
VIDEO Cum răspunde Iohannis când este întrebat de un reporter Recorder despre petiția prin care 40 de mii de cetățeni îi cer să desecretizeze costurile cu deplasările sale
Președintele Klaus Iohannis a fost filmat de ”Recorder” în timp ce ignoră un jurnalist care i-a pus de mai multe ori întrebări legate de desecretizarea costurilor de transport cu avioane private.
”39.949 de cetățeni i-au cerut președintelui Iohannis desecretizarea costurilor de transport cu avioane private. A trecut mai bine de o lună, iar președintele continuă să ignore aceste solicitări”, transmite Recorder.
În clipul video, singura reacție a președintelui a fost ”mulțumesc”, atunci când reporterul îl întreabă de petiția legată de costurile externe.
Deplasările externe ale președintelui Iohannis au stârnit o serie de controverse în spațiul public, în contextul în care presa a semnalat că Administrația Prezidențială a secretizat costurile din bani publici care includ zboruri cu avioane private de lux.
Cu nici două săptămâni înainte de începerea turneului prezidențial de 10 zile în Africa, din luna noiembrie, Guvernul a suplimentat bugetul Administrației Prezidențiale cu 7,5 milioane de lei (1,5 milioane de euro). Banii pentru deplasări externe din acest an erau aproape epuizați încă din iunie, după costisitoarele turnee în Asia și America de Sud ale președintelui Iohannis.
Potrivit informațiilor obținute de redacția Recorder, după analiza ofertelor de la mai multe companii internaționale și consultarea mai multor specialiști în piața europeană de profil, închirierea avionului cu care Klaus Iohannis și Carmen Iohannis au mers la încoronarea regelui Charles a costat 85.000 de euro.
Spre deosebire de Iohannis, președinții din Estonia, Cehia, Letonia și Finlanda au zburat cu avioane de linie și au cheltuit între 1.700 și 3.000 de euro, menționează publicația. Din datele strânse de la 19 lideri europeni prezenți la eveniment, Iohannis a fost singurul care a zburat cu un avion închiriat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O mangafa, cu purcelul langa ea, grohaiau unu la altul, vai de tara asta cu mafioti ca astia.
Ce aveți mai oameni buni!! Joha a zis ca un om binecrescut,, mulțumesc,, . Nu i vina lui ca s mulți prosti în țara asta
În lipsa unui răspuns, la care cetățenii au dreptul, rămânem cu mizilicul de a consemna progresul făcut de la ”măi animalule” la ”mulțumesc”.
Să ne rugăm la cat mai puține voturi către PSD și PNL la alegerile următoare,
Mulțumesc!
PeeeeeeSeeeeeDeeee
asta e reprezentatul OFICIAL al GRIVCO PSDNLDUMR
imi pare rau ca l-am votat , a fost ultima data cand ma las pacalit de jocul PSDNUDMR (acum cu extensia HAUR)
pacalirea doar in turul 2 la prezidentiale
G4, vă rog eu frumos, nu mai dați știri cu ăsta că mă apucă expresiile triviale…
un dispret halucinant !
Au Paraziții o melodie care ar trebui pusă în fața Cotroceniului, pe repeat.
Presupun că mă auzi acum…. Continuați voi..