G4Media.ro

VIDEO Sinagoga din Constanța, o ruină fără acoperiș și în prag de…

sursa foto: Info Sud-Est

VIDEO Sinagoga din Constanța, o ruină fără acoperiș și în prag de prăbușire, ar putea fi reabilitată/ S-a reluat procedura de licitație pentru a treia oară/ Suma s-a triplat de când s-a aprobat finanțarea, acum cinci ani

Reabilitarea Sinagogii din Constanța, singura din țară care a ajuns o ruină, stagnează de cinci ani de zile, deși există finanțare pentru proiect, iar restaurarea lăcașului de cult este o urgență. Două licitații au fost anulate în acest timp, iar pe 6 octombrie au fost deschise ofertele proiectanților pentru a treia oară. Totodată, din cauza schimbărilor economice din ultima jumătate de deceniu, mai ales în domeniul construcțiilor, suma alocată s-a mărit de la 1 milion la peste 3 milioane de euro.

Sorin Lucian Ionescu, liderul comunității evreiești de la Constanța, care a început proiectul de reabilitare a declarat pentru G4Media că s-au împlinit opt ani de când comunitatea face demersuri pentru reabilitare:

  • ”Se împlinesc opt ani de când facem demersuri, pentru reabilitării Sinagogii (Templului Mare Israelit) din Constanța. Procedurile anevoioase au făcut ca pașii să fie extrem de rari… Insistențele președintelui Federației Comunităților Evreiești din România (FCER ), Silviu Vexler, au făcut ca lucrurile să avanseze totuși, iar de trei ani, Sinagoga se află în proprietatea provizorie a Companiei Naționale de Investiții din cadrul Ministerului Dezvoltării. Din câte știu, o sumă importantă este alocată, de mai mulți ani, pentru reabilitare. S-a reluat de mai multe ori procedura de atribuire și se pare că, după ce unii au fost contestați sau neeligibili, se pare că totuși există firme interesate și eligibile pentru această licitație. Așteptăm comunicările oficiale din partea CNI și începerea propriu-zisă a lucrărilor”.

Patru ziduri fără acoperiș, niște uși monumentale din lemn, pe jumătate distruse, câteva din coloanele masive care păstrează ornamentele specifice și mici fâșii din splendidele arabescuri în nuanțe albastre este tot ce a mai rămas din Sinagoga Așkenază din Constanța.

Ana Bărbulescu, cercetător al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului ”Elie Wiesel”, a explicat pentru G4Media importanța Sinagogii pentru o comunitate:

  • ”Sinagoga este instituția religioasă centrală a Iudaismului, centrul vieții religioase pentru orice comunitate evreiască. Ca spațiu al cultului, sinagoga este locul întâlnirii credinciosului cu Dumnezeu, prin rugăciune și citirea Torei. După distrugerea Templului din Ierusalim în anul 70 e.c. de către armata romană, sinagoga devine un substitut al sanctuarului unde deși nu se mai pot realiza sacrificii, sărbătorile calendarului evreiesc au putut fi celebrate iar citirea și interpretarea textului biblic au luat locul jertfelor aduse în Templu. În ebraică, există trei termeni pentru sinagogă, Bet Ha-Tefila (casă de rugăciune), Bet Ha-Kneset (casa adunării) și Bet Ha-Midrash (casă de studiu) subliniindu-se cele trei funcții fundamentale pe care le îndeplinește aceasta la nivel comunitar. Cu alte cuvinte, sinagoga este în același timp, locul în care Israel se întâlnește – prin intermediul textului sacru – cu Dumnezeu, comunitatea se adună laolaltă iar tradiția este transmisă mai departe generațiilor ce vin. Ultima sinagogă din Constanța ne permite recuperarea unui fragment al istoriei comunității evreiești din localitate dar și îmbogățirea istoriei locale prin marcarea trecerii evreilor prin aceste locuri și a impactului pe care l-au avut asupra comunității locale”.

În luna februarie 2022, documentația a fost completată cu avizul Ministerului Culturii, iar proiectantul a actualizat documentația economică. Noua valoare a proiectului este de 16 milioane de lei adică peste 3 milioane de euro, comparativ cu 1 milion de euro, cât era suma inițială atribuită pentru reabilitare, conform unui răspuns al Companiei Naționale de Investiții pentru G4Media.

În ultimii cinci ani, de când Sinagoga a obținut finanțare pentru reabilitare, au fost anulate două proceduri de achiziție. În prezent, a fost publicat un nou anunț în SEAP pentru atribuirea proiectului, iar deschiderea ofertelor a avut loc joi, 6 octombrie. Dacă licitația nu va fi din nou contestată și anulată lucrările vor dura 16 luni, din care trei luni proiectarea și 13 luni execuția, conform răspunsului CNI pentru G4Media.

Conform Info Sud-Est, clădirea a fost construită în anul 1911, pe un teren din centrul vechi al Constanței, dat comunității evreiești în anul 1864 de Sultanul Abdul Azis, prin firman (edict imperial, n.red.). Ridicată după planurile lui Adolf Linz, în stil maur, clădirea reflecta şi o oarecare influenţă arhitecturală caldeeană.

A fost construită la iniţiativa lui Pincus Şapira, șeful comunității evreiești de la malul mării şi important comerciant de ceasuri şi bijuterii, furnizor al Casei Regale a României. Între 1941- 1944, clădirea a fost transformată în depozit militar german, iar după cel de-al Doilea Război Mondial a fost refăcută parţial şi redată circuitului religios.

Notă: Video și fotografiile sunt realizate în 2020. Sinagoga arată însă la fel, dar nu mai poate fi deschisă celor interesați pentru că se află în proprietatea temporară a Companiei Naționale de Investiții, în proces de atribuire a proiectului de reabilitare.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...