Viitorul președinte al României

Voi fi eu, Sebastian Burduja. Asta le spunea încă de acum 15 ani tuturor colegilor de studii din America. Unii rămâneau cu sprânceana ridicată. Vedeau sclipirea stranie din privirea lui fixă, dar nu prea înțelegeau pe ce se bazează tânărul student român când profețea atât de sigur pe el că va conduce cândva mica lui țară din Estul Europei. Burduja știa însă de atunci că este alesul, de la tatăl său. Iar tatăl său, influentul Marinel Burduja, știa de la colegii și prietenii lui discreți. Cu toții se pregăteau de ziua în care vor preda ștafeta copiilor lor. Știau că doar unul dintre ei va fi președinte. Ei bine, lui Burduja i s-a tot spus că el va fi, până când a început să creadă în destinul său excepțional.

Totul s-a întâmplat conform planului. Viitorul președinte s-a împiedicat însă de un mic detaliu, neprevăzut de magii care i-au văzut steaua înălțându-se: pe Burduja nu-l votează nimeni. Și-a făcut chiar un partiduleț al tinerilor, căruia toată lumea bună din oraș i-a deschis larg ușile. Numai alegătorii n-au prea înțeles cu cine au de-a face și i-au trântit ușa în nas. N-a reușit să strângă numărul de semnături pentru a putea participa la alegeri cu jucăria făcută cadou. Așa că tăticul, împreună cu nașii lui discreți, l-au plantat în PNL, direct la vârful partidului, și i-au făcut cadou o jucărie nouă: șefia filialei București.

Ludovic Orban l-a primit cu brațele deschise și cu o bucurie greu de înțeles pe candidatul independent care tocmai ratase intrarea în Parlament.

De la infiltrarea de succes în PNL, cariera fulminantă a tânărului Burduja s-a bazat mereu pe funcții numite. De ales, în afară de prietenii tatălui său, nu l-a ales nimeni. A rămas totuși alesul celorlalți. Destinul îi surâde de foarte tânăr, cum i s-a prezis. Chiar dacă nu câștigă voturi, ocupă la 30 și un pic de ani funcții importante în guvern, de secretar de stat și de două ori ministru.

Viitorul președinte știe însă că va fi mai greu să conducă o țară dacă nu-l alege chiar nimeni. Prin urmare, își încearcă norocul la primăria Capitalei, unde candidatul se face de râs. Cu toate opintelile partidului, cu toate sutele de mii de euro pompate în televiziuni și în consultanți străini, cu toate sondajele care îl anunță la scoruri amețitoare, umăr la umăr cu Nicușor Dan, în ciuda tricoului turcoaz, se întâmplă iarăși ceva greșit. Burduja se clasează pe locul patru, la 40 de procente distanță de câștigător. Cu cele 7,84%, candidatul purtat pe brațele destinului nu convinge nici măcar propriul partid să-l voteze. PNL obține la București 12,58%. Ce n-a mers nici de data asta?

Sebastian Burduja defilează în emisiuni televizate la ore de maximă audiență ca un adevărat învingător cu toate explicațiile la el: un primar liberal de sector a câștigat în București cu cel mai mare scor, prin urmare și-a atins obiectivul. Nici măcar faptul că nu l-a votat propriul partid nu-l descurajează. Burduja este convins că nici de data asta nu este vina lui. Regretă doar că liberalii lui au căzut în capcana votului util și au pus speriați ștampila pe Nicușor Dan de frică să nu se trezească cu Gabriela Firea sau, mai rău, cu Piedone. Altfel spus, încă n-a sosit momentul lui. Astrele s-au aliniat prost.

De o demisie nu poate fi vorba, deoarece tot partidul spune că a fost o candidatură eroică, la sacrificiu. Ar trebui chiar să-i mulțumească, la fel Nicușor Dan, pentru că tot ce a criticat la el în timpul campaniei a reparat a doua zi. Ajunși în acest punct, remarcăm din nou lucirea stranie din privirea lui fixă cu care îndrugă toate bazaconiile de mai sus. Siguranța de sine cu care Sebastian Burduja a anunțat într-un interviu pentru G4Media.ro că este la mai puțin de un procent distanță de Nicușor Dan, ținând să precizeze că așa arată un sondaj realizat de consultanți străini, este aceeași de acum 15 ani.

Burduja știe că orice prostie spune sau face nu i se poate întâmpla nimic rău. El este alesul lor și băiatul lui tata. Lui i s-a arătat că va fi viitorul președinte al României, iar acest lucru va trebui să se întâmple așa cum s-au întâmplat toate celelalte. Chiar dacă acum nu-l alege nimeni, cine știe, poate vine ziua în care va fi pus cu mâna altora și în cea mai înaltă funcție din statul român. Cu privirea fixată undeva în viitor, în ochii lui Burduja se reflectă propria lui stea strălucitoare, chiar dacă azi abia mai pâlpâie.

România înghite multe: penali, borfași, traseiști, inculți, măscărici, impostori și țambalagii. Dar există ceva la care alegătorii fac alergie instant, un rău ascuns, care le-a ruinat speranțele în ultimii 30 de ani și le-a nenorocit viața înainte. În încăpățânarea lor, refuză uneori inexplicabil să-i voteze pe copiii lor stăpâni peste copiii noștri.