G4Media.ro

VIDEO Vladimir Putin a comemorat sacrificiul sovietic ”care a salvat lumea de…

VIDEO Vladimir Putin a comemorat sacrificiul sovietic ”care a salvat lumea de nazism”, printr-o paradă militară uriașă în Piața Roșie / Faptul că la eveniment au defilat și militari moldoveni a stârnit noi tensiuni pe scena politică de la Chișinău

Preşedintele rus Vladimir Putin a comemorat miercuri „sacrificiul sovietic” şi „datoria pe care lumea o are încă faţă de URSS”, la 75 de ani după victoria împotriva nazismului, dând startul unei parade militare impregnate de patriotism, informează AFP, preluată de Agerpres.

Cu câteva zile înainte de referendumul constituţional ce ar urma să-i confere dreptul de a se menţine la putere până în 2036, preşedintele rus a prezidat această paradă la care au participat 14.000 de oameni, în Piaţa Roşie, paradă ce ar fi trebuit să aibă loc pe 9 mai, dar care a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

„Este imposibil chiar să ne imaginăm cum ar fi putut fi lumea dacă Armata Roşie nu ar fi venit să o apere”, a declarat Putin. Soldaţii sovietici „au eliberat ţările Europei de invadatori, au pus capăt tragediei Holocaustului şi au salvat de nazism, această ideologie mortală, poporul Germaniei”, a subliniat preşedintele rus în faţa trupelor în uniforme festive şi fără mască, în pofida pandemiei.


În acest discurs patriotic, dar mai degrabă conciliant, preşedintele rus nu a revenit la acuzaţiile sale împotriva Occidentului, despre care a spus că ar vrea să minimalizeze, în scopuri politice, rolul URSS în înfrângerea nazismului.

Cu toate acestea, Putin a insistat asupra faptului că Uniunea Sovietică „a distrus 75% dintre avioanele, tancurile şi piesele de artilerie ale inamicului”.

Nu în ultimul rând, el a îndemnat comunitatea internaţională la unitate, pentru a face faţă provocărilor de astăzi, în singura sa referinţă la lumea contemporană.

„Înţelegem cât de important este să fie întărită prietenia, încrederea între popoare, precum şi deschiderea către dialog şi cooperare asupra problemelor actuale care sunt pe agenda internaţională”, a spus preşedintele rus.

Parada militară, în timpul căreia au defilat trupe, tancuri de asalt, rachete, sisteme antiaeriene şi aviaţie, este o ocazie de a celebra sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi de a ilustra revenirea puterii politice şi militare ruse pe scena internaţională, de la anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea până la războiul din Siria, notează AFP.

Presa de peste Prut scrie că în Piața Roșie de la Moscova au defilat și cei 75 de militari din Republica Moldova, la eveniment fiind prezent și șeful statului, Igor Dodon. În situația în care Rusia continuă să fie extrem de afectată de virusul Covid – 19, înregistrând în ultimul timp peste 7 mii de infectați zilnic, opoziția de la Chișinău se teme că militarii moldoveni sunt în pericol și spune că la întoarcerea acestora acasă, va cere să fie testați la coronavirus, în centre atestate, potrivit publicației tv8.md.

Și site-ul Agora.md punctează iritarea mai multor politicieni de la Chișinău, care consideră că militarii ar fi expuși riscului de infectare cu noul în condițiile în care Federația Rusă se clasează pe primele locuri printre statele cele mai afectate de pandemie. Reprezentanții Ministerului Apărării însă dau asigurări că sunt întreprinse toate măsurile de securitate, mai scriu jurnaliștii de la Agora.

Potrivit Newsmaker.md, Dodon a catalogat drept ”momente de specială mândrie pentru Moldova” participarea celor 75 de militari la parada de la Moscova.

”75 de eroi din Garda de Onoare a Armatei Naționale a Republicii Moldova au mărșăluit prion Piața Roșie. Alături de militari din alte state, ei au reprezentat cu mândrie țara noastră. Foarte bine! acestea sunt momente de specială mândrie pentru Moldova, pentru poporul nostri, pentru toții compatrioții, indiferent de origine”, a spus Dodon.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. a salvat-o de nazism si a aruncat-o in comunism

  2. Cei 75 de militari „moldoveni” ar fi mărșăluit la fel de bine prin Piața Roșie și în cazul în care nemții câștigau războiul…

  3. Nu URSS-ul a salvat lumea de nazism ci forțele aliaților conduși de SUA și Canada. Sovieticii au călcat pe drumul deschis de Armata Română, soldații sovietici știau doar să fure, să violeze și „davai ceas”. URSS-UL este cea mai mare plagă din istoria omenirii, exportator al bolșevismului și comunismului, iar Russia moștenitoarea. Russi este un imperiu decăzut și aflat in dezintegrare.

    • Da oaie asa spunea bunicii, „vin canadienii”.

      O forta infricosatoare acesti candieni, au eliberat planeta de nazism. Pacat ca in spatiul astfel creat s-a inmultit liber cretinismul.

    • Ai dreptate, ești un exemplu palpabil de liber cretinism.

  4. Da bre, va vedem cum va raspanditi prietenia in toata lumea, de la Afganistan in Georgia, Ucraina, Moldova si tot asa. Nu voi ati salvat Europa de nazism, voi doar v-ati aparat cand v-au atacat. Anterior ati impartit lumea cu ei, apoi ei au devenit lacomi si v-ar fi exterminat si pe voi.

    Am vazut cata prietenie ati impartit in europa de est dupa disparitia nazismului, ati tinut jumate de continent captiv in comunism timp de 50 de ani.

    Mars la lada de gunoi a istoriei Vladimir, mars acasa la tine in Siberia.

  5. A salvat pe dracu’ să-i pieptene. Dacă nu erau americanii, rușii s-ar fi întins ca râia.

  6. Sacrificiul sovietic a constat in faptul ca ne-a scapat de dracu dar ni l-a adus pe ta-su, in schimb.
    Ca sa nu mai vorbim de mult mai multi morti dupa sacrificiu decat in timpul sacrificiului in toata Europa de est. Daca cinic tragi o linie azi si compari dezastrele facute de nazisti si cele facute de comunisti, eu zic ca comunistii se detaseaza clar (asta si pentru ca au stapanit mult mai mult timp)

  7. Pai cum au salvat lumea de nazism cand Stalin a semnat pactul secret cu Hitler de impartire teritoriala a Europei? Iar imediat dupa aia Rusia a ocupat militar Polonia jumi-juma cu Hitler.

    Cautati pe google ”german and Soviet troops shaking hands following the invasion of Poland”…

    Soviet occupation between 1939 and 1941 resulted in the death of 150,000 and deportation of 320,000 of Polish citizens,when all who were deemed dangerous to the Soviet regime were subject to Sovietization, forced resettlement, imprisonment in labor camps (the Gulags) or murdered, like the Polish officers in the Katyn massacre.

    In masacrul de la Katyn au fost executati 22.000 de ofiteri polonezi de catre sovietici
    Mari salvatori, ce mai.

  8. Pe hoții si incompetenții de sovietici i a salvat de infanger prostia lui Hitler si asprimea iernii, altfel erau morți. Iar acum Putin, dominat de ideologiile politice, încearcă disperat sa convingă toți proștii de prin Rusia și aiurea ca ei ar fi câștigat vreun război!

  9. Șoc și drama imperialistă la Kremlin , defilări comuniste care aduc aminte de perioada de tristă amintire, in care noi și acum ne mai zbatem. Daca nu era ajutorul occidentului cu armament și provizii , daca la vest de Germania nu atacau aliații , daca Japonia continua atacul la est de Rusia , daca Romania nu întorcea armele , etc. Propaganda sovietică care uita de amănunte importante și se catara în vârful istoriei că eliberatori. Și cum se putea sa nu fie și pudelul dodon prezent , dar să zică de trupele rusești din Transnistria nu poate , sau sa ceară Rusiei sa ia labele de pe rep.moldova că sa se poată dezvolta. Comedie tragică la Moscova…

  10. O provocare ordinara. Nu merita atentie. Cu asta trebuie sa asteptam pana face 90 de ani dupa care rusia ar trebui sa fie gata de o noua implozie. Va veni si vremea cand tancurile americane vor defila in piata rosie. Din pacate multi oameni importanti de la noi din servicii si afaceri au dubla comanda. E horror sa vezi cate afaceri subtire acoperite apartin oligarhilor KGB. Cartiere intregi cumparate cu bani gheata. Mafia de pe piata energiei etc 🙁

  11. Eh.. e adevărat că soldații sovietici au murit cu milioanele și că au luptat până la capăt, au contribuit decisiv la înfrângerea naziștilor..etc. Nu trebuie uitat că nazismul nu a însemnat doar Germania lui Hitler, poate îi aduce aminte cineva lui PUȚIN că a existat și Japonia sau Italia în acest context sau țări „frățioare” nazismului cum sunt Argentina ..etc Fără SUA, Anglia ..URSS era acum o provincie germană. O imagine de ansamblu arată că SUA au luptat pe TOATE fronturile ..iar URSS A semnat pactul RIBBENTROP- MOLOTOV MAZILIND POLONIA MANA IN MANA CU HITLER ! NICI ACEST ASPECY NU SE UITA ! RSS MOLDOVA ESTE O CREAȚIE NAZISTĂ !!!

    • Daca Polnia nu trebuia atacata in 1939, sa inteleg ca Vlinius, Lvov si Brest sunt de fapt orase poloneze? Ca asa era situatia in 1938.

      Wiki: „Within the region originally demanded from Czechoslovakia by Nazi Germany in 1938 was the important railway junction city of Bohumín. The Poles regarded the city as of crucial importance to the area and to Polish interests. The Polish Foreign Minister, Colonel Józef Beck, believed that Warsaw should act rapidly to forestall the German occupation of the city. At noon on 30 September, Poland gave an ultimatum to the Czechoslovak government. It demanded the immediate evacuation of Czechoslovak troops and police and gave Prague time until noon the following day. At 11:45 a.m. on 1 October the Czechoslovak foreign ministry called the Polish ambassador in Prague and told him that Poland could have what it wanted. The Polish Army, commanded by General Władysław Bortnowski, annexed an area of 801.5 km² with a population of 227,399 people.” Cum sa ataci un inger ca asta?

    • Dacă te uiți în istoria locurilor descoperi că în perioada medievală Vilnius, sau Wilno, era cetatea de scaun a cnezilor lituanieni, iar cnezatul și mai târziu Ducatul Lituaniei era în relație de vasalitate totală față de Regatul Poloniei. Și nu erau vasali forțați, ci de bunăvoie, cam cum era ducatul Orleans sub coroana Franței. Lituanienii au fost crestinați de polonezi și prietenia generată de faptul ăsta a durat multe secole.
      Iar în perioada respectivă Rusia, sub orice formă ai vrea să îi dai, nu prea mai era prin zonă. Poți să insiști că Galiția-Volhina era un stat rusesc (cetate de scaun la Lvov sau Liov) , că era unul din urmașii Rusiei Kievene și a fost încorporat în Polonia… dar asta era la 1359! Ce numim azi Rusia e un urmaș al Marelui Ducat al Moscovei, iar relația Lvov-ului cu Polonia e sensibil mai apropiată decât cea cu Marele Ducat.
      Iar Brest se numea înainte Brest-Litovsk, și era (cum îi spune și numele cel vechi) parte din Ducatul Lituaniei, fix ăla vasal Poloniei.

    • Bos, scuteste-ma cu medievalele. Fie Zalozie, Lvov, Brest, Vilnius sunt poloneze si trebuie date inapoi poloniei de pe la cine le are acum (Putyn!). Fie in 1938, Polonia era cancerul Europei de Est.

    • Cele trei menționate sunt vechi teritorii care țineau de coroana poloneză. Nu ai cum le da înapoi, pentru că sunt populate deja de altă structură etnică.
      Și las-o p-aia cu Bohumin-ul, e cusută cu ață albă… La Munchen, Germania ia toate teritoriile pe care le cere din Cehoslovacia, iar tu reproșezi din toată asta Poloniei că își securizează logistic poziția prin anexarea unui teritoriu un pic mai mare decât un oraș, în care oricum aveau etnici cam jumătate din populație, pentru care mai avuseseră un mic conflict înainte cu cehii, și care, istoric vorbind, fusese german înainte de 1918. Flash news: Cehoslovacia cădea oricum, cu Zaolzie sau fără. Dar pfuaaa, ce răi sunt polonezii ăștia… Pur și simplu se cereau ocupați, parol.

    • Deci Polonia are voie sa ia cu japca un teritoriu locuit de 600 de mii de oameni pentru ca „securizeaza logistic”. Asa iti doresc s-o securizeze logistic polonezii si pe doamna m a t a. In capul lui Sobieski, si Cetatea neamtului era „teritoriu al coroanei”.

      Dar Romania a fost dintotdeauna in razboi cu Eastasia.

    • 600.000 de oameni în Zaolzie? Ești sigur? Foarte sigur?

  12. „We’ve defeated the wrong enemy.” – General George S. Patron

  13. @Dacian Julien: cât despre maică-mea… Măi, nu știu, e cenușă de ceva vreme.
    Dar dacă ai tu dorința arzătoare de a privi un show cu unii care „securizează strategic” o urnă…
    Nu mă prinsesem că ai fantezii atât de specifice. Nu știu ce să zic, m-ai surprins. Fixația cu sparanghelul spunea multe, dar de-acolo și până aici…
    Dar na, fiecare cu plăcerile lui ascunse.