VIDEO Viktor Orban, primit cu urale pe stadionul din Sfântu Gheorghe / Spectatorii au scandat Ria, Ria, Ungaria
Viktor Orban, premierul Ungariei a fost aplaudat minute în șir după ce și-a făcut apariția pe stadionul din Sfântu Gheorghe, unde a asistat la un meci de fotbal între Sepsi și Olimpija Ljubljana, din Slovenia, scrie publicația brasov.net.
Potrivit sursei citate, Orban a profitat de ocazie ca să facă o baie de mulțime iar spectatorii au dat mâna cu el, au făcut fotografii și i-au scandat numele.
„Inclusiv în timpul meciului. Viktor Orban a fost aplaudat minute întregi de spectatorii care se aflau pe stadion”, în condițiile în care Guvernul Ungariei a sprijinit construcția noului stadion din Sfântu Gheorghe, arată brasov.net. Astfel, de-a lungul timpului, clubul Sepsi Sfântu Gheorghe a primit din partea Guvernului de la Budapesta în jur de 3 milioane de euro anual.
Alături de oficialul maghiar, la eveniment a venit și italianul Marco Rossi, selecționerul echipei naționale a Ungariei.
Sepsi a reușit să câștige prima manșă a întâlnirii cu Olimpija Ljubljana din turul doi preliminar al Conference League cu scorul de 3-1, cu circa 8.000 de spectatori în tribune.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii