VIDEO Un PSD-ist devenit celebru după ce a vrut să pună steagul tricolor ”pe TRICOAIELE noastre”, numit vicepreședintele Agenției pentru Arii Naturale Protejate
Premierul Nicolae Ciucă l-a numit vineri pe PSD-istul Cosmin-Răzvan Butuza în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.
Cosmin Butuza este membru PSD Maramureș și este un protejat al lui Gabriel Zetea, șeful organizației județene.
În august 2018, pe când era secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului în guvernul Dăncilă, Cosmin Butuza a devenit celebru în urma unei erori de exprimare care a devenit virală.
”Să punem Centenarul pe tricoaiele noastre (sic!), pe afișele noastre, pe tot ceea ce înseamnă!”, a spus Butuza într-o conferință de presă la Federația Română de Șah.
Butuza este licențiat în Economie, specializarea Management la Universitatea de Nord din Baia Mare, Facultatea de Ştiințe și are un masterat în Management, Specializarea Managementul Dezvoltării Afacerilor, la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca – Facultatea de Ştiințe Economice și Gestionarea Afacerilor.
A lucrat ca economist și ca șef de cabinet la prefectură și consiliul județean și nu are nici o experiență relevantă relevantă pentru noua funcție, cea de vicepreședinte într-o agenție guvernamentală care gestionează ariile naturale protejate.
Foto: Cosmin Butuza, alături de Viorica Dăncilă (Cosmin Butuza / Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii