Viitorul mașinilor electrice se joacă în China
„Locul unde trebuie să fii”: Viitorul mașinilor electrice se joacă în China, unde o serie de producători locali din ce în ce mai inovatori și mai competitivi forțează marile mărci internaționale să se reinventeze la Salonul Auto de la Shanghai, scrie agenția AFP, citată de boursorama.com.
Salonul are loc o dată la doi ani, în alternanță cu Beijing, și este un eveniment obligatoriu pentru producătorii auto mondiali, care marți și-au deschis porțile pentru public cu o avalanșă de anunțuri și lansări de noi vehicule pe o piață chineză colosală, dar acum mult mai complicată.
Vânzările de mașini electrice și hibride aproape că s-au dublat în 2022, pentru a reprezenta peste un sfert din vehiculele vândute, un nivel nemaiîntâlnit până acum, potrivit Federației chineze a producătorilor de automobile private (CPCA).
Dar pe cea mai mare piață auto din lume, mărcile locale (BYD, SAIC-GM-Wuling, Geely, XPeng, Nio etc.) reprezintă acum 81% din vânzări, potrivit Counterpoint.
Pentru a rămâne în cursă, compania germană Volkswagen, care are o prezență puternică în China, a anunțat marți că va investi aproximativ un miliard de euro într-un nou centru de dezvoltare pentru vehicule electrice.
„Obiectivul este de a adapta și mai rapid vehiculele grupului la dorințele clienților chinezi și de a reduce timpul necesar pentru a le introduce pe piață”, a precizat marca într-un comunicat.
Rev your engines! The Shanghai Auto Show makes a triumphant return after last year’s Covid hiatus.@BloombergTV wraps up the first two days, where all eyes were on the EV car reveals https://t.co/4hgOg5ax99 pic.twitter.com/q9lGwoXRmG
— Bloomberg (@business) April 19, 2023
Tesla, marele absent
Gigantul asiatic, cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, își propune ca în 2035 vânzările de automobile să fie alcătuite în principal din așa-numitele vehicule nepoluante.
„China este locul în care trebuie să fii” pentru a nu pierde trenul, a declarat Frank Weber, un înalt responsabil al BMW, prezent și el la salonul auto de la Shanghai.
Pentru că „ceea ce se pregătește astăzi pentru clienții chinezi va afecta mâine întreaga lume”, a adăugat Oliver Zipse, un alt director al mărcii germane, în timpul prezentării lui i Vision Dee, un sedan sport electric care își poate schimba culorile.
Pentru a se adapta mai bine la așteptările locale, BMW spune că și-a triplat activitățile de cercetare și dezvoltare în China.
Ca urmare, potrivit companiei, aproape 70% din sistemul său de operare nou-nouț include funcții specifice pentru piața chineză.
Pe de altă parte, culoarele salonului de la Shanghai sunt ocolite anul acesta de americanii de la Tesla.
Cel mai mare vânzător de mașini electrice din lume, care are o fabrică uriașă la Shanghai și vrea să înființeze o a doua pentru a produce baterii, nu a răspuns la solicitările de informații ale AFP privind absența sa.
We’re out here in Shanghai China for the massive Auto Shanghai automotive show. GWM/Haval invited us and we have a lovely showcase to show you all.
#gwm #autoshanghai #shanghai #greatwallmotors #haval #funkycat #lightningcat #shorts@HavalSouth @GWMSouthAfrica pic.twitter.com/mjL6x8muAC
— AutoTrader (@AutoTraderSA) April 19, 2023
Concurență acerbă
Principalul său concurent în această țară este compania chineză BYD, de departe cel mai mare vânzător, care a prezentat marți un nou model sportiv pentru marca sa premium Yangwang.
BYD, care și-a mărit profitul net de cinci ori anul trecut, este unul dintre mulții producători auto chinezi care se uită acum la piețele externe, în timp ce mărcile internaționale încearcă să se adapteze în China.
Grupul din Shenzhen (sudul Chinei) și-a stabilit ca obiectiv să exporte 300.000 de vehicule în lume în acest an, față de 50.000 anul trecut, potrivit televiziunii de stat CCTV.
BYD vinde autoturisme în aproximativ 50 de teritorii, inclusiv în Europa, care este una dintre prioritățile sale, la fel ca în cazul multor alte grupuri chineze.
Marca Zeekr, care aparține gigantului auto local Geely, a anunțat marți că va comercializa primele sale modele în Suedia și Olanda la sfârșitul anului, înainte de a ajunge în alte țări europene.
Patronul Geely este Li Shufu, unul dintre principalii acționari ai grupului german Mercedes-Benz.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii