G4Media.ro

VIDEO Susţinătorii lui Bolsonaro îşi continuă protestele în Brazilia şi cer armatei…

Photo by Sergio Lima / AFP

VIDEO Susţinătorii lui Bolsonaro îşi continuă protestele în Brazilia şi cer armatei să îl menţină la putere pe preşedinte

Mii de susţinători ai preşedintelui brazilian în exerciţiu, Jair Bolsonaro au cerut, miercuri, armatei să îl menţină pe liderul de extremă dreapta la putere, chiar dacă administraţia acestuia a semnalat disponibilitatea de a preda frâiele puterii către rivalul său, Luiz Inácio Lula da Silva, care duminică a câştigat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, însă la o diferenţă de scor foarte strânsă, relatează The Associated Press, citată de News.ro.

Susţinătorii preşedintelui Bolsonaro s-au adunat miercuri în ploaie în faţa Comandamentului Militar Estic din Rio de Janeiro, unul dintre cele opt sedii regionale ale armatei. Mulţi dintre ei au ridicat pumnii strânşi în aer în timp ce fluturau drapelul naţional şi cântau imnul.

Unii manifestanţi au scandat: ”Armata să salveze Brazilia!” şi ”Unit, poporul nu va fi niciodată învins!”

Între timp, şoferii de camioane care au menţinut blocajele rutiere în toată ţara pentru a protesta faţă de înfrângerea lui Bolsonaro , deşi Curtea Supremă a decis că trebuie să fie eliberate căile rutiere.

Protestele au fost declanşate în ciuda recunoaşterii internaţionale a victoriei lui da Silva şi a unei recomandări din partea Curţii Supreme din Brazilia ca Bolsonaro să accepte rezultatele alegerilor de duminică. În plus, membrii Guvernului, guvernatorii aleşi şi liderii evanghelici care au fost susţinători puternici ai lui Bolsonaro îşi arată acum deschiderea faţă de ideea unei guvernări de stânga.

Armata şi-a asumat un rol important în timpul mandatului lui Bolsonaro, dar a păstrat tăcerea în luna care a despărţit cele două tururi de scrutin, semn că probabil se distanţează de fostul căpitan de armată ajuns preşedinte, au declarat experţi citaţi de Associated Press.

”Într-o democraţie, forţele armate nu au un cuvânt de spus în procesul electoral”, a declarat Eduardo Munhoz Svartman, preşedintele Asociaţiei Braziliene pentru Studii de Apărare.

Bolsonaro a pierdut în faţa lui da Silva, obţinând 49,1% din voturi faţă de cele 50,9% câştigate de da Silva. Aceasta a fost cea mai strânsă cursă prezidenţială de la revenirea Braziliei la democraţie în 1985 şi este prima dată când Bolsonaro a pierde un scrutin în cariera sa politică de 34 de ani.

Lui Bolsonaro i-a luat aproape două zile să se adreseze naţiunii şi au existat speculaţii că ar putea contesta rezultatul alegerilor după ce, înainte de alegeri, a pus sub semnul întrebării temeinicia sistemului electoral al Braziliei. Într-un discurs susţinut marţi la reşedinţa prezidenţială, care a durat mai puţin de două minute, el a spus că va continua să respecte Constituţia. Pe de altă parte, a încurajat protestele susţinătorilor săi, atât timp cât acestea sunt paşnice.

Imediat după aceea, şeful administraţiei prezidenţiale a declarat reporterilor că Bolsonaro l-a autorizat să înceapă procesul de predare a puterii, iar mai târziu, tor în cursul zilei de marţi, preşedintele le-ar fi spus membrilor Curţii Supreme că lupta lui electorală împotriva lui da Silva a luat sfârşit. ”S-a terminat. Deci, să privim înainte”, a spus el, potrivit judecătorului Curţii Supreme Luiz Edson Fachin, care s-a întâlnit în privat cu liderul conservator. Fachin a făcut aceste declaraţii într-un videoclip difuzat de canalele de ştiri braziliene.

Asemenea fostului preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, pe care Bolsonaro îl admiră, el a susţinut că aparatele electronice de vot sunt vulnerabile la fraudă. Cu toate acestea, nu a oferit nicio dovadă, nici măcar atunci când instanţa electorală i-a cerut acest lucru.

Mulţi dintre susţinătorii săi pun astfel la îndoială rezultatele, iar şoferii de camion care îl susţin pe preşedinte au instituit sute de baraje rutiere în toată ţara pentru a protesta faţă de rezultatul alegerilor. Miercuri dimineaţa, poliţiştii au declarat că au înlăturat 630 de blocaje de pe autostrăzi, dar încă mai sunt peste 150.

La o blocadă din statul Sao Paulo, protestatarii au incendiat, marţi, cauciucuri. Cozi uriaşe de maşini se înşiruiau de-a lungul autostrăzii. În Itaborai, o regiune din statul Rio de Janeiro, un reporter de la Associated Press i-a văzut pe şoferii de camion îngenunchind în faţa ofiţerilor de poliţie şi refuzând să plece.

Guvernatorul din Sao Paulo, Rodrigo Garcia, a declarat marţi că timpul negocierilor s-a încheiat şi nu exclude utilizarea forţei pentru a îndepărta barajele.

Cu toate acestea, susţinătorii lui Bolsonaro au continuat să reziste. Utilizatorii de pe reţelele sociale, inclusiv pe mai multe grupuri de chat pe Telegram şi WhatsApp, au cerut armatei să iasă în stradă, Congresul şi Curtea Supremă să fie desfiinţate, iar preşedintele să rămână în funcţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Bosonaro=Trump.

  2. Idi oti se gasesc pretutindeni.

  3. Ne impartim in tabere peste tot pentru ca nu sunt educati si ne lasam fraieriti de politicieni…pacat

    • Bărbații fac asta, pentru ca au nevoie de scandal mereu, si de cearta. Si au găsit-o in ideologiile politice. Dar da, sunt de acord cu tine. Insa in comentariile de pe acest site de cele mai multe ori nu ai cum sa discuți cu nimeni. Eu am mai scris ca oamenii se cearta ca prostii ca nu stiu cine e de dreapta, ca nu stiu care e de stânga. Nu contează asta. Contează ca noi, cetățenii, sa ne facem auzita vocea, si sa ne folosim de drepturile pe care le avem. Sa reformam totul, daca se poate. In Romania nu cred totuși ca cele doua părți se urăsc una pe cealaltă, plus ca nu avem diviziuni importante ca rasa, religia. Deci am putea sa putem vorbi unii cu alții.

  4. Brazilia este o țară bananiera și primitiva la bază.

  5. Acuma, ce sa zica si bulsanaro?
    Iete Lula, Marioaro!

  6. La ce mai au sistem de votare daca se comporta asa? Ei de fapt vor autocratie, nu democratie. Un fel de: „Daca nu e al nostru, nu e nimeni”.