G4Media.ro

VIDEO Săptămâna Modei de la Paris: Stella McCartney a prezentat o colecţie…

Photo by JULIEN DE ROSA / AFP

VIDEO Săptămâna Modei de la Paris: Stella McCartney a prezentat o colecţie total vegană, Marine Serre a ales decorul unei pieţe, o defilare a avut loc în biserică

În cea de-a opta şi penultima zi a Săptămânii Modei Feminine de la Paris, creatoarele au fost, luni, în centrul atenţiei, de la Stella McCartney la Marine Serre, cu un show neobişnuit „Like a Prayer” într-o biserică pariziană, potrivit AFP, transmite News.ro.

Designerul Stella McCartney a cerut lumii modei să se „trezească”, în timpul unui spectacol cu 90% materiale din colecţie „ecoresponsabile”, precum pielea vegană pentru genţile de mână.

Britanica a propus costume cu „proporţii exagerate”, cu umeri foarte groşi şi rochii de seară din materiale nobile, dar pare să-şi fi permis mai multă excentricitate decât de obicei, cu rochii de bal croşetate în roşu intens.

În ceea ce priveşte materialele, creatoarea spune „că este în căutarea de soluţii care fac imposibilă observarea diferenţei cu ochiul liber”, cum ar fi o ţinută din piele artificială albă.

Sub acoperişul de sticlă al Parcului André Citroën, o rară prezentare a Săptămânii modei feminine de iarnă în lumină naturală, designerul i-a instalat în primul rând pe tatăl său, Paul McCartney, şi pe un alt membru al The Beatles, Ringo Starr.

Show-ul a fost, de asemenea, aşa cum spune lumea modei, al „nepoţilor”, al „copiilor”, cu Lily Moss, fiica supermodelului Kate Moss, pe podium.

Stella McCartney, care şi-a fondat marca omonimă în 2001, după ce a lucrat la Chloé, a părăsit Londra pentru a defila pe podium la Paris, călcând pe urmele lui Alexander McQueen şi Victoria Beckham.

Melodia „Like a Prayer” a Madonnei a răsunat sub vitraliile Catedralei Americane din Paris. Acest hit a scandalizat lumea în urmă cu 35 de ani cu clipul său care amesteca referinţele sexuale cu cele creştine.

Pe altar, o statuie a lui Hristos a fost acoperită cu o pânză purpurie cardinal. Cele aproximativ treizeci de modele au prezentat ţinute decente din colecţia designerului german Lutz Huelle.

Defilările de modă în biserici nu fac excepţie la Paris, parohiile văzând în ele un venit în plus.

Designerul Marine Serre, în vârstă de 32 de ani, o figură de referinţă a generaţiei sale, şi-a lăsat luni amprenta, adunându-şi invitaţii la Ground Control, în estul Parisului, într-o atmosferă de piaţă, cu cafenele, standuri de băuturi, pizza şi florării.

„Am ales piaţa pentru că este un loc care conectează oamenii, un loc în care ne facem timp să fim împreună”, spune franţuzoaica, care se declară împotriva defilărilor organizate în „cuburi” efemere şi care a folosit cât mai multe materiale reciclate, oferindu-le o viaţă nouă.

Modelele, alese în întregime prin „casting sălbatic”, aveau vârste cuprinse între câteva luni şi aproximativ şaizeci de ani. O mamă a defilat pe podium cu copilul ei în port-bebe, într-o ţinută albă imprimată cu o semilună, semnătura mărcii Marine Serre.

Printre look-urile reperate: o ţinută de seară neagră devastatoare şi siluete streetwear în blugi serigrafiaţi şi accesorii de zi cu zi, precum termosul.

„Văd frumuseţea în obişnuit, cu simplitate (…) Am vrut ca femeile să se simtă confortabil, dar şi graţioase şi puternice în haine”, a declarat designerul presei după defilarea sa.

Propulsată de premiul LVMH pe care l-a primit în 2017, în acelaţi timp cu o donaţie de 300.000 de euro, tânăra creatoare foloseşte upcycling-ul şi amestecul de stiluri între sportswear şi haute couture.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...