VIDEO Tudor Chirilă: Republica infractorilor
Actorul și muzicianul Tudor Chirilă, cunoscut pentru implicarea sa în susținerea mișcărilor de protest, a postat pe Facebook un clip în care vorbește despre ”republica infractorilor” și despre cum PSD se bazează pe mase de manevră aduse cu japca la București, în timp ce liderii partidului ”nu pot justifica averi de milioane de euro”.
Redăm cele mai relevante fragmente din clipul lui Tudor Chirilă:
”De astăzi este clar, suntem republica infractorilor. De astăzi suntem la mâna unei clici care face legi doar pentru ea pentru a scăpa de pușcărie. De azi ne vom lovi de niște legi făcute cu dedicație pentru o clică și pentru o mafie care vrea să țină România în întuneric. De astăzi trebuie să ne gândim că modificările Codului de Procedură Penală pun în centru infractorul.
Este incredibil cât de puțin români sunt conștienți de aceste grave abateri de la orice fel de formă de stat de drept, democrație. Sntem vinovați fiecare dintre noi că am ajuns conduși de o mână de inculți, hoți și incompetenți. Vom trage foarte grav ponoasele pentru ce se întâmplă astăzi.
Sunt absolut convins că nu va fi nici o condamnare în cazul domnului Dragnea sau nici măcar vreo sentință, că poate instanța nu-l consideră vinovat. Are nevoie de promulgarea legilor în forma lor modificată ca să poată să scape liniștit de dosarul pe care îl are. Tregedia celor 180 de mii de oameni pe care PSD-ul i-a adus cu japca în Piața Victoriei, tragedia acelor oameni săraci, amărâți, ținuți în întuneric, lipsiți de educație, tragedia lor este că în timp ce ei stăteau în piață și se uitau către o tribună de la tribuna aceea li se adresau niște oameni care nu pot justifica averi de milioane de euro. Asta este tragedia acestor oameni și asta este de fapt tragedia României.”
(Sursa foto: Facebook, Tudor Chirilă)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii