Viitor incert pentru personalul pavilionului ucrainean de la Expo 2020 Dubai / Sunt încurajați prin mesaje lipite pe pereții standului țării de la expoziția mondială
Numeroşi ucraineni care lucrează la pavilionul Ucrainei de la Expo 2020 Dubai nu se vor întoarce acasă la sfârşitul expoziţiei mondiale, în condiţiile în care într-o Ucraină devastată de război, viitorul acestora este incert, informează Agerpres, care citează Reuters.
Deşi unii dintre aceştia locuiesc deja în Emiratele Arabe Unite, mulţi dintre cei 40 de membri ai echipei de la pavilionul Ucrainei se aflau în ţară doar pentru expoziţia de şase luni, iar în prezent nu ştiu ce se va întâmpla când evenimentul se va încheia la sfârşitul lunii martie.
În urma invaziei ruse în Ucraina din 24 februarie, mulţi nu sunt siguri dacă se pot întoarce acasă sau cum se vor putea reîntâlni cu familiile lor.
Ivan Sidorenko, cel căruia i-a fost încredinţată conducerea pavilionului, ar fi trebuit să plece înapoi la familia sa în aprilie, însă războiul i-a dat peste cap planurile. „Nu mi-am contactat părinţii de mai bine de o săptămână deoarece în apropiere de Kiev nu au nici conexiune la internet, nici electricitate”, povesteşte el.
Există însă şi mici surse de confort la pavilionul Ucrainei, unde vizitatorii au acoperit un perete cu post-it-uri colorate, pe care care se pot citi mesaje de susţinere şi de speranţă pentru Ucraina.
„Libertatea va învinge”, scrie pe unul dintre acestea. „Opriţi-l pe Putin”, „Noi suntem toţi alături de Ucraina” sau „Nu războiului” se poate citi pe alte post-it-uri.
„În prima zi a războiului, personalul de la pavilionul ucrainean plângea tot timpul … dar când acest miracol (peretele) a început să apară, ne-am recâştigat forţele”, a mărturisit directoarea expoziţiei, Katerina Moroz, în vârstă de 33 de ani. A început cu două mesaje de la copii, iar apoi adulţii le-au urmat rapid exemplul, a povestit ea.
„În fiecare zi când vii la pavilion, înţelegi că ai un mare sprijin de la întreaga lume, pentru că poţi găsi aici mesaje în diferite limbi, de la diferite naţionalităţi”, explică ea.
Fiul şi soţul ei au fugit din Ucraina în Turcia înainte de invazie, însă părinţii ei sunt blocaţi într-un oraş aflat între graniţa cu Rusia şi Crimeea.
Când se va încheia Expo 2020 Dubai, Moroz va merge în Turcia, însă după aceea viitorul este incert.
„Ce mă sperie cel mai mult? Viitorul, viitorul meu, al ţării mele şi, bineînţeles, viitorul tuturor prietenilor mei şi al rudelor”, a adăugat ea.
Sursa foto: iduepunti.it
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank