Viktor Bout, supranumit „Negustorul morții”, a revenit în comerțul cu arme (The Wall Street Journal)
Viktor Bout a revenit în comerțul cu arme, anunţă publicaţia The Wall Street Journal. El a luat parte la o întâlnire în cadrul căreia a fost stabilită o înțelegere de a comercializa mitraliere ruseşti către rebelii Houthi din Yemen, potrivit cotidianului The Wall Street Journal, citat de Rador Radio România.
Viktor Bout, condamnat în Statele Unite într-un dosar de trafic de arme și revenit în Rusia, în urma unui schimb efectuat cu baschetbalista americană Brittney Greiner, este din nou angajat în comerţul cu arme, titrează Wall Street Journal, citând un oficial european și alte surse care sunt bine informate în legătură cu această situație. Potrivit publicației, în august 2024, la Moscova, Bout a participat la o întâlnire în cadrul căreia s-a ajuns la o înțelegere pentru a vinde puști ruseşti de asalt Kalaşnikov pentru suma de 10 milioane de dolari către rebelii Houthi din Yemen. Livrările sunt preconizate pentru luna octombrie 2024, armele urmând să ajungă ca un transport de alimente în portul Hudaydah, un port cheie yemenit de pe coasta Mării Roșii. Portul este al doilea port ca mărime din țară, situat în Al Hudaydah, al patrulea oraș ca mărime din Yemen. Wall Street Journal anunţă că Bout a fost intermediarul acestei afaceri la care au luat parte doi reprezentanți Houthi, care au venit la Moscova sub pretextul de a cumpăra îngrășăminte și mașini. Surse bine informate în legătură cu această afacere suţin nu știu exact dacă negocierile cu rebelii Houthi din Yemen au fost conduse la conducerea Kremlinului sau doar cu ‘consimțământul său tacit’. Jurnaliştii notează, de asemenea, că nu au putut stabili sursa livrărilor.
Rebelii Houthi din Yemen și-au manifestat interesul şi pentru achiziţionarea altor tipuri de arme rusești – rachete antitanc și tunuri antiaeriene, potrivit The Wall Street Journal. Într-un comentariu făcut de Viktor Bout pentru Agenţia de presă RBC, acesta a catalogat informaţiile făcute publice de The Wall Street Journal ca fiind false şi difuzate în mod special cu ocazia zilei de naștere a lui Vladimir Putin, care a fost ieri, pe 7 octombrie.
‘În ceea ce privește poziția mea, ea este următoarea: consider că rebelii Houthi din Yemen, în pofida resurselor lor insuficiente, își fac treaba destul de bine. Ei, cel puțin în ultimul an, au doborât peste zece drone de recunoaștere americane, astfel încât toate navele comerciale care aparțin americanilor sau israelienilor întâmpină mari dificultăți în traversarea Mării Roșii. Ei bine, aș dori să remarc un lucru că, în absența unor figuri importante din media, mass-media americană asociază numele meu cu numele de ‘baron al armelor’, pe care l-au promovat cândva, fiind cunoscut publicului larg. Și este evident faptul că toate acestea se fac pentru a atrage mai mult atenția publicului asupra publicaţiei și pentru a crește ratingurile aparent scăzute ale publicației’, a spus el.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că autorităţile de la Kremlin tind să plaseze articolul The Wall Street Journal ‘la categoria de ştiri false sau la tentative de atacuri informaționale asupra aleşilor poporului rus’.
În luna martie 2008, Viktor Bout a fost reținut la Bangkok. După cum s-a anunţat ulterior în rechizitoriu, serviciile de informații americane l-au atras pe Bout în Thailanda sub pretextul unui acord de vânzare ilegală de rachete sol-aer militanților organizației teroriste columbiene FARC. Doi ani mai târziu, Bout a fost extrădat în Statele Unite. Acolo a fost acuzat de conspirație pentru uciderea cetățenilor americani, acordarea de asistență materială teroriștilor și de asistență grupărilor armate ilegale şi de trafic ilegal de arme. Publicațiile străine au început să-l numească pe Bout ‘negustorul morții’.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank