G4Media.ro

VIDEO Un șobolan a traversat prin fața inspectorilor Protecției Consumatorului în timpul…

Sursa foto: Pexels/ Alexas Fotos

VIDEO Un șobolan a traversat prin fața inspectorilor Protecției Consumatorului în timpul unui control la o patiserie din București/ Activitatea societății a fost suspendată 6 luni

Un șobolan a traversat prin fața inspectorilor Protecției Consumatorului în timpul unui control la o patiserie din București, conform unei înregistrări video transmise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).

Societatea a fost amendată cu 20.000 lei, aproximativ 300 de kilograme de produse au fost retrase definitiv de la vânzare, iar activitatea societății a fost suspendată 6 luni.

Controlul inspectorilor a avut loc sub forma unei autosesizări după ce în spațiul public au apărut imagini cu un șobolan pe rafturile patiseriei.

Alte deficiențe care au mai fost constatate de comisarii ANPC, conform comunicatului transmis de instituție, au fost utilizarea unor grătare cu rugină și vopsea exfoliată, neigienizate, existența unor pereți neigienizați, în zona de gătire, cu strat grosier de grăsimi și arsuri, tavan cu exfolieri, nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare în agregatul frigorific, materiiile prime fiind depozitate la +15 grade Celsius, lipsa identificării datei limită de consum, la toate produsele existente în spațiul de lucru, lipsa informării cu privier la prezemța factorilor alergeni din produse.

Comunicatul ANPC

În urma unei apariții în spațiul public a unor imagini cu un șobolan în rafturile unei patiserii, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat și, în seara zilei de 28 noiembrie 2021, echipe de control ale Comisariatului București, coordonate de președintele ANPC, Mihai Culeafă, au efectuat un control la S.C. Lux Pan Pancor S.R.L., cu punctul de lucru în Șos. Pantelimon, nr. 258, din sectorul 2 al Capitalei, locul de unde proveneau imaginile.

Deficiențele constatate de comisarii ANPC au fost:

– prezența unei rozatoare (șobolan viu), în incinta unității

– utilizarea unor grătare cu rugină și vopsea exfoliată, neigienizate,

– existența unor pereți neigienizați, în zona de gătire, cu strat grosier de grăsimi și arsuri, tavan cu exfolieri,

– nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare în agregatul frigorific, materiiile prime fiind depozitate la +15 grade Celsius,

– lipsa identificării datei limită de consum, la toate produsele existente în spațiul de lucru,

– lipsa informării cu privier la prezemța factorilor alergeni din produse.

În urma controlului, operatorul economic a fost sanctionat cu amendă contravențională, în valoare de 20.000 lei, la care s-au adăugat următoarele măsuri complementare:

  • retragerea definitivă de la comercializare a produselor alimentare aflate în unitate, în timpul controlului (aproximativ 300 kg)
  • oprirea temporară a prestării serviciilor patiseriei
  • propunerea suspendării activității pe o durată de cel mult 6 luni.

sursa foto: Pexels/ Alexas Fotos

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Ghinion. Nu toti romanii se descurca.

  2. Hai sobolani rosii, curaj! Spuneti ca era din Sectorul 1 pentru ca nu va mai da primarita frantuzoaica sa mancati gunoaie. Murdara mai este ciuma rosie si holera yellow.

  3. Avea șobolanul certificate verde? Dacă da, nu este nici o problema, poate infecta de voie.

  4. Și unde e video.. a fost halit de șobolan… a dispărut video….sugeamiați….carasuuuiuiuu

  5. Ratatouille specie protejată

  6. Sectorul 2 are primar de la USR, deci se explica razia.

  7. Trebuie sa recunoastem, stam bine cu imunitatea, la cate nereguli, rugini, sobolani, gandaci, expirate s-au gasit prin magazine dar noi, clientii, nu ne imbolnavim.

  8. Si, l-au amendat?

  9. Nu numai ursii isi cauta mancare . In sezonul rece, rozatoarele se adapostesc si isi cauta hrana in localitati.

  10. @ion,sobolan rosu de Tiraspol.

  11. Cum ar fi asta: „În urma unei apariții în spațiul public a unor imagini” ANPC a facut public numarul de telefon la care raspunde Dispeceratul uman. Ca fata inumana a anpc o stim cu toții

  12. asta o fi ca gindacul lui puiu calinescu care-si tragea piciorul

  13. A vrut sa faca reclamatie ca totul e vechi acolo :))