VIDEO Un bloc de 9 etaje din Kiev a luat foc după ce a fost bombardat de ruși/ Cel puțin un mort și 12 răniți, potrivit serviciilor de urgență ucrainene
UPDATE: Serviciile ucrainene de urgenţă au anunţat iniţial, într-un comunicat, că două persoane au fost găsite în viaţă între dărâmături, după care au şters acest mesaj şi au revizuit bilanţul la un mort.
Alte trei persoane au fost spitalizate, iar nouă au primit îngrijiri la faţa locului, potrivit aceleiaşi surse.
Salvatorii au publicat imagini cu locuitori, inclusiv bătrâni, evacuaţi din imobilul avariat, prin geamuri sparte, cu ajutorul unei scări de pompieri, relatează AFP preluată de News.ro.
Știrea inițială: Un bloc de nouă etaje din cartierul Obolon (Kiev) a luat foc în urma unui bombardament de luni dimineață, transmite Kiev Independent pe Telegram.
Pompierii intervin pentru a stinge flăcările și pentru a găsi supraviețuitorii. Până la această oră patru persoane au fost salvate.
Conform pompierilor, casa scării este afectată de la etajele 1 la 3, iar fațada blocului este cuprinsă de incendiu pe toată înălțimea blocului.
La fața locului au ajuns 9 unități cu echipamente de bază și speciale de incendiu și salvare, precum și 35 de personal. Incendiul a fost semnalat luni dimineață, la ora locală 05:09.
sursa foto: Captură Telegram/ Kiev Independent
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu