G4Media.ro

VIDEO Zelenski, în Ajunul Crăciunului: Trebuie să încălcăm unele tradiţii pentru a…

Sursa foto: captură video

VIDEO Zelenski, în Ajunul Crăciunului: Trebuie să încălcăm unele tradiţii pentru a ne proteja tradiţiile. Fie ca în fiecare familie să fie armonie, bunăstare în fiecare casă, victorie pe pământul ucrainean şi cu ea – pace şi prosperitate

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis, în Ajunul Crăciunului pe rit vechi, că aceasta este o sărbătoare a unităţii familiei, el enumerând câteva dintre tradiţiile legate de această sărbătoare. ”Trebuie să încălcăm unele tradiţii pentru a ne proteja tradiţiile”, a arătat el, în acest context. ”Fie ca în fiecare familie să fie armonie, bunăstare în fiecare casă, victorie pe pământul ucrainean şi cu ea – pace şi prosperitate”, a afirmat Zelenski, citat de news.ro

Zelenski a transmis, vineri, urări de Crăciun milioanelor de familii de ucraineni care se întâlnesc pentru a sărbători împreună Ajunul Crăciunului (pe rit vechi).

”Aceasta este o sărbătoare a armoniei şi a unităţii familiei. Şi împreună suntem cu toţii o mare familie ucraineană. Şi indiferent unde am fi acum – acasă, la muncă, în tranşee, pe drum, în Ucraina sau în străinătate – familia noastră este mai unită ca niciodată. În curajul său, în statornicia sa, în respectul reciproc şi ajutor. Unită în credinţa sa într-o unică victorie”, a afirmat el.

Preşedintele Ucrainei a adăugat că victoria se apropie cu fiecare zi.

”Ne protejăm pământul, cultura, tradiţiile, credinţa. Aşa cum au făcut strămoşii noştri cazacii – apărători ai credinţei şi Bisericii lui Hristos. Şi aşa cum au făcut toţi urmaşii lor şi succesori ai tradiţiilor armatei şi poporului nostru. Strămoşii noştri credeau că în Ajunul Crăciunului sufletele rudelor decedate coboară din Rai. Cum e cântecul, să îi vadă pe cei rămaşi pe pământ. Astăzi spiritele strămoşilor noştri ne ajută în fiecare zi. Să luptăm cu cei care au venit pe pământul nostru. Trăim în vremuri deosebite. Şi toate sărbătorile noastre sunt deosebite. Şi trebuie să încălcăm unele tradiţii pentru a ne proteja tradiţiile. De sărbători, nu se poartă haine închise la culoare sau vechi, uzate, pentru ca necazurile să nu vină în casă. Dar necazurile au venit la noi acasă în 24 februarie 2022, aşa că de atunci noi nu purtăm haine albe şi luptăm cu forţele negre. Oaspeţii trebuie trataţi cu amabilitate specială şi grijă. Oaspeţii, nu ocupanţii. E interzis să faci curăţenie şi să duci gunoiul din casă într-o zi sfântă, dar noi luptăm împotriva diavolilor şi scoatem gunoiul din casă de peste 300 de zile la rând. E interzis să coşi şi să croşetezi, dar noi ţesem plase de camuflaj şi coasem veste anti-glonţ, învingând răul. Strămoşii noştri nu mergeau la vânătoare în aceste zile, dar noi luptăm pentru a nu deveni prada şi a înfrânge bestia. Dumnezeu vede asta. Lumea vede asta”, a continuat el.

Zelenski a amintit că o colindă scrisă pe muzica lui Mikola Leontovici, ”Carol of the Bells”, este interpretată în peste 150 de variante, astfel că melodia ucraineană „Shchedryk” aduce spiritul Crăciunului întregii planete.

”Spiritul speranţei, al bunătăţii şi al miracolului. În acest an, acest spirit este adus lumii nu doar de muzica noastră, dar şi de curajul ucrainean, de neîmblânzire şi invincibilitate. Strămoşii noştri credeau că în noaptea de Crăciun Cerurile se deschid. Şi că dacă în aceste momente te rogi la puterea divină pentru visul tău, cu siguranţă se va împlini. Azi avem cu toţii un vis. Fie ca în fiecare familie să fie armonie, bunăstare în fiecare casă, victorie pe pământul ucrainean şi cu ea – pace şi prosperitate pentru mii de ani. Vă doresc tuturor un Crăciun fericit şi o kutia (mâncare tradiţională de Crăciun în Ucraina – n.r.) delicioasă!”, a arătat el, conform news.ro

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. sms primit de haghi-waghi de la j.b. !….Slavă P…N !…

  2. Kind remainder!

  3. Deci sunt încă milioane de ucraineni care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, cei care tin de vechea biserica ortodox ucraineana.
    Noroc ca ieșit Zele cu colinda asta, poate se dumiresc si pro/stovanii care scriau ieri ca gata, ucrainenii si-au mutat Crăciunul pe 25 dec.

    • La cate pocnitori au fost anul asta, si eu ma gandeam sa sarbatoresc trecerea in noul an cu britanicii, de exemplu. Asa ca la miez de noapte britanic, la mine, a fost foarte placut. In locul ucrainenilor as trece pe stil nou, poate scapa si ei de pocnitori.

  4. Zelensky creștinul.

    • Nu contează religia lui, el joaca un rol foarte important si o face bine.

  5. Il ador. E zeul meu. Romanii sunt niste hoti

  6. Hai ca s-au strecurat si aici câțiva comentaci șoșocari putleriști

  7. Domnul acesta e sincer când vorbește despre Hristos? Sau despre strămoșii lui cazaci (de fapt khazari)?

    Nasol. Nasol pentru România, e total nepregătita pentru asemenea vecini.

  8. Asa afla si g4istii ca ucrainienii sunt pe rit vechi, exact ca rusii 😀

  9. În timpul războiului mondial armata germană cu cea engleza au putut să se oprească măcar în seara de Crăciun dar pe ăștia cine-i mai oprește sunt mai răi că păgânii