G4Media.ro

VIDEO Un incendiu puternic a devastat o parte a rafinăriei ruse Novoşakhtinsk,…

Sursa foto: Captură video - Twitter / Ukraine Weapons Tracker

VIDEO Un incendiu puternic a devastat o parte a rafinăriei ruse Novoşakhtinsk, aflată la numai opt kilometri de granița cu Ucraina / Guvernatorul regiunii Rostov spune că rafinăria ar fi fost atacată cu drone

Un incendiu a devastat, miercuri, o parte din rafinăria rusă Novoşakhtinsk, aflată la doar 8 kilometri de graniţa cu Ucraina. Pe reţelele sociale au fost publicate imagini în care pot fi observate drone zburând deasupra rafinăriei, relatează Reuters, citată de News.ro.

Una dintre versiunile privind cauza incendiului este un atac cu drone, a declarat șeful regiunii, Vasili Golubev, pe canalul său de Telegram, citat de Interfax.

„Tocmai am auzit un alt raport despre eliminarea unui incendiu la unitatea de vid a rafinăriei de petrol din Novoshakhtinsk. Potrivit unei versiuni, incendiul a fost provocat de un atac cu drone asupra instalațiilor tehnice ale uzinei. Fragmente din două drone au fost găsite pe teritoriul uzinei”, a scris guvernatorul.

Activitatea uzinei a fost suspendată, a adăugat Golubev. Investigațiile sunt în curs de desfășurare.

„După finalizarea acestora, specialiștii vor evalua pagubele și capacitatea de a relua activitățile întreprinderii cât mai curând posibil”, a scris șeful regiunii.

De asemenea, imaginile de pe reţelele sociale au arătat o dronă zburând spre rafinărie înainte ca o flacără mare şi un nor de fum negru să se profileze pe cer.

Agenţia de presă rusă TASS a citat o sursă anonimă din cadrul autorităţilor locale, care a spus că una dintre drone s-a prăbuşit într-o unitate de transfer de căldură de la rafinărie.

Serviciile locale de urgenţă au anunţat că incendiul a fost stins, a relatat agenţia de ştiri rusă Interfax.

Incidentul nu s-a soldat cu răniţi, potrivit serviciilor de urgenţă.

Rafinăria are o capacitate anuală de până la 7,5 milioane de tone, au mai precizat serviciile de urgenţă.

Uzina a fost dată în folosinţă în 2009 şi este una dintre puţinele rafinării construite în Rusia în ultimele decenii.

Purtătorii de cuvânt ai uzinei nu au putut fi contactaţi pentru comentarii imediate, iar informaţiile nu au putut fi verificate din surse independente.

Rusia investiga cauza unui incendiu puternic care a izbucnit la sfârşitul lunii aprilie la o instalaţie de stocare a petrolului din oraşul Breansk, situată la 154 km nord-est de graniţa cu Ucraina.

Sursa foto: Captură video – Twitter / Ukraine Weapons Tracker

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. După faptă, și răsplată.

  2. Babaiatule, da’ numai din astea, da’ numai din astea.. :)))