VIDEO Scandal între mai mulţi tineri, în faţa unei săli de jocuri din Buhuşi/ Două persoane au fost rănite, un poliţist a fost lovit/ Poliţişti: A fost folosit tot arsenalul unei răscoale
”La data de 17 ianuarie a.c, în jurul orei 17.30, o patrulă de ordine publică aflată în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe strada Republicii, din Buhuşi, a observat un grup de persoane care se manifestau agresiv. Poliţiştii i-au interceptat pe cei implicaţi în scandal şi au solicitat sprijinul celorlalte patrule de poliţie aflate în teren, pentru aplanarea conflictul”, a transmis, miercuri, IPJ Bacău.
Sursa citată a precizat că la faţa locului au intervenit poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
”Din primele cercetări s-a stabilit că doi tineri, de 23 şi 25 de ani, care se aflau în faţa unei săli de jocuri, au fost loviţi cu obiecte contondente de alte 7 persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, ca urmare a unor discuţii în contradictoriu, generate în dimineaţa aceleaşi zile. Din altercaţie, a rezultat rănirea uşoară a două persoane, de 24 şi 25 de ani, cărora le-au fost acordate îngrijiri medicale, la unitatea spitalicească din Buhuşi”, au precizat poliţiştii.
Aceştia au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
”În cadrul intervenţiei la faţa locului, un agent de poliţie a precizat că a fost lovit cu un obiect contondent, în zona omoplatului, de către unul din participanţii la conflict”, au mai precizat poliţiştii.
A fost anunţat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, în vederea continuării cercetărilor.
Sindicaliştii din Poliţie afirmă că în scandal a fost folosit ”tot arsenalul unei răscoale”.
”Suntem iar martorii neputincioşi ai unui sistem care face posibile astfel de evenimente care îi au ca ”protagonişti” pe cei mai de seamă cetăţeni ai societăţii româneşti. Aceştia au ales strada să le fie ring de luptă, pentru ei legea fiind doar o glumă proastă, iar Poliţiştii cei care le spun glumele. Tot arsenalul unei răscoale a fost adus pe trotuarele şi străzile din Oraşul Buhuşi, pentru a-şi demonstra ei supremaţia, chiar dacă prin zonă la acea oră se deplasau şi alte persoane care probabil veneau de la muncă, concept total străin pentru protagoniştii noştri de azi”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Sidepol.
Sindicaliştii afirmă că, la nivelul Poliţiei Române, nu există o structură capabilă de contracararea violenţei urbane şi a găştilor ori bandelor de cartier, aşa cum există în alte state din Europa.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii