VIDEO Un avion de linie s-a prăbușit în sud-vestul Coreei de Sud / 179 de persoane și-au pierdut viața / Doar două persoane au supraviețuit / Șapte zile de doliu național
Avionul „Jeju Air” transporta duminică 175 de pasageri, plus cei șase membri ai echipajului, atunci când a aterizat forțat și a luat foc pe aeroportul din comitatul Muan, Coreea de Sud. Cauza acestui accident este estimată a fi lovirea unei păsări sau condițiile meteorologice nefavorabile. Avionul, listat ca fiind un Boeing 737-800 pe FlightAware, venea din Bangkok, Thailanda, relatează CNN. s-a confirmat decesul a 179 de persoane. Doar două persoane au supraviețuit. Autoritățile din Coreea de Sud au decretat șapte zile de doliu național.
UPDATE 12
Toate persoanele care se aflau în avionul prăbuşit în Coreea de Sud, exceptând doi supravieţuitori, au fost declaraţi decedaţi, au anunţat duminică pompierii sud-coreeni, informează duminică AFP şi Yonhap.
„Dintre cei 179 de morţi, 65 au fost identificaţi”, au declarat pompierii, precizând că preluarea de probe ADN este în curs.
Cei doi supravieţuitori sunt membri ai echipajului, care au fost salvaţi din avion, care luase foc după o aterizare de urgenţă.
Înainte de aceasta, autorităţile sud-coreene şi-au exprimat temerea că aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit.
Preşedintele în exerciţiu al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a decretat şapte zile de doliu naţional, începând de duminica aceasta.
Altare memoriale vor fi înfiinţate la locul unde s-a prăbuşit avionul, precum şi în 17 oraşe şi provincii, inclusiv Seul şi oraşul Gwandju din sudul ţării, a anunţat Ministerul Finanţelor sud-coreean.
Oficialii publici vor purta panglici de doliu în semn de respect pentru victime, a adăugat ministerul.
Accidentul a avut loc duminică la ora 09.03 (00.03 GMT). Avionul de la Bangkok al companiei sud-coreene Jeju Air, care transporta 175 de pasageri, dintre care doi cetăţeni thailandezi, şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit şi a luat foc la aterizare la Muan, oraş situat la aproximativ 290 de kilometri sud de capitala Seul.
UPDATE 11
Bilanțul victimelor accidentului aviatic din Muan, Coreea de Sud, a crescut din nou, la 177, potrivit pompierilor. Astfel, din cele 181 de persoane care se aflau la bordul avionului, doar două sunt date dispărute.
Numărul supraviețuitorilor rămâne la doi – ambii membri ai echipajului, un bărbat și o femeie – potrivit serviciului de pompieri. Cei doi au fost scoși din coada aeronavei.
UPDATE 10
Cele două persoane care au supraviețuit în urma accidentului aviatic pe Aeroportul din Muan, Coreea de Sud, au fost recuperați din coada avionului, singura parte a aeronavei care și-a păstrat o parte din formă, a declarat șeful pompierilor, Lee Jung-hyun, în cadrul unui briefing.
Supraviețuitorii accidentului, un bărbat și o femeie membri ai echipajului, au fost transportați la spital.
„Doar partea cozii aeronavei și-a păstrat un pic forma, iar restul (avionului) pare aproape imposibil de recunoscut”, a declarat șeful pompierilor.
Videoclipurile și imaginile de la fața locului arată rămășițele pestrițe și carbonizate ale aeronavei, cea mai mare parte fiind înnegrită din cauza incendiului. Doar secțiunea cozii este vizibil intactă.
UPDATE 9
Bilanțul victimelor accidentului aviatic din Muan, Coreea de Sud, a crescut din nou, la 176, potrivit pompierilor. Dintre aceste 176 de persoane, 82 sunt bărbați și 83 sunt femei, în timp ce sexul a 11 victime nu a fost confirmat. Trei dintre cele 181 de persoane care se aflau la bordul avionului sunt încă date dispărute.
Doi membri ai echipajului aeronavei Jeju Air au supraviețuit accidentului, a declarat anterior serviciul de pompieri al Coreei de Sud.
UPDATE 8
Bilanțul victimelor prăbușirii avionului pe Aeroportul Internațional Muan din Coreea de Sud a crescut la 149 de morți, potrivit pompierilor.
Din totalul persoanelor confirmate decedate, 71 sunt bărbați și 69 sunt femei. În cazul altor nouă persoane sexul este încă necunoscut, deoarece corpurile victimelor au fost carbonizate, transmit autoritățile.
UPDATE 7
Au fost recuperate ambele cutii negre ale avionului prăbușit pe Aeroportul Internațional Muan din Coreea de Sud. S-au recuperat inclusiv datele de zbor și înregistrarea vocală, potrivit unei informări de la Ministerul Transporturilor.
Ministerul a declarat că din înregistrările video reiese că trenurile de aterizare ale avionului nu au fost scoase, iar aeronava a aterizat pe burtă, dar se investighează în continuare, fiind folosite datele de zbor din dispozitivul de înregistrare. Intervențiile de salvare sunt încă în curs de desfășurare, a informat ministerul.
UPDATE 6
Avionul prăbușit a făcut apelul de urgență la scurt timp după ce turnul de control ar fi avertizat asupra păsărilor din zonă, potrivit unui briefing al Ministerului Transporturilor, informează CNN.
Avionul a încercat inițial să aterizeze pe pista nr. 01, când turnul de control a avertizat că în zonă sunt păsări și că este posibilă un accident. Aproximativ un minut mai târziu, pilotul a făcut un apel de urgență către turnul de control.
Turnul de control a instruit avionul să aterizeze în direcția opusă, pe pista nr.19. Pilotul a urmat instrucțiunile, dar avionul a aterizat pe burtă, fără să mai poată frâna, a lovit echipamentul de navigație de la sol iar apoi s-a izbit de un perete și a explodat.
Încercarea de aterizare a avut loc la aproximativ două minute după ce pilotul a făcut apelul de urgență, potrivit ministerului. Autoritățile își continuă ancheta.
UPDATE 5
Bilanțul victimelor prăbușirii avionului „Jeju Air 2216” pe Aeroportul Internațional Muan din Coreea de Sud a crescut la 122 de morți, cu doar doi supraviețuitori, potrivit Serviciului de pompieri al Coreei de Sud. Dintre persoanele decedate, 54 sunt bărbați și 57 sunt femei, în timp ce sexul a altor 11 persoane decedate rămâne încă necunoscut, potrivit autorităților.
Se preconizează că majoritatea celor aflați în avion au murit. Doar două persoane au supraviețuit – membri ai echipajului, un bărbat și o femeie, care s-ar fi aflat în spatele aeronavei – potrivit echipei serviciului de pompieri.
Avionul Jeju Air transporta 181 de pasageri și membri ai echipajului când s-a prăbușit duminică dimineața.
UPDATE 4
Compania Boeing transmite condoleanțe familiilor celor decedați în accidentul aviatic din Coreea de Sud, potrivit CNN.
Zborul Jeju Air 2216 de la Bangkok, care este listat pe site-urile de urmărire a zborurilor ca fiind un Boeing 737-800, s-a prăbușit duminică dimineața pe Aeroportul Internațional Muan. „Am fost în contact cu Jeju Air în legătură cu zborul 2216 și eram pregătiți să îi sprijinim”, a afirmat Boeing într-o scurtă declarație postată pe rețeaua X. „Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiilor care au pierdut persoane dragi și gândurile noastre rămân alături de pasageri și echipaj”, a adăugat compania.
Gigantul aeronautic american Boeing a avut o perioadă turbulentă în ultimii ani, inclusiv două prăbușiri ale avionului 737 Max, o tragedie pentru care compania a acceptat să pledeze vinovată pentru înșelăciunea Administrației Federale a Aviației în timpul procesului de certificare a avionului. Totuși, analiștii descriu Boeing 737-800 drept un „cal de povară” fiabil al cerului, cu un record de siguranță extrem de solid.
UPDATE 3
Printre morți se numără 47 de bărbați, 48 de femei și un copil al cărui sex nu a fost confirmat.
Se preconizează că majoritatea pasagerilor și a membrilor echipajului au murit, conform unei actualizări anterioare a serviciului de pompieri.
Numărul supraviețuitorilor rămâne la 2, ambii membri ai echipajului, un bărbat și o femeie.
Avionul Jeju Air transporta 181 de persoane (175 de pasageri și șase membri ai echipajului) când s-a prăbușit duminică dimineața.
În acest moment, bilanțul oficial în privința victimelor: 85 de morți. Se preconizează, însă, că majoritatea pasagerilor și echipajului au murit.
Dintre persoanele confirmate ca fiind decedate, 39 sunt bărbați și 46 sunt femei, au declarat serviciile de urgență coreene, în timpul unei conferințe de presă la fața locului.
Două persoane au supraviețuit, fiind transportate la spital. Ambii erau membri ai echipajului, un bărbat și o femeie, potrivit echipei de salvare.
UPDATE 1
Președintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a sosit la Aeroportul Internațional Muan, unde un avion „Jeju Air” s-a prăbușit duminică dimineața, potrivit Ministerului Transporturilor duminică.
Choi a solicitat să fie mobilizate „toate echipamentele și personalul de specialitate” pentru a răspunde accidentului aviatic de pe Aeroportul Internațional Muan, potrivit comunicatului de presă al Ministerului de Interne și al Siguranței.
Choi ocupă funcția de președinte interimar al Coreei de Sud doar de vineri. El a preluat funcția după ce atât președintele Yoon Suk Yeol, cât și înlocuitorul său Han Duck-soo, au fost destituiți de parlament în cadrul crizei politice care a zguduit Coreea de Sud în ultimele săptămâni.
Știrea inițială
Potrivit pompierilor, este posibil ca o pasăre să fi provocat duminică aterizarea forțată a avionului sud-coreean pe Aeroportul Internațional Muan.
„Cauza acestui accident este estimată a fi lovirea unei păsări sau condițiile meteorologice nefavorabile, iar cauza exactă va fi anunțată ulterior printr-o anchetă comună cu agențiilor responsabile”, a declarat șeful Departamentului de pompieri din Muan, Lee Jeong-hyun, în cadrul unei conferințe de presă.
Imaginile de pe aeroport în dimineața accidentului arătau un cer albastru senin.
Pompierii au declarat deja că sunt de părere că un fel de defecțiune a trenului de aterizare a contribuit la accident, iar imaginile arată că aeronava a alunecat pe burtă înainte de a lua foc.
Zborul Jeju Air 7C 2216 transporta 181 de persoane (175 de pasageri și șase membri ai echipajului) de la Bangkok, Thailanda, la Aeroportul Internațional Muan din Coreea de Sud.
Până în prezent, s-a confirmat decesul a 85 de persoane. Doi membri ai echipajului au fost salvați și transferați la spitale. Majoritatea pasagerilor rămași sunt prezumați morți, potrivit serviciilor de urgență.
Știre în curs de actualizare
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii