru a atrage atenția sponsorilor mari.

Destul de sus înseamnă primele 100 de poziții în clasamentul WTA. Este și cazul lui Miriam, aflată la momentul discuției cu ea pe poziția 217, dar cu aspirații mari spre un loc și mai bun.

”Costurile sunt destul de mari, din păcate, pentru că fiind un sport individual, este individual din toate punctele de vedere: noi ne plătim deplasările, hotel, avion, tot… și aici chiar și la nivelul meu nu ajungi să te susții” spune Miriam.

Ea are câțiva sponsori, printre care un producător care îi oferă echipamentele și este sprijinită de autoritățile locale, dar cheltuielile ei sunt mari.

Consideră că aproape toți sportivii tineri sunt în această situație și că, inclusiv la nivel mai înalt în lumea tenisului, se caută soluții pentru susținerea celor care se află sub limita locului 100 WTA.

”Obiectivul meu pe termen lung și mediu este pătrunderea în TOP 100 și câștigarea unui titlul de WTA”.

Dincolo de bani, consideră că cel mai greu lucru în tenis este să treci peste înfrângeri și a doua zi să o iei de la capăt și să înveți ceva din acel meci pe care l-ai pierdut.

”Când întâlnesc o situație de presiune pe teren, în primul rând mă gândesc să respir pentru că toată lumea are tendința să aibă nervi sau frustrări, dar cu o respirație adâncă mă liniștesc și imediat îmi pun focusul pe ce am de făcut, sau ce fac bine și asta îmi dă încredere să pot să gestionez bine situația de presiune.

Cea mai mare realizare de până acum a sportivei este participarea la Roland Garros în 2023 și clasarea pe locul 217 WTA. De asemenea, va participa la US Open, la sfârșitul lui august.

Miriam Bulgaru își petrece aproape fiecare zi în antrenamente intense, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mental.

”Îi dau prioritate tenisului și antrenamentelor fizice, mentale, nu am timp de alte, să zic așa, distrageri,  ieșit sau altceva, dar asta mă ajută oricum să stau focusată și am nevoie de asta, să prioritizez alimentația, odihna și antrenamentele” spune Miriam.

Ea are și un sfat general pentru tinerii sportivi, nu doar pentru cei din tenis: ”Munciți, perseverați, aveți răbdare, dar cel mai important aveți încredere în voi, pentru că se poate orice”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...