G4Media.ro

VIDEO Turcia: Zece persoane, prinse sub dărâmături și alte 13, rănite, după…

sursa foto: captura

VIDEO Turcia: Zece persoane, prinse sub dărâmături și alte 13, rănite, după ce o clădire comercială s-a prăbușit

Zece persoane au rămas prinse sub dărâmături, iar alte 13 au fost recuperate, după ce o clădire comercială s-a prăbuşit marţi seară în oraşul Malatya din estul Turciei, relatează Agerpres, conform AFP.

„În jur de 20 de oameni’ se aflau în imobil în momentul prăbuşirii, survenită puţin după ora locală 17.00 (14.00 GMT)”, a declarat guvernatorul provinciei Malatya, Aydin Barus, la postul privat A Haber.

După mai mult de două ore de la începerea operaţiunilor de salvare, zece oameni erau încă prinşi sub dărâmături, a relatat postul de televiziune Haberturk.

Conform Agenţiei pentru gestionarea catastrofelor naturale (AFAD), 13 persoane au fost salvate şi transportate la spital.

‘Operaţiunile de căutare şi salvare continuă’, a transmis pe Twitter responsabilul de comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun.

Potrivit NTV, doi răniţi sunt în stare gravă.

Malatya este un oraş cu 450.000 de locuitori, situat la o distanţă de 500 km în linie directă faţă de capitala Ankara.

Clădirea prăbuşită se afla pe o stradă animată, avea un etaj şi găzduia diferite magazine, un restaurant şi o cafenea, a precizat Enver Kiraz, preşedintele filialei locale a partidului de opoziţie CHP, contactat de AFP.

‘Este o stradă foarte animată, au fost răniţi trecători’, a adăugat el.

Cauzele prăbuşirii nu sunt cunoscute deocamdată, dar, potrivit lui Kiraz şi presei locale, în interiorul clădirii se desfăşurau lucrări.

Imagini difuzate în direct la căderea nopţii arătau un imobil redus la un morman de beton şi metal, iar echipe de salvatori, dotate cu un excavator, încercau să scoată persoanele prinse sub dărâmături.

Un martor ocular a relatat la postul Haberturk că a auzit ‘mai întâi o trosnitură, apoi clădirea s-a prăbuşit, degajând un nor de praf. Ai fi zis că a venit Ziua Judecăţii’.

Surse foto: Captura video

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...