Viitorul fermelor în România: unul dintre cei mai mari fermeri din Statele Unite a vizitat fermierii români pentru un schimb de bune practici în agricultură regenerativă (P)
În ultimii ani, principalele sectoare zootehnice din România au evoluat, iar fermierii locali de bovine sunt din ce în ce mai interesați și performanți în utilizarea tehnicilor agricole avansate, în managementul pășunatului, administrarea efectivelor sau chiar în agricultura regenerativă. Astfel, când vorbim despre practici moderne și sustenabile în producția de lapte, fermierii români pot fi un exemplu la nivel internațional, prin performanțele lor în obținerea unui standard înalt și consecvent al calității laptelui produs în propriile ferme și prin orientarea către bunăstarea vacilor și către cele mai noi practici de agricultură regenerativă.
Ken McCarty – fermierul American cu peste 30.000 de vaci care are de învățat de la fermierii români cu doar 20 de vaci
Ken McCarty deține alături de cei trei frați ai săi trei ferme de lapte în Kansas, Ohio și Nebraska, reunite în compania McCarty Family Farm Llc. Fermele sale dispun de un efectiv de 30.000 de vaci Holstein, dintre care 13.000 sunt pe lactație, producția medie de lapte pe cap de vacă fiind de cca. 42 de litri. Furajele sunt asigurate în mare parte din producția proprie de pe cei 6.000 de acri (2.500 ha.), aflați în proprietatea companiei care livrează zilnic către Danone USA, 544 de tone de lapte.
Prezent în România, la evenimentul „Ferme pentru generațiile viitoare” organizat de Danone România (Farming for Generations – Farm Tour Romania), Ken McCarty a vizitat fermele Agrozootehnica Ulmeni și Ilya Agro din județul Calarași dar și gospodarii de la centrul de colectare Polaris, din Zimnicea, unde a descoperit cunoștințele și viziunea producătorilor locali de lapte, dar și cum se reflectă munca românilor în calitatea producției.
„Industria lactatelor din România este incredibil de inovativă și vede în perspectivă. Este o industrie foarte progresivă. A fost ceva impresionant. România este o țară frumoasă, oamenii sunt minunați, incredibili de calzi și ospitalieri. Și a fost impresionant să învăț de la fermierii de aici și să văd cât de progresivi și de vizionari sunt.”, a declarat Ken McCarty.
Evenimentul a reprezentat un schimb de experiențe între fermieri din România și Statele Unite ale Americii, cu toții parteneri ai companiei Danone. Vizita în fermele românești nu a fost întâmplătoare: cunoștințele locale cu privire la practicile folosite pentru a crește cantitatea și calitatea laptelui produs sunt un reper pentru orice gospodar.
„Cele mai importante lucruri pe care le-am învățat din parteneriatul cu Danone au fost cum să îmbunătățesc calitatea de lapte pe care o produc, cum să devin un antreprenor mai bun, și cel mai important cum să devin un fermier mai bun.”, a adăgat Ken McCarty,
90% din laptele procesat anul de către Danone România este lapte românesc
Și fermierii români au învățat cum se poate îmbunătăți calitatea laptelui pe care îl produc și cum să devină antreprenori mai buni, dar cu multă grijă față de mediul înconjurător, tot în cadrul programelor și parteneriatelor cu Danone.
22 de ferme de dimensiuni medii și mari asigură cca 80% din necesarul de lapte al fabricii Danone din București, în timp ce 227 de gospodarii de mici dimensiuni acoperă încă 10% din necesarul de procesare. Mai mult, Danone România procesează anual peste 60 de milioane de litri de lapte, fabrica Danone din București fiind aprovizionată zilnic cu lapte proaspăt de la fermierii parteneri din România.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank