G4Media.ro

VIDEO Simona Halep a fost eliminată din primul tur la US Open…

Photo by JULIAN FINNEY / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP

VIDEO Simona Halep a fost eliminată din primul tur la US Open de ucraineanca Daria Snigur, locul 124 WTA/ Snigur a plâns după cea mai mare victorie a carierei sale

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă surprinzător de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4, luni, la New York, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, transmite Agerpres.

Halep (30 ani, 7 WTA), a şaptea favorită a turneului, care venea după un titlu WTA 1.000 obţinut la Toronto, s-a înclinat după o oră şi 40 de minute în faţa unei jucătoare tinere, de 20 de ani, care ocupă doar locul 124 în lume.

Halep a fost de nerecunoscut în primul set, în care nu a găsit antidot pentru jocul ucrainencei. Snigur a avut 3-0, 5-1 şi s-a impus cu 6-2, în doar 30 de minute.

https://youtu.be/-d_OfYpwJFg

Setul secund a fost parcă desprins din alt meci, Halep făcându-şi jocul obişnuit, dominând adversara şi câştigând cu un sec 6-0 după 24 de minute.

În decisiv, Halep a greşit din nou foarte mult, Snigur şi-a revenit după contra suferită în actul secund şi a condus cu 2-0 şi 5-1, românca s-a apropiat la un singur ghem pe tabelă, 4-5, dar ucraineanca a reuşit să încheie conturile cu 6-4.

Halep a reuşit 3 aşi, ambele jucătoare au făcut câte 3 duble greşeli, românca a avut procentaje superioare la ambele servicii, chiar şi la mingile de break, încheind cu mai multe puncte la total, 76-70. Halep a avut mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 13-11, dar şi mai multe erori neprovocate, 30-27.

Este pentru a patra oară când Halep pierde în primul tur la Flushing Meadows (2010, 2017, 2018, 2022), după ce anul trecut a ajuns până în optimile de finală. Cel mai bun rezultat al său la New York rămâne semifinala din 2015.

Halep va primi 80.000 de dolari şi 10 puncte WTA pentru participarea la US Open.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Daca nu joci mai mult, nu te antrenezi dau alegi meciuri ușoare pentru a ieși pe plus cu bugetul, e drept Toronto a fost un turneu puternic și banii i-au ieșit cu mult, asta-i rezultatul. Oricum nu contează, a ajuns acolo pe banii ei. Mult succes.

  2. Cand te bat jucatoare de 20 de ani ar trebui sa te cam gandesti la retragere,facut/crescut copii

  3. Ce sa faci, mize diferite … Felicitari ! Unii joaca din cruce, altii din inima …

  4. Un joc de Supravietuire, considerand Contextul. Simona, dupa atatea ‘rewards-uri’, nu mai are acelasi ‘pull’ dopaminergic.

  5. Era de așteptat,deoarece tot ce-i ucrainean trebuie să câștige.Slava Rusia!

  6. Prea multe dezamăgiri !
    Retragerea !