VIDEO Vița de Vie și orchestra simfonică: Filarmonica Brașov lansează un proiect digital care combină muzica ușoară cu cea simfonică
Concerte online, alături de artiști de renume din lumea muzicii ușoare românești, reprezintă noul proiect al Filarmonicii Brașov, transmite Rador. Primul concert al seriei a fost deja înregistrat și i-a avut ca protagoniști pe cei din formația Vița de Vie, alături de orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu.
Instituția de cultură brașoveană va realiza o serie de înregistrări video, alături de artiști rock, pop sau jazz, care vor fi invitați să interpreteze piese din repertoriul lor alături de membrii orchestrei Filarmonicii.
„Mergem pe ideea unui proiect pe care l-am văzut și în America, în care trupe cunoscute sau artiști cunoscuți realizează niște înregistrări mai mult acustice, într-un cadru intim – cum ar fi o bibliotecă sau o sufragerie – și donează aceste evenimente către o cauză. Noi am creat un cadru intim în Sala Patria, pe scena noastră. Cu ce diferă proiectul nostru este că noi aducem și orchestra alături de aceste formații. (…) Avem o discuție de principiu cu anumite cinematografe din țară, să ruleze mici clipuri ale Filarmonicii Brașov înainte de începerea filmului. Am lansat deja toate canalele Amplify Concerts pe Youtube, pe Facebook, pe Instagram. Avem inclusiv o pagină pe filarmonicabrasov.ro. În curând vor fi încărcate tot mai multe materiale”, a precizat managerul Filarmonicii Brașov, Ioan-Dragoș Dimitriu, la emisiunea Pulsul Zilei de la Radio România Brașov FM.
Mai multe detalii, pe amplifyconcerts.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.