VIDEO Scandal uriaș între George Simion și Diana Șoșoacă la protestele paralele/ Liderul partidului extremist AUR și senatoarea s-au huiduit și acuzat reciproc că au confiscat evenimentul/ La manifestația împotriva Guvernului, începută acum trei zile, au participat doar 4000 de oameni, în pofida mediatizării intense
Un scandal a izbucnit între George Simion și Diana Șoșoacă la protestul paralel de duminică, din Piața Victoriei. Liderul partidului extremist AUR și senatoarea s-au huiduit și acuzat reciproc că au confiscat manifestația: ”Nenorocitule!”, i-a strigat fosta colegă de partid șefului AUR.
Șoșoacă a fost acuzată de susținătorii lui Simion că a monopolizat scena, microfonul și evenimentul și au strigat ”Jos scena!”.
Pe de altă parte, Șoșoacă l-a acuzat pe Simion că și-a pus oamenii să bată o femeie de 70 de ani, conform Epoch Times România. Șoșoacă țipa, printre altele, ”Avem nevoie de jandarmi!”.
Sentoarea i-a cerut lui Simion să plece din Piaţa Victoriei, pe motiv că el are autorizat doar protestul din Piața Universității, de unde AUR a plecat în marș, în timp ce manifestația din Piața Victoriei este autorizată doar de ea.
Pe de altă parte, George Simion încerca să o acopere pe Șoșoacă atunci când vorbea punând muzică patriotică la boxe. Simion a refuzat să urce pe scenă la invitația lui Lazarus și a senatoarei ex-AUR.
În live-ul său, George Simion a acuzat ”diversiuni PSD-iste” și a făcut apel la Marcel Ciolacu ”să înceteze diversiunile”, apoi a mobilizat oamenii spre sediul PSD.
știre în curs de actualizare
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
53 comentarii