VIDEO Tăriceanu și-a înregistrat un mesaj în care le transmite simpatizanților ALDE să decidă singuri pe cine votează
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis, miercuri seară, un mesaj video în legătură cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Tăriceanu susţine că niciuna din ofertele celor doi candidaţi nu este convingătoare, de aceea ALDE recomandă membrilor şi simpatizanţilor să facă propria evaluare şi să voteze în consecinţă, transmite News.ro.
”Mai sunt câteva zile până la desfăşurarea turului doi care va da rezultatul privitor la viitorul preşedinte al României pentru următorii 5 ani. Chiar azi am avut o videoconferinţă cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, unde am constatat, nu e de mirare, că există o mare diversitate de puncte de vedere”, a transmis, miercuri seară, Călin Popescu Tăriceanu, printr-un mesaj video postat pe pagina de Facebook.
Potrivit acestuia, ”niciuna din ofertele celor doi candidaţi nu este una convingătoare”.
”Având în vedere că Mircea Diaconu nu s-a calificat în turul doi, eu consider că trebuie să dăm dreptul simpatizanţilor noştri, membrilor noştri, în mod liber şi democratic să facă propria alegere, pe baza propriei analize, pe baza propriei evaluări şi să decidă în consecinţă”, a mai spus Tăriceanu.
Conform datelor finale centralizate de Biroul Electoral Central, candidatul susţinut pe PNL, Klaus Iohannis are 37,82% (3.485.292 de voturi), Viorica Dăncilă a obţinut 22,26% din sufragii (2.051.725 de voturi), Dan Barna a obţinut un scor electoral de 15,02% (respectiv 1.384.450 voturi) în timp ce Mircea Diaconu a fost votat de 8,85% dintre alegători, (815 201 voturi).
Alegătorii care au mers la urne a fost în număr de 9.359.673, reprezentând 51,19% din numărul total al celor înscrişi pe listele electorale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii