
VIDEO Șeful Armatei Române, la ”România, te iubesc!”: Pericolul rus este mai mare acum decât în urmă cu 2-3 ani / Nu putem exclude ca în următoarele 6 luni-4 ani, Rusia să încerce să atace NATO, să verifice Articolul 5 / În ce context pentru România vin declarațiile generalului Vlad
Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a declarat în emisiunea ”România, te iubesc!” de duminică că, în calitate de șef al Apărării, simte că pericolul rus este mai mare în prezent pentru România decât în urmă cu 1-3 ani (de la minutul 02:33).
Șeful Armatei a spus că ”pacea a devenit un termen ideal, suntem într-un continuu război” și că ”trebuie să ne adaptăm corespunzător”.
Vlad a mai spus că tratativele de pace nu merg după cum și le-a închipuit lumea democrată și că Vladimir Putin „trage de timp”: ”(…) cu cât conflictul continuă cu atât amenințările de securitate se agravează.
- ”Există această temere că Rusia va folosi această pace pentru a se reînarma, pentru a se repregăti pentru un viitor conflict (…) Rusia nu a renunțat niciodată să-și recâștige spațiile de influență ale fostei Uniunie Sovietice (inclusiv de România vorbim aici?) România a fost în spațiul de influență al Uniunii Sovietice. Opiniile sunt că există această posibilitate și noi, militarii, nu putem să o excludem. Ca Rusia în următoarele 6 luni, 2 ani, 4 ani să încerce să verifice alianța din punct de vedere al aplicării Articolului 5 al tratatului (adică să încerce să atace în vreo formă…?) Să încerce să atace”, a declarat generalul Gheorghiță Vlad, șeful Armatei, la emisiunea de duminică a ”România, te iubesc!”, de la PRO TV.
În ce context pentru România vine avertismentul șefului Armatei?
Declarațiile șefului de Stat Major vin în contextul în care publicația franceză Le Figaro relata cum cartografii armatei franceze s-au desfășurat pe flancul estic al NATO, pe fondul tensiunilor cu Rusia. Unul dintre grupurile franceze de cartografi a ajuns în România, pentru a colecta informații topografice precise și actualizate, conform Le Figaro.
Francezii s-au întors cu o hartă care cuprindea și punctul de intrare vulnerabil al României:
- ”Pe harta României, relieful este reprezentat în trei dimensiuni. Munții Carpați formează un arc în centrul țării. Orașul Cincu, unde armata franceză a desfășurat o mie de soldați ca răspuns la invazia din Ucraina după 2022, se află la vest de linia muntoasă. De cealaltă parte, câmpia coboară spre dealurile Moldovei, cursul Dunării puțin mai la sud și deschide drumul spre Ucraina”.
- „Românii numesc această regiune ”Poarta Focșani”, explică colonelul Jérôme*, care a comandat anul trecut un detașament de aproximativ treizeci de militari dislocat acolo. Pentru statele majore române și aliate, aceasta este ruta pe care o armată rusă ar încerca să invadeze România”.
- „Din punct de vedere istoric, știm că aceasta este calea de trecere” pentru o armată venită din est, continuă ofițerul. Într-un moment în care NATO și-a revizuit planurile de apărare pentru a contracara amenințarea rusă, hărțile trebuiau actualizate. Regimentul și-a oferit serviciile. Agenția Română de Cartografie s-a alăturat operațiunii. „Aliații trebuiau să aibă cunoștințe actualizate despre presupusul viitor câmp de luptă”, adaugă colonelul.
- „Trebuia să știm unde vor fi amplasate sistemele de arme, unde vor fi țintele de interes și, de asemenea, trebuia să anticipăm problema mobilității operaționale, documentând drumurile, îngustările etc.”, adaugă el. Coordonatele fiecărui punct, ale fiecărei infrastructuri de interes, au fost arhivate cu atenție (…).
- (…) În aproape toate armatele europene, geografia militară a fost delegată unităților de informații sau de geniu. Unele se bazează pe semnale de geolocalizare furnizate de sateliți civili sau militari. „Noi facem ca datele să fie fiabile și le garantăm integritatea”, spune colonelul Schmidt. În Franța, memoria glorioasă a hărților de stat major este încă vie și sănătoasă”, a mai notat publicația Le Figaro.
Posibila retragere a americanilor
Cartografierea francezilor pe flancul estic a venit la câteva zile după ce presa americană a relatat cum oficiali de rang înalt din Departamentul de Apărare al SUA au înaintat o propunere de retragere a aproximativ 10.000 de militari din Europa de Est, inclusiv România și Polonia, transmite televiziunea americană NBC News, care cita șase oficiali americani și europeni care au fost informați despre această chestiune.
În replică, președintele interimar Ilie Bolojan a spus că nu există nici o discuție în acest sens, însă Donald Trump a confirmat, trei zile mai târziu, că nu exclude retragerea unor trupe americane staţionate în Europa, dar a sugerat că o astfel de măsură ar putea face parte din negocierile mai ample privind comerţul, relata agenţia poloneză de presă PAP.
Generalul Gheorghiță Vlad (56 de ani) conduce Armata României din 30 noiembrie 2023. În trecut a fost locțiitor al șefului Statului Major al Apărării, iar în perioada 2020-2022 a deținut funcția de locțiitor pentru operații și instrucție în aceeași instituție, conform site-ului instituției.
Este veteran al teatrului de operații din Irak. În 2007, a îndeplinit o misiune în Comandamentul Multinațional al Forței și s-a aflat la comanda mai multor structuri: comandant al Diviziei 2 Infanterie Getica din Buzău, comandant al Centrului Național de Instruire Întrunită Getica din Cincu, comandant al Brigăzii 1 Mecanizată Argedava, șef al informațiilor la Componenta Operațională Terestră, șef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forțelor Terestre și comandant al Batalionului 631 Tancuri.
Prima funcție din carieră a fost cea de comandant pluton tancuri la Regimentul 22 Tancuri din București. Este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Tancuri (promoția 1991) și al Liceului Militar Dimitrie Cantemir (promoția 1988).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.