VIDEO Sydney, de sub un nor toxic provocat de incendiile de vegetație, a intrat în noul an cu un foc imens de artificii
Metropola australiană Sydney, acoperită de un nor de fum toxic provocat de incendiile de vegetaţie, a intrat în noul an cu un imens foc de artificii, transmite AFP, citată de Agerpres.
Primul megapolis care a intrat în noul deceniu, cel mai mare oraş australian s-a confruntat cu o polemică cu privire la oportunitatea organizării unui spectacol pirotehnic în contextul derulării unei catastrofe umanitare.
De câteva săptămâni, locuitorii din Sydney trăiesc într-o atmosferă poluată de norii de fum toxic degajaţi de la incendiile de vegetaţie din jurul oraşului. O petiţie, care a strâns peste 280.000 de semnături, a solicitat anularea festivităţilor de Anul Nou din respect pentru victime.
Autorităţile oraşului au refuzat să dea curs acestei solicitări. Pompierii au autorizat spectacolul, estimând că nu există niciun pericol pentru că artificiile sunt lansate de deasupra apei. O sută de mii de rachete de artificii au luminat timp de 12 minute cerul metropolei australiene, sub ochii a peste 1 milion de spectatori.
De cealaltă parte, focurile de artificii prevăzute pentru capitala Canberra, precum şi pentru periferia vestică a oraşului Sydney au fost anulate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii