G4Media.ro

VIDEO Secretarul american de Stat, Antony Blinken, a pus mâna pe chitară…

Sursa foto: captura video

VIDEO Secretarul american de Stat, Antony Blinken, a pus mâna pe chitară pentru a impulsiona diplomația muzicală americană

Secretarul de Stat american Antony Blinken a lansat, pe ritmurile muzicii lui Muddy Waters, o ”iniţiativă a diplomaţiei muzicale” menită să promoveze politica externă a Statelor Unite prin muzică, relatează AFP, citată de News.ro

În acest cadru, Statele Unite urmează să trimită în toamnă artişti de renume mondial în Iordania şi Arabia Saudită, iar în China o orchestră filarmonică.

Herbie Hancock, însoţit de Dee Dee Bridgewater şi ansamblul de jazz al Universităţii California-Los Angeles (UCLA) urmează să cânte în Iordania în octomrbie, în memoria concertului istoric al orchestrei Duke Ellington din 1963, anunţă într-un comunicat Departamentul de Stat.

Turneul lui Herbie Hancock urmează să continue în Arabia Saudită cu patru zile de concerte – o premieră între Statele Unite şi regat, în contextul în care Washingtonul îşi cultivă aliatul saudit şi o apropiere istorică faţă de Israel, în pofida multor divergenţe.

În paralel, Orchestra Filarmonică din Philadelphia urmează să concerteze în mai multe oraşe în China, de la 9 şi până la 18 noiembrie, pentru a marca 50 de ani de la turneul istoric din 1973, la un an după vizita lui Richard Nixon la Beijing. Un violonist care a participat la turneul de atunci, va lua parte la eveniment.

Toate aceste evenimente fac parte din această nouă ”iniţiativă a diplomaţiei muzicale”, lansată miercuri seara de către şeful diplomaţiei americane, el însuşi un chitarist amator, care s-a amuzat cântând câteva note de Muddy Waters la ceremonie, la sediul Departamentului de Stat.

Obiectivul iniţiativei este să pună muzica în serviciul ambiţiilor diplomaţiei americane şi să promoveze schimburile culturale.

Ea prevede o serie de schimburi şi de colaborări muzicale, inclusiv trimiterea unor artişti hip-hop în Nigeria, în septembrie.

Artistul Quincy Jones a primit miercuri seara un premiu onorific – ”Pacea prin muzică” -, în cadrul acestei ceremonii care s-a desfăşurat în Sala Benjamin Franklin, în sediul diplomaţiei americane, la Washington.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Bravo! Javrov stie dastea?

  2. Diferenta dintre americani si meltenii de rusi. Si pentru trolii care o sa-mi sara in cap, toata tehnologia asta de pe care aberati voi, internet, calculatoare, smartphone, Windows, Android, Google, etc, sunt inventii americane nu rusesti. Rusii nu sunt in stare de nimic, au facut cateva chestii bune pe timpul uniunii sovietice si cam aia e. In rest si-au hartuit incontinuu vecinii de cand sunt ei pe aceasta planeta.