VIDEO Un antreprenor de 25 de ani oferă rețeta simplă aplicată pe Tik Tok, care l-a ajutat pe Călin Georgescu să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Eduard Diaconu, un antreprenor de 25 de ani care a făcut marketing pe Tik Tok pentru zeci de firme și influenceri, oferă o perspectivă asupra strategiei de campanie pe TikTok a lui Călin Georgescu, care l-a propulsat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Tânărul spune că a făcut peste 100 de milioane de vizualizări doar pe platforma Tik Tok în 2024.
Eduard Diaconu demontează o informație falsă, conform căreia românii nu prea stau pe Tik Tok. Conform unui raport DataReportal, de la începutul anului erau 8,97 de milioane de utilizatori lunari din România pe rețeaua de socializare de peste 18 ani.
În primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 9,28 de milioane de români.
Tot din raportul DataReportal reiese că românii stau în medie 32 de ore în fiecare lună pe Tik Tok.
„Din experiența personală pot să spun că românii din Diaspora stau și mai mult pe Tik Tok, pentru că este mediul în care ei își iau cel mai mult divertismentul și informațiile. Legat de strategia de campanie a domnului Georgescu, este una relativ simplă, dar implementată eficient. În primul rând, aproape tot conținutul postat este din podcasturi și interviuri, conține momente favorabile și subiecte de interes. În plus, sunt editate simplu și au și o melodie pe fundal care generează o emoție, Apoi s-au folosit așa numitele ferme de troli sau de boți”, explică antreprenorul.
Fermele de boți au creat imaginea falsă că are o susținere masivă
Este vorba despre mii de dispozitive legate între ele care sunt greu de detectat și localizat și care au rolul de a face anumite acțiuni specifice, cum ar fi like-urile la anumite postări sau postarea de comentarii.
„Știm că s-au folosit boți la acele comentarii cu „Votez Călin Georgescu”, pe care le-am văzut cu toții pe internet și mai ales pe Tik Tok, pentru că erau mereu aceleași și erau postate la videoclipuri populare din România, care nu aveau nicio treabă cu politica. Conturile astea care postau comentariile astea aveau niște profile specifice. De exemplu, urmăreau și erau urmăriți de foarte puține conturi, iar de cele mai multe ori urmăreau conturi care aveau legătură cu Călin Georgescu. Este greu de estimat la ce scală s-au folosit acești boți”, susține Eduard Diaconu.
Un lucru este cert. Fermele de boți amintite au transmis omului de rând, dezamăgit de sistem, care nu mai auzise niciodată de Călin Georgescu, că există o susținere masivă pentru el, deși lucrurile nu stăteau deloc așa.
Influenceri plătiți să promoveze idei și mesaje similare ca cele propagate de Călin Georgescu
Toate acestea au fost combinate cu ceea ce în limbaj de specialitate se numește „content flooding”. Este vorba de apariția peste noapte de zeci de conturi false ai unor fani ai lui Călin Georgescu, care au postat și repostat același conținut.
„Scopul unei astfel de tehnici este să te facă să consume cât mai mult conținut favorabil candidatului. Cu cât interacționezi mai mult cu content-ul respectiv, dai like, comentezi, te uiți prin comentarii și distribui mai departe, cu atât cu atât ești inundat de mai mult content de același tip. Asta este o strategie similară, deși nu identică, cu ce a folosit Andrew Tate ca să devină superpopular pe rețelele sociale în trecut. În plus, campania domnului Georgescu a plătit microinfluenceri, în general care au peste 10.000 de urmăritori, oferind între 300 și 600 de lei ca să posteze un videoclip cu idei și mesaje similare ca cele propagate de Călin Georgescu. Așa s-a creat și mai mult ideea de susținere și apreciere pentru utilizatorul de Tik Tok. Nu mă crede pe cuvânt. Intră pe Tik Tok, la căutare scrie #echilibrusiverticalitate și o să vezi acolo sute de videouri făcute de oameni care au fost plătiți să le facă. Totuși, foarte mulți dintre ei nu știu ce au promovat și ce rol au avut în strategie. Atât impresia de susținere din partea fermelor de boți, cât și content-ul mereu favorabil, necriticat, nedezbătut, plus o inundare de content pe care românul de rând l-a consumat a creat impresia de susținere și mobilizare masivă pentru candidatul ăsta nou, aparent fără de păcat”, face Eduard Diaconu radiografia exactă a modului în care Călin Georgescu a reușit să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale din România.
@eduardd.diaconuO perspectivă asupra strategiei de campanie pe TikTok a lui Călin Georgescu din partea cuiva în domeniu. Disclaimer: Acest video nu reprezintă asociere politică de niciun fel. Videoul are rol investigativ, informativ și are menirea de a prezenta obiectiv o strategie de marketing. Fiecare persoană este responsabilă de propriile alegeri și are dreptul la propria opinie. Acest material a fost produs din propria inițiativă fără îndemnul unei persoane sau grup de interese. Pentru acest material nu au fost încasați bani sau au fost primite alte beneficii.♬ original sound – Eduard Gh. Diaconu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii