G4Media.ro

VIDEO&FOTO Pelerinaj la catafalcul alb al lui Nicu Covaci. Au venit să-și…

Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both

VIDEO&FOTO Pelerinaj la catafalcul alb al lui Nicu Covaci. Au venit să-și ia rămas bun fani din Anglia, Olanda sau Germania și din toată țara

Catafalcul cu trupul lui Nicu Covaci a fost așezat în această dimineață în foaierul de la etajul Filarmonicii Banatul. Două chitare străjuiesc sicriul alb, pe care sunt scrise versurile uneia dintre piesele de referință ale celor de la Phoenix: “Fie să renască numai cel ce har. Are de-a renaște, curățit prin jar. Din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum, astăzi ca și mâine, pururi și acum”. Toți cei care l-au iubit pe Nicu Covaci își pot lua rămas bun astăzi, între orele 11:00 și 20:00, precum și mâine, între orele 9:00 – 17:00.

În prima oră de la deschiderea porților sălii Capitol, era deja foarte multă lume. Oameni care au venit special pentru acest moment din Germania, Olanda sau Anglia, ori din multe orașe din România, inclusiv București.

“Era cam cel mai mare din Timișoara! Pe bune! Am crescut cu el. Era un pic mai mare ca mine, cu vreo cinci ani, dar ne știm din copilărie, de pe vremea când a lansat Sfinții. Eu sunt din cartierul Mehala, vecinii mei erau Ioji Kappl și bateristul de la Progresiv TM, Helly Musbrucker. Mă știu cu băieții ăștia de peste jumătate de secol. Din 1987 sunt plecat și eu din țară, după Nicu am plecat. Am venit din Olanda să-mi iau rămas bun de la el”.

“Eu l-am cunoscut pe Nicu în urmă cu vreo 50 de ani. Eu stau în Germania și Spania, iar în ultimii 15 ani i-am tot scris de ziua lui de naștere, de Paști, de Crăciun. Săptămâna trecută i-am scris de la Budapesta, că vreau să vin, dar nu am știut ce grav e. În presă nu găseai informații despre starea lui. Am venit special la Timișoara ca să-l întâlnesc. N-am mai apucat pentru că a murit! Am mai stat câteva zile să pot participa la acest eveniment de adio”.

Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both

“Am venit din Anglia special pentru prietenul nostru bun și drag, o valoare, nu putem să-l uităm vreodată. Doamne, ce amintiri, cu bikeri, cu concerte, spectacole.”

Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both

“Un om foarte mare, un suflet mare. Pentru mine Nicu Covaci a fost Phoenix. Când a fost aniversarea de 50 de ani, am făcut un tatuaj pe braț cu Phoenix. Îmi pare rău de el. Drum lin, Nicule”.

“Eu sunt din Craiova și am venit să-mi iau la revedere de la Nicu Covaci. Primul meu concert cu Phoenix a fost în 1973, la Grădina de Vară din Craiova, unde nu m-au lăsat părinții să merg singur. Am fost cu tatăl meu de mână. De atunci am fost peste tot, Phoenix este o bucățică din viața mea”.

Baniciu: “Nicu a murit supărat, din păcate”

Printre primii care au venit la catafalcul lui Nicu Covaci s-au numărat și foștii colegi de trupă Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică.

“A știut foarte bine ce vremuri trăim, numai că momentele și condițiile nu au fost întotdeauna prielnice. Nicu a murit supărat, din păcate. Și nu neapărat din cauza noastră, ci din cauza faptului că nu întotdeauna ceea ce îți propui se potrivește și cu momentul, cu momentul pe care îl trăim cu toții. Ei, asta e! S-a dus! Eu continui să cred că a fost un om bun”, a spus Mircea Baniciu.

Mircea Baniciu la sicriul lui Nicu Covaci FOTO Ștefan Both

“Ăsta nu este un final. Nicu Covaci a trecut în nemurire. Zbor lin printre stele. Este un stâlp, un filon al muzicii rock românești, albumele pe care le-am realizat împreună, miile de concerte, tinerețea impregnată, rămân în sufletul nostru. Nicu Covaci este un nemuritor”, a afirmat Ovidiu Lipan Țăndărică.

Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both

“Ceea ce vom promova este o avere fabuloasă”

Nicu Covaci va avea parte de o ceremonie de înmormântare privată, la care va avea acces doar familia și membrii formației Phoenix. Deși incinerarea a fost o dorință a lui Covaci, Costin Adam, solistul formației Phoenix, a explicat încă o dată că decizia familiei a fost înmormântarea creștinească.

“Ne așteptam să se întâmple. Ultimele luni au relevat treaba asta, dar nicio secundă nu am fost pregătiți. Ăsta e adevărul. Nicolae Covaci a lăsat o situație juridică complicată în spate, iar decizia creștin ortodoxă este să fie înmormântat. Ultima dorință a lui Nicu Covaci a fost să continuăm. Ne-a spus clar că nu a muncit și luptat 62 de ani pentru ca asta să se piardă. Ceea ce vom promova este o avere fabuloasă, fie că vorbim de muzică, fie că vorbim de artă plastică, fie că vorbim de caracter. Este o avere fabuloasă pe care Nicu a dezvoltat-o în 62 de ani și cred că nu este doar datoria noastră de a o conserva și de a o da mai departe generațiilor viitoare, consider că e o misiune pe care o avem toți într-o lume care e în derivă totală”, a spus Costin Adam, în conferința de presă înainte de deschiderea ușilor de la Sala Capitol.

Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both

Pentru o bună desfășurare, fluxul de vizitatori va fi de aproximativ 100 de persoane pe oră. Nu este permis accesul cu lumânări și coroane, o floare fiind un gest simbolic suficient.

Ceremonie de rămas bun la Sala Capitol FOTO Ștefan Both

Datele referitoare la înmormântare nu vor fi făcute publice.

Ceremonie de rămas bun la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Ceremonie de rămas bun la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Mircea Baniciu la sicriu lui Nicu Covaci FOTO Ștefan Both
Ceremonie de rămas bun de la Nicu Covaci la Sala Capitol
Ceremonie de rămas bun la Sala Capitol FOTO Ștefan Both
Sicriu lui Nicu Covaci la Sala Capitol FOTO Ștefan Both

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...