G4Media.ro

Viitorul Republicii Moldova este în inima Europei, afirmă şefa diplomaţiei germane

Sursa foto: Photo 282616238 © Andrei F. | Dreamstime.com

Viitorul Republicii Moldova este în inima Europei, afirmă şefa diplomaţiei germane

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a reafirmat vineri angajamentul Germaniei de a sprijini Republica Moldova în drumul său spre aderarea la Uniunea Europeană, în timp ce această ţară se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul privind UE de duminică, relatează dpa, transmite Agerpres.

„Oamenii din Moldova decid asupra viitorului lor. Sunt convinsă că acest viitor se află în inima Europei”, a declarat şefa diplomaţiei germane la Berlin.

Ea a descris alegerile şi referendumul de duminică drept repere importante pentru această mică ţară care se află între Ucraina şi România, alegătorii urmând să decidă în legătură cu introducerea în Constituţie a obiectivului de aderare la UE.

Preşedinta pro-europeană Maia Sandu candidează pentru un al doilea mandat, cu scopul de a consacra în Constituţie aspiraţia Moldovei de a adera la UE. Cu toate acestea, există forţe pro-ruse puternice în această ţară cu o populaţie de aproximativ 2,5 milioane de locuitori, ceea ce face ca votul să fie un moment critic pentru viitorul său, comentează dpa.

Baerbock l-a criticat pe preşedintele rus Vladimir Putin înainte de alegeri, afirmând că „Rusia lui Putin atacă şi alegerile din Europa cu metode hibride: cu influenţă ţintită, atacuri cibernetice şi dezinformare răspândită de armata sa de utilizatori de boţi pe reţelele de socializare”.

Chişinăul a sfidat aceste ameninţări cu sprijinul platformei de parteneriat cu Moldova, pe care guvernul german a lansat-o alături de parteneri la doar 40 de zile după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, a adăugat Baerbock.

„Ţara s-a eliberat de controlul prin şantaj cu gazul rusesc”, a spus ministrul, lăudând reformele judiciare şi anticorupţie în desfăşurare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează