G4Media.ro

VIDEO Un comando ucrainean a atacat un aerodrom amplasat adânc în teritoriul…

captura google maps

VIDEO Un comando ucrainean a atacat un aerodrom amplasat adânc în teritoriul Rusiei și a distrus două elicoptere de luptă

Forțele speciale ucrainene au aruncat în aer trei elicoptere de luptă pe un aerodrom militar rusesc din apropierea graniței cu Letonia, într-unul dintre cele mai devastatoare raiduri pe teritoriul Rusiei de la începutul războiului ruso-ucrainean. Informația a fost confirmată de mai multe surse marți, 1 noiembrie, relatează Kyiv Post.

Direcția principală de informații (GUR) a Ministerului Apărării din Ucraina a raportat luni, 31 octombrie, că în 30 octombrie a avut loc un atac asupra bazei aeriene Veretje a armatei ruse din nord-vestul regiunii Pskov. Obiectivul este situat la o distanță de peste 500 km la nord de Ucraina și la aproximativ 110 km la est de Letonia, țară membră NATO.

Două elicoptere de atac Ka-52 au fost complet distruse, iar cel de-al treilea a fost grav avariat de dispozitive explozive amplasate de agenți ucraineni care s-au infiltrat pe aerodrom și au plecat neobservați, a adăugat GUR. Ulterior, serviciul de securitate rus a găsit explozibili în cel de-al patrulea elicopter, dar acesta nu a explodat, au relatat unele platforme de știri.

Elicopterul Ka-52 Alligator este unul dintre cele mai noi elicoptere de luptă ale Rusiei și este lăudat pe scară largă în mass-media controlată de Rusia ca un exemplu al puterii militare în creștere a Rusiei. Acesta este produs în serie din 2007 și costă 16 milioane de dolari.

O înregistrare video publicată pe canalul Telegram Orestokratiya arată cum un bărbat neînarmat, în uniformă militară, pregătește și plantează explozibili în fuselajul unui elicopter Ka-52 aflat pe o pistă, probabil a unui aerodrom militar rusesc. Militarii ruși nu sunt văzuți nicăieri.


Canalul Telegram Starshe Eddy, o platformă de informații pro-Kremlin dedicată evoluțiilor militare, a scris: „Ca să fiu sincer, acesta este un eșec grosolan din partea noastră. Da, este necesar să-i pedepsim imediat sever pe cei care monitorizează Khokhlas (termen peiorativ folosit pentru ucraineni) în interiorul Rusiei. Dacă poți arunca în aer în siguranță un elicopter pe teritoriul unei unități militare, atunci ce putem spune despre instalațiile noastre mai puțin protejate?”.

Jurnaliști independenți ruși s-au infiltrat în baza Veretje în decembrie 2019, demonstrând lipsa de securitate a aerodromului la acel moment și realizând o înregistrare video în sunt văzuți intrând și ieșind nestingheriți din aerodrom.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Excelent. Felicitari ucrainienilor !!! Cat mai multe astfel de actiuni, sa le intre rusnacilor frica in oase !!!!

  2. In curand postacii pro rusi vor intra in somaj.

  3. Corect, au destule tancuri T62 sa compenseze! 🤣🤣🤣

  4. Naspa ca nu iti poti permite unu. Cauta la rabla pt electrocasnice, poate ai noroc…

  5. Ăsta e începutul. . SLAVA UKRAINI ✌️🇺🇦✌️
    Aviz rusofilo-legionarilor din România,ciocu mic că o mierliți. Vin rachetzi ucranieni și vă împachetează de nu vă vedeți ! 😂💪💪💪

  6. Ce e apple watch ăsta? Un ceas d-ăla disponibil oriunde în lumea civilizata?

  7. Eugen nu-si mai poate lua Apple watch ca nu se mai importa in Rusia, si el e troll corect, nu cumpara de la contrabandisti :))

  8. Azi-mâine cuceresc Moscova și îi dau lui Putin pielea peste cap. Sau poate invers.

  9. 👏👏👏👏👏👏👏👏✌️✌️✌️✌️✌️✌️✌️✌️✌️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️

  10. Pai s-au retras rușii de buna voie.:)

  11. ,,Khokhlas (termen peiorativ folosit pentru ucraineni)” — dacă făceați o minimă cercetare, ați fi aflat că în românește există cuvântul ,,hahol.”