VIDEO TIFF, cel mai mare festival de film din țară, anunță o ediţie de vară, între 23 iulie şi 1 august / Organizatorii pregătesc proiecţii în aer liber, dar şi în interior, în limita capacităţii stabilite de autorităţi
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va celebra 20 de ani de existenţă și anunță o ediţie de anvergură, între 23 iulie şi 1 august 2021, în Cluj-Napoca, organizatorii pregătind atât proiecţii în aer liber, cât şi în interior, dacă o va permite contextul, în limita capacităţii stabilite de autorităţi.
„În 2020, TIFF a fost primul mare festival european care a avut loc fizic, în timpul pandemiei, la un asemenea nivel. Măsurile stricte implementate de echipă au făcut ca cei 45.000 de participanţi să urmărească filme în aer liber, în deplină siguranţă, în 14 locaţii din Cluj şi din împrejurimi, locaţii în care echipa intenţionează să revină şi în 2021”, precizează un comunicat de presă al organizatorilor.
Inițial, TIFF urma să fie organizat între 28 mai – 6 iunie
Contextul actual şi informaţiile oferite de autorităţi au determinat datele finale pentru TIFF 2021: 23 iulie – 1 august, precizează organizatorii.
Se lucrează la o ediţie mixtă, cu proiecţii în aer liber, dar şi în interior (dacă o va permite contextul, în limita capacităţii stabilite de autorităţi), cu speranţa că normele privind organizarea evenimentelor publice în aer liber se vor alinia celor din majoritatea ţărilor europene, unde numărul de persoane admis urcă la 1000 sau mai mult, mai anunță sursa citată.
„În 2002, TIFF s-a născut în ciuda tuturor condiţiilor de atunci, într-o ţară cu o industrie cinematografică în amorţire, în care sălile de cinema se goleau şi se închideau. Nimic nu a fost obişnuit în evoluţia noastră ca festival, deci nici aniversarea de 20 de ani nu avea cum să fie altfel decât specială. Ne dorim să rememorăm alături de cât mai mulţi cu fani, prieteni şi invitaţi dragi ai TIFF-ului momentele grozave pe care le-am trăit în aceste decenii. Am optat pentru cea mai sigură variantă în care putem s-o facem.”, declară Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF.
Ca şi anul trecut, o selecţie de filme va putea fi vizionată online, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank