G4Media.ro

VIDEO&FOTO Revelion pentru istorie la frontiera româno-maghiară de la Cenad. Barierele au…

Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both

VIDEO&FOTO Revelion pentru istorie la frontiera româno-maghiară de la Cenad. Barierele au fost ridicate, gheretele au fost închise, iar polițiștii de frontieră s-au retras

Punctul de Trecere a Frontierei de la Cenad-Kiszombor, între România și Ungaria, a devenit istorie. La miezul nopții, când România a aderat la spațiul Schengen, s-au intonat cele trei imnuri de stat – român, maghiar și al Uniunii Europene. Barierele au fost ridicate, gheretele au fost închise, iar polițiștii de frontieră s-au retras.

„Este un moment așteptat de noi de mult timp, încă din 2007, când am intrat în Uniunea Europeană. Drumul a fost presărat cu multe frustrări și umilințe, în condițiile în care, deși aveam temele făcute de mai mulți ani pe tot ceea ce înseamnă prevenție la frontieră, rațiuni politice au întârziat intrarea noastră în spațiul Schengen. Este un moment în care trebuie să apreciem activitatea celor din Ministerul de Interne și să mulțumim colegilor din Ungaria pentru colaborarea deosebită la nivelul Poliției de Frontieră. Ar fi bine să prețuim realizarea de astăzi, care ne aduce mai aproape de familia europeană din care facem parte”, a declarat prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, prezent de Revelion în punctul de frontieră.

Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both

În punctul de trecere a avut loc o mică ceremonie, în cadrul căreia polițiștii români și maghiari au ciocnit un pahar de șampanie.

Subprefectul Ovidiu Drăgănescu a sărbătorit al doilea Revelion în Vama Cenad. În 2007, când România a intrat în Uniunea Europeană, el era prefect.

„Era un eveniment ce părea aproape incredibil. Atunci s-a ridicat steagul Uniunii Europene în Vama Cenad. Din acel moment, vama a dispărut, iar vameșii nu au mai avut obiectul muncii. Iată că, de astăzi, și Poliția de Frontieră va pleca. După 18 ani, revin aici, la momentul în care aniversăm 18 ani de la intrarea în UE și marcăm, totodată, intrarea în spațiul Schengen. Este un lucru așteptat de milioane de români. Ne aducem aminte cu toții de minutele și orele petrecute în mașină, la vamă. Aceste lucruri nu se vor mai întâmpla, iar noi sperăm că situația va rămâne astfel pentru totdeauna. Trăim un moment istoric”, a spus Ovidiu Drăgănescu.

Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both

Clădirea în care și-au desfășurat activitatea polițiștii de frontieră din cele două țări a fost și ea închisă festiv, cu cheia. Într-o aripă a clădirii va continua să funcționeze un centru de comandă al polițiștilor.

Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both

Călătoriile din România către și dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul țării. În perioada următoare, se vor mai efectua controale prin sondaj, dar nu neapărat în vamă, ci în intervalul de 30 de kilometri în care Poliția de Frontieră are jurisdicție, atât în România, cât și în Ungaria.

„Am fost cei care am inițiat primele acțiuni comune cu autoritățile maghiare, în anii 1994-1995. Lucram la frontieră cu grănicerii lor. Sunt convins că, și în continuare, lucrurile vor merge în aceeași direcție, deoarece fenomenul migrației ilegale rămâne, dar, împreună, vom găsi soluții. Patrulările și misiunile în comun vor fi din ce în ce mai dese. Toți suntem polițiști europeni!”, a spus Tiberiu Ciurea, șeful Poliției de Frontieră Timișoara.

Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both
Revelion 2025 în frontiera Cenad FOTO Ștefan Both

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. 🇪🇺👍🏻❤️

  2. Lovitură grea pentru bieții vămuitori care lucrau in punctele de frontieră inchise acum.

    • :)) i-au mutat la frontierele cu serbia Ucraina Moldova :)))

    • Pensionare anticipata sau la Ucraineni ca acolo nici un pasaport nu se ia la mana fara 20euro pusi in el. Tigari, benzina, motorina, marfuri de la Cernauti… paradisul vamesilor…

  3. si uite asa se rezolva cu coruptia .. a mai ramas la granitele cu Rep Moldova, Serbia si Ucraina

  4. Și uite cum dispare șpagă la vama! Acum țigările și petardele au acces liber su gratuit.

    • Gresit. Inca sase luni vor putea fi controale la vama. La nevoie se face control daca este necesar. Nu vor pleca ei definitiv din vami.

  5. Mai puțină șpagă.

  6. Georgescu nu a putut dormii azi noapte de ciuda si furie ca am intrat in schengen. Cum el e impotriva a orice tine de UE….

  7. Unii nu sunt capabili sa se informeze corect inainte de a comenta. Vor mai fi controale si la nevoie se vor intesifica.