VIDEO Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, la CNN: Pentru prima dată de la crearea NATO am activat Planurile de apărare a flancului estic al Alianţei
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat CNN, că temeiul NATO este acela de a proteja ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, drept pentru care Alianța ”intensifică semnificativ” prezenţa pe flancul de est. ”Pentru prima dată de la crearea NATO am activat Planurile de apărare a flancului estic al Alianţei”, a declarat Geoană, la emisiunea „Situation Room” realizată de Wolf Blitzer.
Redăm mai jos intervenția lui Geoană la CNN:
Realizator: Directorul Agenţiei Naţionale de Informaţii, Avril Haines, a avertizat în această seară că obiectivele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în invazia neprovocată a Ucrainei, se extind şi dincolo de capturarea estului Ucrainei. Discutăm acest subiect şi altele cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Mircea, mulţumesc pentru că ai răspuns invitaţiei noastre, bine ai venit la Washington. Directorul Avril Haines a declarat că ruşii ar putea să vrea mai mult decât doar să controleze sudul Ucrainei şi că este posibil să se îndrepte spre Republica Moldova. Te aştepţi să se întâmple asta?
Mircea Geoană: M-am întâlnit ieri cu domnul director Haines şi am confruntat informaţiile pe care le avem împreună cu administraţia şi am constatat că avem analize foarte similare. Este o nepotrivire semnificativă între nivelul ambiţiilor politice ale preşedintelui Putin, despre care noi credem că nu şi-a abandonat planul original de a ocupa pur şi simplu sau cel puţin de a decapita regimul de la Kiev.
Realizator: A eşuat în atingerea acestui obiectiv.
Mircea Geoană: A eşuat în încercarea de a face acest lucru, deci continuă să aibă ambiţii foarte mari, în timp ce capabilităţile militare pe care le are în teren, înfrângerea suferită în cucerirea Kievului, dificultăţile în a ridica moralul soldaţilor – deci, într-un fel, noi vedem o majoră nepotrivire între ambiţiile politice şi capacităţi.
Directorul Haines a avut, de asemenea, dreptate când spune că momentul în care se produce o asemenea nepotrivire, este foarte mare riscul unor decizii dure luate ad-hoc care, în principal, nu iau în considerare realitatea din jurul nostru – rezistenţa acerbă a forţelor ucrainene, sprijinul din partea naţiunilor aliate.
Realizator: Deci, credeţi că NATO se pregăteşte acum pentru o decizie a lui Putin şi a ruşilor de amplifica… pentru că directorul Agenţiei Naţionale de Informaţii a spus că Putin poate să aducă în plus mii de soldaţi doar declarând oficial că se desfăşoară un război?
Mircea Geoană: El nu a făcut asta la parada de 9 Mai…
Realizator: Nu a făcut asta.
Mircea Geoană: Nu a făcut asta atunci. Noi credem, de asemenea, că Putin are o anumită dificultate politică în a cere poporului rus să trimită mai mulţi tineri într-un loc unde mulţi dintre concetăţenii lor, soldaţi, sunt fie ucişi, fie răniţi. NATO are o triplă obligaţie, pe care noi o onorăm simultan: în primul rând, continuăm să ajutăm Ucraina în lupta ei pentru teritoriu; facem asta cu succes, o facem cu un ritm relevant.
În al doilea rând, temeiul NATO este acela de a proteja ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, drept pentru care intensificăm semnificativ prezenţa noastră pe flancul de est. Pentru prima dată de la crearea NATO am activat Planurile de apărare a flancului estic al Alianţei.
În al treilea rând, obligaţia pe care o avem şi care este un corolar al primei obligaţii este aceea de a ne asigura că nu escaladăm situaţia şi nu transformăm un război extrem de sângeros între Rusia şi Ucraina într-un război între NATO şi Rusia. Deci, ăsta este rolul nostru, de a sprijini Ucraina – şi facem asta -, să apărăm aliaţii NATO – şi facem asta – şi, de asemenea, să ne asigurăm că minimizăm riscul unei escaladări.
Realizator: Finlanda şi Suedia sunt pregătite să se alăture oficial NATO şi Putin va reacţiona la asta. Cât de îngrijoraţi sunteţi de reacţia lui Putin, dacă acest lucru se va întâmpla?
Mircea Geoană: Eu sunt politician şi respect procesul democratic în desfăşurare din Finlanda şi Suedia. Vreau să spun un lucru: dacă decid, este prerogativa lor democratică să decidă, şi dacă vor decide să facă cerere de aderare la NATO, spun un lucru, vor fi primite călduros şi rapid.
Realizator: De ce ar fi primite călduros şi rapid, dar Ucraina, care încearcă să adere la NATO de ani de zile, nu e atât de călduros şi rapid primită?
Mircea Geoană: Eu provin din România şi am fost ambasador aici, la Washington. A fost foarte greu, pentru mulţi ani, să aducem România în NATO şi în Uniunea Europeană. Este o mare diferenţă între o ţară post comunistă, cu multe reforme de făcut, cu economie de reformat, armată de reformat şi ţări ca Finlanda şi Suedia, care au democraţii consolidate, economii stabile şi sunt deja în colaborare cu NATO. Nu spun că sprijinul nostru pentru Ucraina sau Georgia ar trebui să fie mai puţin important, dar pentru moment… Care e lecţia acestei decizii a Finlandei şi Suediei, dacă iau această decizie…
Realizator: Credeţi că o vor lua?
Mircea Geoană: Nu pot preconiza. Eu zic că sunt pregătite să ia o decizie. Dacă decizia e pozitivă, vom răspunde afirmativ. Dar vedem pe fiecare front, preşedintele Putin are parte de o desfăşurare opusă intenţiilor sale iniţiale. Spera să slăbească NATO, azi avem o NATO puternică. Spera ca aliaţii Statelor Unite din Europa şi din lume să fie indecişi, suntem mai puternici ca niciodată.
Şi, de asemenea, ceea la ce se aştepta mai puţin este această puternică şi curajoasă rezistenţă şi rezilienţă a poporului ucrainean. Aşadar, mă gândesc că totul, de la o aderare în cele din urmă a Finlandei şi Suediei, la rezistenţa curajoasă a ucrainenilor, până la unitatea NATO şi declanşarea adevăratului leadership american, cred că a primit exact opusul a ceea ce şi-a propus.
Realizator: El a crezut că va diviza NATO, dar NATO este cât se poate de unit. Mircea Geoană, bine ai venit la Washington şi mulţumesc foarte mult pentru că ai acceptat invitaţia noastră. Vom continua conversaţia aceasta.
Mircea Geoană: Mulţumesc foarte mult.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii