G4Media.ro

VIDEO Zelenski: ”Nu știm câte zile mai avem până la eliberare, dar…

sursa foto: Captură video

VIDEO Zelenski: ”Nu știm câte zile mai avem până la eliberare, dar am ajuns la un punct de cotitură strategică. Ne aflăm pe drumul spre victorie”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susţine că Ucraina a ajuns la un punct de cotitură strategică în războiul său cu Rusia, dar a avertizat că o estimare exactă a duratei conflictului nu este posibilă, potrivit unei alocuţiuni înregistrate, postate pe pagina sa oficială de Facebook, citată de Reuters.

”Este imposibil de spus câte zile mai avem pentru a elibera pământul ucrainean. Însă putem spune că o vom face, pentru că am atins deja un punct de cotitură strategică”, a menţionat el.

De asemenea, şeful statului ucrainean a îndemnat încă o dată comunitatea internaţională să aplice măsuri mai drastice Rusiei.

sursa: News.ro, sursa foto: Captură video

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

41 comentarii

  1. suntem cu tine!

  2. Ăsta tocmai fumase ceva….

    • Daca Afganistan avea un presedinte ca el acum talibanii erau istorie, aveau arme, aveau armata mare tot ce vroiau dar presedintele a preferat sa fuga. Tu probabil ai fi fugit primul pt ca ai citit pe facebook despre marea armata rusa.

    • M-ai bine fumezi decât sa bei alcool .

    • Asta nu stiu daca a fumat ceva dar tu ai supt la tata Putin ceva.
      Vezi sa nu te prinda balaoachesii ca ajungi pe centura la tiristi.

    • O fi fumat el dar tu, păsărică pensată cu cocoșel flasc ești pregătit de fugă din țară la un semn ceva. Așa-i că ți-ai făcut pașaport nou și ai schimbat niște euro, acolo să fie ? Zdreanță mică care ești tu de șobolan patrihoțo-hauristo-maroniu !

    • stați liniștiți alde strachinon ai m💩tz si restul sunt in diaspora

    • Mănânci 💩.

    • Alt stupidicon păcălit. Si cand iei bătaie zici ca ai învins

  3. Succes! Sa se termine cat mai repede invazia asta total nejustificata, doar pentru ca niste fosile au gandirea din 1850 si vor teritorii.

  4. Comical Ali syndrome

    • Satar, iar mănânci 💩.

    • Dacă vin Rusi ne p…m pe ei. Știți ce a zis acel Domnitor al tari Românești. Pe aici nu se trece. Fac apel la toți Helvetieni sa vina acasă ca are de unde sa ea fier vechi de la tancurile Rusești. Apărăm ţara chiar dacă a vândut-o toată. Sau mai bine ne ocupa Rusi și șterge datoria la FMI. ?

  5. Mai sunt niște tancuri rusești, repede, remorcați-le!

  6. Gata? Se vede luminita de la capatul tunelului?

  7. Sigur a si baut,a si fumat ceva naspa.Asta chiar crede ca scapa:)))

  8. In fine, e pacat sa facem misto de handicapati. Dar, tapalagilor, ce mai face bursa din Bucuresti? Cat mai e roborul, ala care va rodea intens in „dictatura” lui Dracnia? De cate luni, leul stabileste zilnic minim istoric dupa minim istoric, si cate luni ai dureaza prabusirea?

  9. Succes! Te mai asteptam cu stiri bune.

  10. Cine mai credea ca marea armata rusa,cu mii de rachete de ultima generatie,mii de avioane de lupta,arme cu microunde,bombe cu vacuum ,arme cu PEM,una dintre cele mai bine pregatite artilerii din lume,portavioane nucleare,drone performante ,sateliti de spionaj si cate si mai cate,putea fi invinsa de o armata de anii ’80 vai de mama ei,condusa de un actor de comedie?

    • Armata ucraineana s-a modernizat enorm de la anexarea Crimeii. Știau ca va veni si momentul asta. Asa ca nu mai mânca 💩 cu polonicu.

  11. Puie mutain 😆😆

    • Felicitări PREȘEDINTELUI Ucrainei un o cu curaj și su suflet pentru țara lui
      Așa om nu cred că există să stea în Război și să nu fuga și să zică că nu lasă niciun rus săi ocupe țara

  12. Glorie Ucraina! Poate ar trebui să vadă și Trădătorul de Mujannis mesajele astea.

  13. Baba Yaga cât ești bre de spălăcit la creier. Te crezi in ceva jocuri video.Baietica asta-i viața reală , trezeste-te.

  14. Chiar crezi ce spui? O s-ai bați de or sa se kce pe tine.

  15. Eroismul si darzenia cu care se apara tara fiecare cetatean al Ucrainei precum si presiunea sanctiunilor uriase conduce la opinia ca Ucraina este deja acoperita de victorie. Eliberarea teritoriului national este doar o chestiune de timp. Un popor atat de iubitor de libertate, de independenta, de suveranitate, nu poate fi învins nici militar, nici politic, nici economic, nici diplomatic !

  16. Cei care tot „baga bățul prin gard” ați trimit încurajări și așteaptă frecandusi mâinile sa vadă o țară aproape goală…sa o îndatoreze…sa exploateze toate zăcămintele…
    Tu încă visezi…dă-ți doua palme ….

  17. mulți exaltați naivi și ipocriți pe aici:
    . până ieri le ziceați ucrainenilor rakeți acum au devenit mielușei
    . știți câți gardieni de lagăre naziste erau ucraineni? tocmai ptr că erau renumiți ptr cruzimea lor
    . știți la ce abuzuri sunt supuși etnicii români din ucraina? interdicția de a vorbi limba maternă română în școli, de pildă
    . știți că mafia ucraineană e poate cea mai dură din europa?
    . știți câți interlopi ucraineni dau buzna acum să.și cumpere proprietăți prin insule însorite în timp ce noi facem pe aici chetă că să.i susținem pe săracii lor pe care ei nu îi susțin?
    etc etc

  18. Au dat rușii de dracu, „marea armată roșie” !
    Cum sunt șefii așa și subalternii !

  19. S-au făcut rușii de cacao deja !
    ” marea armată roșie” , cum sunt șefii așa și subalternii !

  20. Tot in ploaie motzulică?

  21. și încă ceva, mă adresez doamnelor care se bucură nevoie mare
    vă dau o veste: tocmai ați intrat în concurență cu (probabil) cele mai frumoase femei de rasă caucaziană din europa
    de acum încolo va trebui cu adevărat să luptați
    nu pe frontul clasic ci pe unul mult mai subtil: acela ptr păstrarea soților iubiților prietenilor adică a bărbaților din viața voastră
    când vor începe căsniciile să scârțâie soții să „întârzie la serviciu” iubiții să nu răspundă la tel etc amintiți.vă de vorbele mele
    bun venit în lumea reală naivelor și naivilor

  22. Sunte-ti de admirat ! Nimeni nu credea sa face-ti fata atat timp Rusiei.Doamne ajuta fi-ti tari ,suntem alaturi de voi. 🤍

    • trei cratime și toate folosit incorect
      bine că nu mai poți de grija rakeților în loc să înveți limba română
      dacă ăștia sunt susținătorii vestului e clar

  23. Omu’ asta e nebun