VIDEO Un Boeing 777 a aterizat de urgenţă la Los Angeles, după ce a pierdut un pneu
Un Boeing 777 a aterizat în regim de urgenţă la Los Angeles, joi, după ce a pierdut pneul de pe una dintre roţi în timpul decolării, un nou incident care se adaugă recentelor probleme ale producătorului american de avioane, scrie AFP, transmite Agerpres.
O înregistrare video postată online arată că una dintre roţile trenului de aterizare cade la câteva secunde după ce avionul a părăsit solul, la aeroportul internaţional din San Francisco.
Pneul a sărit şi a ajuns într-o parcare a aeroportului, avariand mai multe maşini, dar fără a face victime, a informat postul local de televiziune KRON4.
Aparatul se îndrepta spre Japonia şi avea 249 de persoane la bord, a indicat compania United Airlines.
Avionul are şase roţi pe fiecare dintre cele două trenuri de aterizare, astfel încât poate ateriza în siguranţă dacă o roată lipseşte sau este deteriorată, a mai spus compania.
Această aterizare de urgenţă intervine la două luni după un incident care a implicat un alt model de la producătorul american de avioane.
La începutul lui ianuarie, uşa din partea stângă a unui avion Boeing 737 MAX 9 al companiei Alaska Airlines s-a detaşat în plin zbor, provocând depresurizarea aparatului.
Au fost deschise anchete de către autorităţile americane responsabile cu securitatea aviaţiei, iar un raport al unei comisii independente desemnate de Autoritatea americană a aviaţiei civile (FAA) a evidenţiat în special deficienţe în sistemele de siguranţă ale producătorului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu