
VIDEO Un prototip al unei rachete SpaceX a explodat la sol, la câteva minute după aterizare
Un prototip al viitoarei rachete Starship aparţinând SpaceX a aterizat miercuri în Texas, însă a explodat la sol câteva minute mai târziu, relatează AFP, citată de Agerpres.
„O aterizare minunată, lină”, a comentat SpaceX în clipul care transmite zborul de test în direct. Flăcările erau însă vizibile la baza rachetei, fiind stinse de echipele aflate la faţa locului. Câteva minute mai târziu, o explozie uriaşă a aruncat racheta în aer, care s-a spulberat în momentul în care s-a lovit de sol.
Nicio explicaţie nu a fost oferită imediat.
Acest vehicul urmează să devină racheta aleasă de compania SpaceX, fondată de miliardarul Elon Musk, pentru a merge într-o zi pe Marte.
Prototipul, numit SN10, de la „Serial Number 10”, a decolat chiar înainte de ora 23:20 GMT de la Boca Chica,Texas, pentru un al treilea test suborbital.
Racheta s-a ridicat în aer, propulsată de trei motoare, care s-au oprit unul după altul, iar vehiculul a efectuat o serie de manevre orizontale.
Nava a ajuns la 10 kilometri altitudine, înainte de a începe coborârea, iar racheta a revenit apoi în poziţie verticală, reuşind să aterizeze, la prima vedere fără incidente, în locaţia dorită.
Alte două prototipuri (SN8 şi SN9) s-au prăbuşit la aterizare, în decembrie, apoi la începutul lunii februarie.
Aceste teste au loc într-o zonă aproape pustie închiriată de SpaceX la Boca Chica, în comitatul Cameron, situat în sudul Texasului, lângă frontiera cu Mexicul, în zona Golfului Mexic – o zonă suficient de nelocuită pentru ca un accident sau o explozie să nu provoace daune sau victime.
Elon Musk intenţionează să lanseze într-o bună zi mai multe astfel de rachete pentru a cuceri Marte. Însă iniţial, racheta, dacă va deveni operaţională, s-ar putea dovedi utilă pentru călătorii mai apropiate, în special spre Lună.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu