G4Media.ro

VIDEO Un activist „Just Stop Oil” s-a urcat pe o masă de…

sursa foto: Captură video

VIDEO Un activist „Just Stop Oil” s-a urcat pe o masă de snooker la Campionatul Mondial și a acoperit-o cu o pulbere portocalie

Meciul dintre Robert Milkins şi Joe Perry a fost întrerupt la Campionatul Mondial de snooker, după ce un protestatar s-a urcat pe o masă şi a acoperit-o cu o pulbere portocalie, relatează BBC, citată de News.ro.

De asemenea, o femeie a încercat să se lipească de masa la care jucau Mark Allen şi Fan Zhengyi, dar a fost oprită de arbitrul Olivier Marteel.

Un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 52 de ani au fost arestaţi ulterior de poliţia din South Yorkshire.

Jocul lui Milkins şi Perry a fost abandonat şi va fi reluat marţi, în timp ce Allen şi Fan au continuat după o pauză de 40 de minute.

Protestatarii purtau ambii tricouri aparent în sprijinul grupului de activişti pentru schimbările climatice Just Stop Oil, care ulterior a postat online un comunicat pentru a revendica responsabilitatea pentru perturbarea evenimentului.

Just Stop Oil a perturbat o serie de evenimente sportive, unele persoane încercând să se lege de barele porţilor în timpul meciurilor din Premier League.

„În jurul orei 19:20, doi susţinători ai Just Stop Oil au pătruns la Campionatul Mondial de Snooker de la Crucible Theatre din Sheffield, întrerupând jocul. Cei doi au acoperit mesele cu pudră portocalie înainte de a fi îndepărtaţi de agenţii de securitate şi arestaţi. Ei cer guvernului să oprească imediat toate proiectele noi de combustibili fosili din Regatul Unit şi solicită instituţiilor sportive din Regatul Unit să intervină în rezistenţa civilă împotriva politicilor de genocid ale guvernului”, se arată în comunicat Just Stop Oil.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Pe activistul asta l-as lasa o iarna fara caldura si sa se duca la munca pe jos

    • Pai daca atata ai inteles din disperarea pe care oamenii constienti o au fata de acest subiect, pot sa zic doar: bine ca ce ai face tu, nu conteaza.

  2. Ideea de a stopa folosirea combustibililor fosili nu este rea, vreau doar sa știu ce folosim in schimb.