G4Media.ro

VIDEO Zeci de magistrați au protestat din nou în fața Palatului de…

VIDEO Zeci de magistrați au protestat din nou în fața Palatului de Justiție din București: ”Independența noastră, libertatea voastră”, ”Respectați avizul Comisiei de la Veneția”

Aproximativ 50 de judecători și procurori au protestat din nou luni seara în fața Palatului de Justiție din București împotriva proiectelor de ordonanță de urgență de modificare a Codurilor penale, împotriva Secției speciale de investigare a magistraților și a refuzului Guvernului de a abroga OUG 7/2019.

Lor li s-au alăturat peste o sută de susținători, care au protestat la rândul lor pe malul Dâmboviței, vizavi de Palatul de Justiție.

Magistrații au avut coli A4 cu mesaje precum: ”Independența noastră, libertatea voastră”, ”Respectați avizul Comisiei de la Veneția”, ”Adevărata urgență – cetățenii onești, nu condamnații”, ”Magistrați independenți = magistrați liberi”, ”Libertate de exprimare”, ”Independență”.

În tot acest timp, susținătorii procurorilor și judecătorilor au scandat lozinci antiguvernamentale, precum: ”Abrogați și plecați”, ”Justiție, nu corupție”, ”Rezistăm, nu cedăm” și au afișat pancarte cu mesajele: ”Toți pentru justiție”, ”Fără voi, nimic nu e”, ”Abrogați și plecați. Marș la pușcărie, guvern de penali”.

La finalul protestului, care a durat aproximativ jumătate de oră, magistrații și susținătorii lor s-au aplaudat reciproc.

Magistrații au anunțat protestul de azi încă de la finalul săptămânii trecute, printr-un anunț răspândit pe paginile de Facebook ale judecătorilor și procurorilor:

  • Magistrații vor protesta luni, 25 martie 2019, la ora 18:00, pe treptele Palatului de Justiție din București, față de refuzul Guvernului de a abroga integral OUG 7/2019, față de maniera netransparentă și neloială de legiferare în domeniul statutului profesiei de magistrat, față de înființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, precum și față de iminenta adoptare a unei OUG de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală, care este de natură să afecteze grav combaterea fenomenului infracțional per ansamblu.Reamintim că România este stat membru al Uniunii Europene, iar împotriva înființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, cât și împotriva reglementării excesive prin OUG, în lipsa unei urgențe reale, s-au pronunțat atât Comisia Europeană, Parlamentul European, cât și organisme independente formate din specialiști recunoscuți, precum Comisia de la Veneția sau GRECO.

Comunitatea ”Rezistența” a făcut apel la solidaritate cu magistrații și a chemat la un protest de susținere a acestora, chemând oamenii în fața Palatului de Justiție, cu banderole albe:

  • Magistrații, care protestează de mai multe săptămâni față de modificarea legilor justiției și față de Ordonanța 7, de modificare a acestora, au nevoie de noi! Ei au fost în mod constant intimidați de către șefii lor ierarhici, președinți ai Curților de Apel, care vor să îi reducă la tăcere. Aceștia, pe de o parte, își exprimă dezacordul față de modificările aduse Legilor Justiției, dar se opun protestelor magistraților pentru că nu ar fi în acord cu “demnitatea acestei profesii”. Dacă vocea magistraților nu se mai aude, suntem pierduți. Ei sunt ultima redută împotriva nedreptății și a corupției care ne fură viitorul nostru și al copiilor noștri. Ne vedem in fata Palatului de Justiție cu banderole albe!Ii susținem și le arătam solidaritatea noastră!

    Nu scandăm politic!

Magistrații din toată țara au decis să-și manifeste public nemulțumirea față de adoptarea de către Guvern a ordonanței de urgență nr. 7 / 2019 și față de înființarea Secției speciale de investigare a magistraților.

Un nou motiv de protest îl constituie proiectele de ordonanțe de urgență, apărute public vineri, care privesc modificarea Codurilor penale și care dau posibilitatea condamnaților definitiv să conteste deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Trei asociații ale magistraților au făcut duminică un apel comun la factorii de decizie de a stopa demersurile de modificare prin ordonanță de urgență a Codurilor penale și a de permite, tot prin OUG, condamnaților definitiv să poată ataca sentințele ÎCCJ, avertizând că astfel de modificări aduc atingere principiilor de bază ale procesului penal.

Organizațiile semnatare sunt Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție (detalii aici).

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Cinste voua, oameni demni si neinfricati ! Rusine celor ce nu va urmeaza exemplul !

    • Simplii cetateni, nu pot decit sa critice si sa protesteze, atunci cind vad ce face grupul infractional organizat psd cu Justitia, cind vad cum isi infiltreaza oameni corupti in toate structurile statului, cum modifica legile in favoarea infractorilor.
      Justitia este o putere in Stat.
      Magistratii insa nu trebuie doar sa critice si sa protesteze pe scarile tribunalelor.
      Magistratii trebuie sa actioneze, au puterea sa schimbe lucrurile.
      Daca magistratii cinstiti, corecti, competenti, incoruptibili si nesantajabili sunt majoritari in sistem, atunci sa se organizeze, sa schimbe presedintii Curtilor de Apel, sa revoce magistratii corupti din CSM, sa revoce likelele de la Inspectia Judiciara si de la Sectia Speciala, sa-i dea in judecata pe judecatorii care tergiverseaza la nesfirsit procesele mafiotilor, pe cei care ii achita pe infractori, sa-i apere pe procurorii si pe judecatorii cinstiti, corecti, curajosi, competenti, incoruptibili si nesantajabili, care sunt atacati de infractorii din mafia psd si alde, cu sprijinul cozilor lor de topor din justitie.
      Justitia sa se curate de uscaturi, iar apoi sa curete clasa politica, in primul rind de grupul infractional organizat psd si alde.

  2. Fara cersetor, n-are nici un farmec toata smiorcaiala astora! Sper ca apare!

  3. Faptul a atat comisia de la Venetia, Greco si UE au aceste pozitii si comunicate ambigue le da acestor lichele tupeul sa merga pana in panzele albe si sa calce tot in picioare.

  4. Ma deranjeaza cumplit pozitia de pe care magistratii protesteaza. „Independenta noastra – libertatea voastra”. Adica in loc sa protesteze direct, fara ricoseuri si „guilt trip”-uri si sa lase ca restul populatiei sa ii sustina din proprie initiative ca urmare doar a faptului ca toti ne dam seama ce se intampla, ei nu – ei vor sa se asigure ca mai iese cineva si ne scutura niste catuse imaginare „haideti afara ca altfel nu mai iesiti cand vreti”. Mai dar aveti obraz nu gluma! Unde ati fost in ianuarie 2017? Zilele alea? Lunile alea? Dar in 2018? Aaaa…cat timp nu se atingeau direct de voi…magistratul plecat sabia nu-l taie. Ia sa ne uitam la folosirea taraganarii ca metoda de baza in procese? Dureaza procesele asemeni calatoriilor din Lord of the rings – ani de zile! „Sunt multe dosare” – dar atunci vreau sa vad niste ani cum nici unul din voi nu-si ia o zi libera sau vacanta si cum truditi si munciti sa le eliberati! „Vacanta magistratilor” – nici nu mai stiu cand e…din iulie pana in septembrie degeaba te fura ca ei sunt in vacanta si cand nu sunt in vacanta sunt ocupati. Baieti…ce sa va zic…protestati…protestati…

  5. Poate aude cineva.

  6. Va e frica de pușcărie?! MAGISTRSATII PENALI

  7. MGistratii incearca sa sensibilizeze, cauta empatie. Este bine. E adevarat ca de la caderea comunismului lucrurile au mers prost in justiție iar dosarele au trenat cu anii.
    Totusi e bine ca se misca si ei. Au ramas ultima reduta si ar putea castiga lupta inceputa in ianuarie, februarie 2017, august 2018.
    Le urez succes si le cer sa nu renunte. Nu este cale de intoarcere.

  8. Dragi „magistrati ai lui peste prajit” de ce nu solicitati ca cei dintre voi care trimit in judecata sau condamna oameni fara probe irefutabile , sa fie condamnati cu de 10 ori pedeapsa ceruta pentru oameni nevinovati .

    • Rusine sa va fie, va mai numiții si ” magistrați”. Independenta fata de cine vreți? Cel mai mic salariu a unui judecător sau procuror este de 10 000 Ron. Răspundere ba, sunteți independenti. Sunteți tari, cu tupeu se reușește.

    • Si d-aia nu mai trebuie condamnat nici un făptuitor, toți infractorii trebuie grațiați sau
      amnistiați iar infracțiunile pe care le comit să fie legalizate, că sunt unele cazuri de oameni condamnați fără probe „irefutabile”. Iar „irefutabilitatea” trebuie să o stabilească inculpații in timp ce aceia care îi trimit in judecată trebuie să intre în pușcărie. Mai puțin slugile lor care vor să o trimită în judecată pe kovesi, la ăia nu se pune. Logică de trol imbecil dar și stăpânii lui arata că sunt retardați rău de tot de țin asemenea panarame p-aicea.

  9. Libertatea noastra este independenta voastra , Va sustinem . Traiasca Justitia independenta , Fara SS si vechituri rosii in CCR.

  10. Procorore ăsta se laudă cât de citit e. Pffff, e praf. La ce prostii spune, cu alea 3000 de dosare, la cum „produce efecte abuzurile” in capul lui, asta arată că tot ce a citit în viață sunt semnele de pe hârtia igienică pe care o folosește să se șteargă la gură după ce mănâncă ce-i dau stăpânii lui de la fabrica de troli a mafiei PSD-ALDE.

  11. Mai HYPEIMBUIBATILOR frumos ati mai bagat-o pe asta ”Independența noastră, libertatea voastră”, acest masaj manipulator este pentru creduli sau ignoranti .